A lui Zaheu
Când prin Ierihon trecut-ai
cu mulţimea-njur grămadă,
într-un dud Zaheu urcase,
pe deasupra să Te vadă.
Că, mic fiind de statură,
se temea că treci, Iisuse,
şi-ar fi vrut să Te cunoască,
după tot ce i se spuse.
Dar, spre marea lui uimire,
Te văzu oprind deodată
şi, chemându-l chiar pe nume,
i-ai dat vestea neaşteptată:
„Dă-te jos acum, Zaheie,
că azi vreau în casa ta
să petrec cu bucurie,
un dar mare a vă da.”
Nu ştiu ce le-ai spus atuncea,
cât cu ei ai stat, Iisuse,
însă o lumină mare
lor în suflet le pătrunse.
Că Zaheu striga-n suspine,
întristat de-a lui păcate:
„Doamne, multe din ce-am astăzi
eu le-am strâns cu nedreptate.
Dau azi însă jumătate
din-averea adunată
şi-mpătrit întorc, Iisuse,
ce-am năpăstuit vreodată.”
Ca Zaheu ne-ntoarcem, Doamne,
şi strigăm printre suspine:
– Şi noi am greşit, Iisuse,
că Te-am părăsit pe Tine.
Dar dorim şi noi asemeni
să primim a Ta lumină,
pocăinţa să ne fie,
de-orişice păcat, deplină.
VIOREL BAR din “Cântări la Evangheliile duminicilor de peste an”
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
