Fratele meu, tu ce faci când vezi pe fratele tău sau când îl auzi că înjură? Sau îl auzi că blestemă, sau auzi că fură, sau îl vezi că doarme în şanţ? Tu ce faci? Râzi şi îţi baţi joc de el?
Un om al lui Dumnezeu spunea: Câtă vreme nu ai plâns pentru cel căzut şi cel din şanţ, niciodată n-ai voie să râzi. Dacă n-ai plâns niciodată pentru el, atunci nici nu ai voie să râzi niciodată. Copiilor lui Dumnezeu li se face milă – aşa cum zice despre Domnul Iisus: „…când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele”. Nouă trebuie să ne fie milă de semenii noştri. Dacă cuiva nu-i era milă de noi, în primul rând Domnului Iisus şi apoi Părintelui Iosif şi Sfântului Ioan Gură de Aur, cum a spus fratele adineaori, şi tuturor apostolilor şi sfinţilor, dacă nu le era lor milă de noi şi fraţilor noştri dragi din ţară, să ne cheme şi pe noi, să ne poftească şi pe noi undeva la o adunare, undeva la o rugăciune, undeva la un schit, într-o mănăstire… dacă nu le era milă de noi, nici noi nu eram aici. Eram şi noi aşa ca ceilalţi: pradă străzii, pe la nunţi, pe la petreceri, unde se cheltuiesc sume extraordinar de mari.
Spunea un frate undeva, la o nuntă în Moldova, la Comăneşti, că la ei, un om bogat a spus preotului din sat că vrea să facă nuntă feciorului său aşa cum scrie la cartea lumii. A comandat nişte muzicanţi cu 14000, 800 de litri de vin şi 300 de litri de ţuică. Au sosit muzicanţii şi gloata încă nu s-a adunat. Şi gazda a cerut: acuma să-mi cântaţi mie o cântare, până nu se începe nunta, dar să-mi cântaţi o cântare… şi le-a spus el o cântare. Ei i-au cântat-o şi el a plâns. I-au repetat-o de două, trei ori apoi, de la o vreme, muzicanţii i-au zis: „Acuma noi ţi-am tot cântat. Nu vrei să uzi cântarea aceasta cu ceva? Nu vrei să ne dai ceva?” „Ba da, vă dau”. Şi a alergat la pivniţă, să le scoată. Dar uşa de la pivniţă i-a venit în cap şi a murit. Toţi îl aşteptau să le vină cu băutura din pivniţă şi se întrebau: „Ce face de nu mai vine?” L-au căutat peste tot, numai în pivniţă nu, că era capacul închis. La urmă, când l-au găsit, zăcea într-un lac de sânge, căzut acolo şi mort.
Fraţilor dragi, nu e jucărie. Noi credem că ne batem joc de Dumnezeu. În Epistola către Galateni, la capitolul 6, versetul 7 zice: „Fraţilor, nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă oamenii, aceea vor secera”.
Semeni faţă de cer, faţă de Hristos, faţă de Evanghelie, faţă de adunare, faţă de biserică, faţă de mănăstire? Semeni nepăsare de cele sfinte? Vei culege o veşnicie întreagă de batjocură şi râs, şi viermi, cum zice Sfântul Evanghelist Marcu că dincolo, în veşnicie, „focul lor nu se stinge şi viermele lor nu doarme”; iar la proorocul Daniel spune aşa: „Atunci când se vor deschide mormintele şi vor ieşi toţi din ele, unii se vor scula pentru viaţa veşnică, iar alţii pentru pierzare şi pentru ruşine, şi pentru ocară veşnică”.
Auziţi? Noi de care parte vrem să fim atunci? Vrem să fim cu Domnul Iisus, vrem să fim cu aceia care înviază pentru viaţa veşnică? Cum zice Sfântul Matei că, atunci când s-au despicat stâncile şi s-au deschis mormintele, multe trupuri ale sfinţilor care adormiseră din vechime au ieşit din morminte şi au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.
Vedeţi ce înseamnă un copil al lui Dumnezeu? Vedeţi, cum zice Sfântul Matei, „trupurile sfinţilor au intrat în sfânta cetate”. El făcea parte din neamul lui Israel şi pe el îl durea inima, pentru el era o fală, că şi el era şi făcea parte din neamul lui Israel. Iar cetăţii sfinte a Ierusalimului îi zicea „sfânta cetate”. Şi doar Domnul Iisus cu o zi înainte, cu o săptămână înainte, când a văzut cetatea de departe, Ierusalimul, a plâns pentru dânsa şi a zis: „Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci şi loveşti cu pietre în toţi cei trimişi la tine! De câte ori n-am vrut să-i strâng pe copiii tăi în jurul Meu cum îşi strânge cloşca puii sub aripi, şi n-aţi vrut. Iată că vi se va lăsa casa pustie…”. Iar în continuare, la versetele 27 şi 28, zice aşa: „Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii»”.
Hai să ne angajăm şi noi în ogorul şi la secerişul Stăpânului, în ogorul Domnului, în via Domnului! Să ne angajăm şi noi acolo cu trup şi suflet, mari şi mici, tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, cu şcoală mai înaltă sau mai puţină… să ne angajăm că, aşa cum am făcut păcatul fără carte, să facem acum binele pentru Dumnezeu fără condiţii.
din vorbirea fratelui Opriş Ioan (Batiz) la botezul de la Cornuţel – octombrie 1981
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol.
