SUNTEM MULT MAI MULŢI
Suntem mult mai mulţi în lume cei ce credem şi iubim, nu e nimeni să ne ştie câţi suntem – şi-o să mai.
Suntem mult mai mulţi în lume cei ce credem şi iubim, nu e nimeni să ne ştie câţi suntem – şi-o să mai.
Slavă Ţie, Viu Izvor, Veşnică Putere, Dumnezeu-Mântuitor, Viaţă şi-nviere! Slavă Ţie, Care-nvii zări şi lumi, şi sfere, Viu Izvor de veşnic vii duhuri.
Învaţă-ne, Lumină, al mergerilor fel, peste-orice timp să trecem cum Tu treci peste el. Să trecem prin cuvinte ca sfântul înţeles al razelor.
O, Iisuse-Atotputernic, veşnic neînvins sub soare, înălţatu-Ţi-ai Tu iarăşi Dreapta Ta biruitoare, biruit-ai iarăşi, Doamne, şi Ţi-ai risipit duşmanii, au fugit în întuneric.
Slavă veşnică-nvierii Tale, Dumnezeu Slăvit, locul morţii şi-al durerii, înviind l-ai nimicit – Slavă veşnică-nvierii Tale, Dumnezeu Slăvit! Din vecie-n veşnicie fii slăvit,.
În faţa Crucii mi se moaie întreagă neliniştea mea, ca lumânarea ce se-ndoaie sub flacăra-i cu mult prea grea. Şi mi se uşurează.
Sângele Tău, Sângele Tău, Iisuse, curs pe Cruce, el singur – mie, cel mai rău, mi-a dat iertarea-I dulce. Fii binecuvântat, fii binecuvântat,.
Păşind încet, cu fruntea-nsângerată, Hristos suia păcatul tuturor; urma, strigând, mulţimea-nfuriată, cerând amarul Preţ Ispăşitor. Plângeau cei dragi cu inimi sfâşiate când El.
Ce slab e glasul meu, Iisuse, cât vreau să spun, şi tot nu pot – cuvântul meu e doar o rază, iar Harul.
Sfânt Izvor însângerat, de sub Cuie picurat, Tu-mi faci sufletul curat, Cerului răscumpărat. Lângă harul Tău divin vin cu gândul şi suspin, inima.