Meditaţii

”Viața poate fi uneori mai grea decât moartea”

Privirãm cu toții spre fereastra fãrã nici un geam. Un suflu de ger aspru ne tãia ochii și rãsuflarea. Ne depãrtarãm repede din fața ei..

Citește în continuare
Meditaţii

Ce binecuvântată este munca omului când ea este sfinţită prin rugăciune şi împletită cu dragoste!

…Aveam o gospodărie dintre cele mai fruntaşe în sat, cu vreo zece hectare de pământ. Cam slab, ce e drept, dar ţineam vite,.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Greu este să urci spre Ierusalim

Greu este să urci spre Ierusalim, să înaintezi spre o viaţă duhovnicească înaltă, frumoasă, curată; dar a coborî spre Ierihon, spre o stare.

Citește în continuare
Poezie Traian Dorz

NUMAI LÂNGĂ TINE

Numai lângă Tine inima din mine, scump Iisus, ar sta, sfintele-Ţi Cuvinte, cu un dor fierbinte le-ar tot asculta. Sfânta-mi juruinţă de-a-Ţi păstra.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Trecutul, Prezentul şi Viitorul

Din ziua când hotărâsem această sfătuire, m-am rugat Domnului ca totul să fie ocrotit de El şi Duhul Sfânt să ne inspire felul.

Citește în continuare
Meditaţii

Ţine-ne în foc, Doamne, până ce ne vom lămuri şi în noi şi între noi!

O, cât de însemnat lucru este ca oamenii credincioşi să dovedească prin tot felul lor de a vorbi şi a se purta înaintea.

Citește în continuare
Meditaţii

Omul este rezultatul educaţiei care i s-a făcut…

“…Necunoscându-i după numele lor adevărat pe nici unii dintre aceşti supraveghetori ai noştri, cei închişi începură să-i boteze ei înşişi, după inspiraţia sau.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Când ai viaţa înaintea ta, ţi se pare că timpul vine chinuitor de încet

Când ai viaţa înaintea ta, ţi se pare că timpul vine chinuitor de încet. Oricărui tânăr i se pare că timpul lui de-abia.

Citește în continuare
Oastea Domnului

ŞI IERTAREA TREBUIE PLĂTITĂ

Urcuşul greu şi crâncen, prin anii duri de după, mi-a dăltuit un suflet mai mátur şi mai clar, căci, bând singurătatea c-o prea.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Când ascultarea din dragoste încetează…

… Atunci am înțeles iarăşi un adevăr amar că fie om, fie animal, nu-i bine să ştie numai de dragoste şi să nu.

Citește în continuare