Bucurii și prigoniri – Întâlnirea cu fratele Traian
Am avut multe bucurii în vara anului 1974. După terminarea celor trei ani de şcoală, m-am întors în localitatea natală. Mi-am luat un serviciu şi eram împreună cu părinţii mei. Dar, tot în acel an, de Sărbătoarea Floriilor 1974, are loc Adunarea la noi, acasă, şi avem bucuria să fie prezent fratele Popa Petru, din Săucani, împreună cu fratele Ioanea [Ioan Tiriteu, Bihor] şi alţi fraţi. A fost o Adunare frumoasă.
Dar tata a avut şi probleme. A fost reclamat la Miliţie. După Paşti, casa a fost percheziţionată. Tot ce au găsit au luat: cărţi, Biblii şi benzi de magnetofon. A fost anchetat o noapte întreagă.
În mai, a avut loc o nuntă în Ceişoara. Tata fiind în restricţie, i s-a spus să nu părăsească zona. Dar tata se hotărăşte să mergem la nuntă, împreună cu fratele meu. Era nuntă în familia fratelui nostru drag Popa Petru, din Săucani. La nuntă, pentru prima dată, l-am văzut pe fratele Popa Petru de la Batiz şi pe Părintele Gavriş. După programul primei părţi de sâmbătă seara, am mers împreună cu tata, în acea noapte spre duminică dimineaţa, la fratele nostru iubit TRAIAN DORZ. Fratele Traian ne-a deschis poarta şi ne-a primit cu o bucurie ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Eu şi fratele meu, pentru prima dată, atunci l-am cunoscut pe fratele Traian. Tata se mai întâlnise cu el şi înainte. Sunt clipe care nu se uită niciodată. Tata i-a istorisit fratelui Traian prin ce a trecut, iar fratele Traian l-a sfătuit cu multa sa experienţă şi l-a îmbărbătat… Apoi ne-am întors la nuntă cu soţia fratelui Traian.
Pentru prima datã la mormântul Pãrintelui Iosif
În 1977, mai exact 10 şi 11 septembrie, auzisem de la fraţii din Timişoara că, în Nordul Ardealului, este o nuntă. M-am hotărât să merg la acea nuntă împreună cu fratele meu. Ceea ce am şi făcut. Dar drumul nostru trecea prin Beiuş. Ne-am oprit pe la fratele Traian, care ne-a primit cu multă dragoste. Şi i-am mărturisit dorinţa noastră că vrem să ne întoarcem de la nuntă prin Sibiu. S-a bucurat fratele Traian de gândul nostru şi ne-a dat două fotografii cu crucea Părintelui Iosif şi cu frăţia sa lângă cruce. Crucea era de curând aşezată la mormântul Părintelui Iosif. Un mare dar şi ajutor am avut cu fotografia în mână să putem găsi crucea şi mormântul Părintelui, pentru că noi nu mai fusesem până atunci la Sibiu, la mormântul Părintelui Iosif.
În seara zilei de sâmbătă, 10 septembrie 1977, eram la nuntă în Nordul Ardealului. La nuntă erau fraţi din mai multe zone ale ţării. Erau chiar şi din Piatra Neamţ. Era fratele Popa Petru de la Săucani, era şi un preot tânăr pe atunci, care a şi vorbit, părintele Chirilă…
Duminică, după masă, ne-am întors de la nuntă cu fraţii din Beiuş. Un frate din Cluj se sfătuia cu fratele Petru să trecem prin Cluj, că aici aveau o biserică deschisă pentru Adunare.
După Adunare, am plecat la gară să putem ajunge, în dimineaţa următoare, la Cimitirul Dumbrava, din Sibiu, la mormântul Părintelui Iosif. În dimineaţa următoare, eram în Sibiu. Era 12 septembrie 1977. Cu fotografia în mână, primită de la fratele Traian, găsim şi Crucea, şi Mormântul Părintelui. Ne-am bucurat mult, ne-am rugat şi am făcut şi ceva poze lângă Crucea Părintelui Iosif Trifa. Abia mai târziu am realizat că noi am fost exact la împlinirea a 40 de ani de la Moţiunea din 1937, semnată atunci de cei peste 500 de fraţi. Iată o împlinire a voii lui Dumnezeu. Eram la 40 de ani de la Moţiune. 12 Septembrie 1937 – 12 Septembrie 1977.
Omul lui Dumnezeu are înștiințãrile lui
Fratele meu, după nunta mea, a fost încorporat în armată în zona Ardealului de nord. Cu prilejul Jurământului, ne hotărâm să mergem în vizită la fratele meu. Cum drumul nostru era prin Beiuş, am hotărât să trecem şi pe la fratele Traian. Sâmbătă, început de noiembrie, eram în casa fratelui Traian. O stare frumoasă duhovnicească, plină cu bucurii sfinte. Sorbeam fiecare cuvânt spus cu blândeţe de fratele Traian. Apoi mă întreabă ce face tata, mama, şi toţi ceilalţi din familie. Atunci i-am spus că în familia fratelui mai mare s-a născut un copil şi că, la botez, am dori să fie alături de noi. Fratele Traian s-a uitat la mine cu iubire, zicând: „Da! Vreau să vin cu această ocazie…”
Noi am zis că ne-am gândit să fie a treia sâmbătă din noiembrie. Dar fratele Traian a zis că nu poate atunci, ci ultima din noiembrie. S-a stabilit tot ce trebuie să facem şi sâmbătă dimineaţă fratele cu maşina să fie la fratele Traian. Fără scrisori şi telefoane. Fără alte comunicări. Deci era cu o lună înainte stabilit în casa fratelui Traian. Ce a stabilit s-a şi înfăptuit.
Dacă fratele Traian accepta dorinţa noastră din duminica a treia a lunii noiembrie, nu ar fi mai putut veni, căci atunci a condus pe ultimul drum pe cea mai iubită fiinţă din viaţa lui, pe mama sa care i-a dăruit viaţa, aici, pe pământ. Da, omul lui Dumnezeu are înştiinţările lui!…
Sâmbătă seara, fratele Traian şi fratele Popa Petru din Săucani erau în mijlocul nostru. Erau fraţi veniţi din zona Timişoara, dimpreună cu mult-iubita mama noastră duhovniceasca, sora Ana Mare, din Timişoara, binefăcătoarea familiei noastre…
Ce clipe înalte, ce stări pline de har!.. Vorbirea Fratelui Traian a fost plină de putere, scăldată în lacrimi. Apoi vorbirea fratelui Petru de la Săucani şi ale altor fraţi. Toate au avut un mesaj ceresc. După încheierea adunării, fratele Traian cu fratele Petru au trecut în casa părintească, pentru câteva ore de odihnă.
Duminica dimineaţa în „Cămăruţa Domnului” eram adunaţi cei ai familiei, dar şi câţiva fraţi care nu plecaseră încă din localitatea noastă. Fratele ne vorbea despre Lucrare, despre scrisul şi opera minunată din Tezaurul acesta al Oastei Domnului. Cu durere, spunea atunci fratele Traian: „Avem foarte buni vorbitori, dar nu avem scriitori. Vorba zboară, iar scrisul rămâne. Lucrarea Domnului merge înainte prin scris”. Acestea sunt cuvintele lui. Ne-a vorbit de anii tinereţii, de părtăşia cu Părintele Iosif, de scrisul din vremea aceea. Vedea fratele Traian un gol în urma sa. Că Lucrarea sporeşte prin cuvântul scris. Şi câtă dreptate a avut!
Mă opresc aici… La marea Sărbătoare, fratele Traian pleacă la Răsplătirea Veşnică, în 20 iunie 1989. La vestea aceasta, care ne-a zdruncinat, hotărârea familiei a fost să ajungem la Beiuş, în casa din Livada Beiuşului. Era ultima seară de Adunare de priveghere. Am şi înregistrat vorbirile preoţilor şi ale fraţilor pe casete… În nevrednicia mea, am avut bucuria să duc şi eu pe umărul meu sicriul cu trupul istovit de suferinţă şi luptă pentru o Cauză sfântă, înaltă, care i-a sfinţit nu numai sufletul, ci şi trupul. Ce lumină radia faţa fratelui Traian!… Toate ne mărturiseau că fratele Traian nu a murit, ci a adormit în Domnul, Cel Căruia I-a slujit şi pe Care L-a iubit cu toată inima sa, cu jertfa sa. La cimitir, l-am sfătuit pe un frate să pună pe pieptul fratelui Traian, până nu se pune capacul sicriului, o carte de cântări, care să-l însoţească şi în mormânt. Fratele m-a ascultat şi a pus cartea de cântări pe pieptul fratelui Traian.
Radoslav STANCOVICI
