„Azi L-am simţit pe Domnul Iisus în inima noastră, adus de duhul Părintelui, care este aici. Toate cuvintele care vin în ziua de Rusalii, încă de când s-a stabilit ca fraţii să fie împreună aici, la mormântul Părintelui, în partea lor cea mai mare, au fost dedicate de către fraţii mari care au trecut pe aici legăturii numelui Părintelui de acea mare binecuvântare a Domnului Iisus, că a fost un moment când L-a dat poporului român. Şi L-a dat Bisericii noastre. Şi-L avem şi-L păstrăm. Şi mă bucur că fraţii din generaţia mea încă sunteţi aici. Şi mă bucur că, după noi, tinerii sunt aici. Şi m-aş bucura foarte mult să îmbrăţişaţi duhul Părintelui.
Când îmbrăţişăm duhul Părintelui, îmbrăţişăm duhul Domnului. Căci în toată călăuzirea Părintelui Iosif, în cuvântul lui, în comportamentul lui, în felul lui de a mărturisi era prioritar Domnul Iisus. Era prioritar Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că poporul român avea nevoie de Cuvântul Domnului. Şi era unicul ales, şi nu exagerez, după cuvântul fratelui Traian din 1988, că se poate – şi e un mare adevăr – că Părintele Iosif să fi fost în duhul sfinţilor ucenici în ziua Cincizecimii. El a adus duhul curat al Cincizecimii. Şi partea mare de lucru a Oastei Domnului a fost să păstreze acest duh al Cincizecimii, pentru care s-a sacrificat Părintele Iosif. Şi noi nu exagerăm, cum spun unii că noi vorbim mult de Părintele Iosif. Eu m-aş bucura ca toate popoarele să aibă un astfel de stegar, un astfel de suflet ca să strige cuvântul desluşit cu inima lor, aşa cum Părintele Iosif ni l-a dat nouă, pe inima noastră, creând în noi o identitate pe care n-am cumpărat-o,n-am împrumutat-o şi nici n-am cerşit-o nimănui. O identitate pe care Părintele Iosif a fost în stare să o plătească cu preţul vieţii. Şi aceasta este Oastea Domnului. Şi aceasta ne califică pe noi să parcurgem zecile sau sutele de kilometri şi să venim aici. Să lăsăm copii bolnavi acasă, soţii îndurerate, şi să venim aici, pentru că avem un Părinte care trece dincolo de părinţii noştri.
Eu mi-am pierdut anul trecut părinţii trupeşti, dar mi-au fost şi sufleteşti. Dar ceea ce m-a născut pe mine în Hristos prin Lucrarea Domnului au fost oamenii aceştia, care, la momentul potrivit, au trecut pragul casei noastre. Şi m-am înfrăţit cu fraţii de la Galaţi, cu cei din nordul Maramureşului, cu fraţii de la Timişoara. Şi am legat între noi o părtăşie, s-a sudat între noi nevoia aceasta ca să ne punem la dispoziţia semenilor noştri prin Oastea Domnului, în poporul acesta răvăşit, cum spune Părintele Iosif, de atâtea încercări care au venit peste Oastea Domnului, cum spune în cântare: Şi-ai aprins lumina / în întunecatul neamului mormânt. Acesta a fost Părintele Iosif. Şi oricât vom vorbi noi, preoţi sau fraţi laici, în voluntariatul Oastei Domnului, niciodată nu vom exagera cu privire la el…”
Fratele Sandu Bodea (Rogoz, Maramureş)
din cuvântul rostit la Adunareade Rusalii de la Sibiu – 20 iunie 2021
