Când m-am născut cu trupul acesta printre voi,
era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi râzboi…
Ce stări nefericite, cum s-au răsfrânt durut
cu toata amărăciunea pe viaţa mea de lut!
Când m-am născut cu duhul, din Duhul Cel Divin,
era şi primăvară, şi pace, şi senin,
tot cerul cu pământul se-mbrăţişau zâmbind
privindu-mi viaţa nouă din lacrimi zămislind.
Din ea, pe câte drumuri apoi am străbătut
împrăştiat-am darnic al lacrimii avut;
nemaifiind pe lume decât un călător,
cu cât duc mai puţine pot merge mai uşor!
Când mâine, înc-o dată mă voi renaşte iar,
va străluci Cuprinsul de-un nou şi veşnic har
şi-abia-n a treia viaţă voi strânge fericit
ce-n celelalte două am ars şi-am dăruit!…
Versuri: Traian Dorz
