Poezie Traian Dorz

ÎNVAŢĂ-NE, LUMINĂ

Învaţă-ne, Lumină, al mergerilor fel,
peste-orice timp să trecem cum Tu treci peste el.

Să trecem prin cuvinte ca sfântul înţeles
al razelor curate când intră şi când ies.

Să trecem prin noroiul ce nu-l putem feri
ca aripa Ta albă prin cea mai sfântă Zi.

Să trecem peste spice sudoarea răcorind
ca dulcea unduire a inimii iubind.

Să trecem prin durerea pe care-o întâlnim
alinător ca zborul uşor de heruvim.

Să trecem peste lume lăsându-i amintiri
frumseţea şi mireasma înaltelor trăiri.

Să trecem prin iubire sfinţind-o pe pământ,
ca duhul rugăciunii prin ceasul cel mai sfânt.

Să trecem prin viaţă aşa cum Tu-ai făcut,
lăsând mai bună lumea prin care am trecut.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns