Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Luaţi-L pe Hristos oriunde mergeţi.

Luaţi-L pe Hristos oriunde mergeţi.

Luaţi-L pe Hristos oriunde mergeţi.

Am zis că în mijlocul nostru este Domnul, pentru că Cuvântul şi făgăduinţa Lui este în totul adevărată. Citiţi Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia; citiţi Evangheliile de la început şi veţi vedea în câte locuri frumoase se vorbeşte despre nuntă în Cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul este alături de noi, trăieşte împreună cu noi nu numai în sărbătorile noastre, două ceasuri, la Sfânta Liturghie în biserică. Cei mai mulţi dintre noi au făcut din Hristos un prizonier şi L-au închis în biserică. Se duc ca la vorbitor, la un deţinut, se duc ca la un vorbitor, să-L asculte două ceasuri – dacă mai merg – pe duminică. După aceea Îl lasă pe Hristos închis acolo şi ei se duc în viaţă, lucrează fără El, petrec viaţa fără El, muncesc fără El, umblă fără El, trăiesc fără El, vorbesc fără El. Ce tristă soartă are Hristos în mijlocul creştinismului de azi… Creştinismul de azi L-ar fi închis pe Hristos ca pe un deţinut condamnat pe viaţă în biserică. E adevărat că e o închisoare frumoasă, e o casă sfântă, dar e o  închisoare. Hristos ne iubeşte. El vrea să fie cu noi în fiecare zi şi El vrea să fim cu El pretutindeni. Iată, zice El: „Eu sunt cu voi în toate zilele, în toate locurile, în toate împrejurările”. În profetul Ieremia, capitolul 1, versetul 8, spune: „Iată, Eu sunt cu voi ca să vă scap”. Câte primejdii avem noi în fiecare zi, fiecare dintre noi, în toate drumurile noastre… Legile circulaţiei sunt acum atât de stricte, pentru că se întâmplă atâtea accidente. Şi se întâmplă atâtea accidente pentru că oamenii L-au lăsat pe Hristos undeva şi merg pe drum fără El. Pornesc fără rugăciune, merg fără credinţă, umblă fără Dumnezeu. Cum să sfârşească astfel de drum? Sunt încă multe accidente de muncă pentru că, neatenţi fiind, de multe ori nu ne putem păzi de multe primejdii care ne pândesc în fiecare clipă. Cum să putem scăpa teferi, dacă Hristos nu e cu noi, dacă noi nu Îl chemăm în fiecare zi, când la fiecare pas pot să fie, pentru fiecare dintre noi, sute de primejdii? Mergem la muncă fără Hristos, mergem la odihnă fără Hristos, începem săptămâna şi anul fără Hristos, începem căsnicia fără Hristos. Cum să sfârşească drumurile acestea, primejdiile acestea, călătoriile acestea în care ne pândesc din ce în ce tot mai multe primejdii datorită împrejurărilor în care trăim şi-n care am ajuns? Cât de mare şi de însemnat lucru este pentru fiecare dintre noi să ne încredem în Dumnezeu şi să nu-L lăsăm undeva pe Hristos deţinut închis în Biblie, închis în biserică, închis în adunare şi noi să mergem de acolo fără El.

Luaţi-L pe Hristos oriunde mergeţi. Înainte de-a face primul pas peste pragul de acasă, închinaţi-vă Domnului şi cereţi ajutorul Său. Pentru că nu se ştie ce ne aşteaptă pe fiecare dintre noi la următorul pas. La cele mai însemnate lucruri din viaţă, cereţi-L pe Dumnezeu însoţitor. Cine ne va păzi, cine ne va ajuta, cine ne va călăuzi, cine ne va da mintea înţeleaptă cu care să vedem lucrul esenţial şi puterea prin care să-l putem realiza, dacă nu cerem aceasta cu rugăciune şi cu credinţă de Dumnezeu şi dacă nu-L cerem pe El însoţitor al nostru? „Iată, zice El, Eu cu voi sunt”. El este într-adevăr cu noi, dar care dintre noi este cu El? El vrea să vină cu noi, dar care dintre noi Îl cheamă ne-ncetat să vină cu el?

Odată, când Mântuitorul a vrut să-i încerce pe ucenicii Săi şi să vadă ce dragoste au ei faţă de El, era într-o seară. Şi i-a trimis să se suie într-o luntre şi să treacă de cealaltă margine a mării. El, zice, S-a dus în munte, să Se roage. Ucenicii au făcut un lucru atunci pe care şi noi prea adesea îl facem, dar pe care n-ar trebui să-l facem niciodată. El le-a spus: „Duceţi-vă voi pe marginea cealaltă a lacului, de partea cealaltă. Eu Mă duc în munte să Mă rog.” Ei, nici unul, n-au zis: Doamne Iisuse, nu ne trimite singuri. Dacă Tu Te duci să Te rogi, ia-ne şi pe noi, să mergem să ne rugăm cu Tine. El i-a încercat, să vadă dacă într-adevăr ei Îl iubesc atât de mult, încât nu doresc să fie nici o clipă despărţiţi de El. Şi a văzut cu tristeţe că ei au acceptat să meargă fără Iisus noaptea… pe o mare. Ce adeseori facem şi noi greşeala aceasta, pornind fără El… Şi ce s-a întâmplat cu ucenicii atunci? Abia au ajuns undeva pe mare şi s-a stârnit o furtună puternică, şi s-au stârnit nişte valuri mari şi au ajuns în primejdie de moarte. Domnul Iisus a ştiut în ce stare sunt ei. A lăsat rugăciunea şi, cu toată întristarea inimii, văzând lipsa lor de dragoste faţă de El, S-a dus El la ei, pentru că ştia în ce stare se găsesc. Şi atunci când L-au văzut venind, nu mai puteau să creadă că este El. Unii ziceau că este o nălucă şi, de frică, au ţipat. A trebuit să spună El: „Nu vă temeţi, Eu sunt! Am venit să vă scap. Voi nu v-aţi gândit la rugăciune. Nu v-aţi gândit să Mă chemaţi cu voi. Eu M-am gândit în ce stare nefericită sunteţi voi fără Mine.” De câte ori ni s-a întâmplat şi nouă aşa! Aduceţi-vă aminte de câte ori aţi fost în primejdie de moarte. Aţi trecut prin accidente, a trecut o maşină la un deget depărtare, la un fir de păr, a trebuit o fracţiune de secundă să nu vi se întâmple moartea şi nenorocirea. Nici nu vă daţi seama cum aţi scăpat. Nu ştiu, omeneşte este cu neputinţă să-mi închipui cum a fost posibilă scăparea. Şi totuşi s-a produs. De ce? A fost acolo Iisus. El, pe Care aţi uitat să-L chemaţi când v-aţi dus, a ştiut ce primejdie vă aşteaptă şi a venit acolo şi a oprit, la o fracţiune de secundă, la un fir de păr, nenorocirea şi v-a scăpat.

Iată ce-a făcut pentru noi. Pentru mine, nu vă pot spune de câte ori a făcut Dumnezeu astfel de minuni. Pentru că prin moarte am trecut, nu prin via­ţă. Şi, dacă mai trăiesc, este numai datorită faptului că, deşi eu nu totdeauna am avut grija şi gândul, şi dorinţa, şi lacrima să-L chem: Doamne, dacă mă trimiţi acolo, nu mă trimite singur. Vino şi Tu cu noi. Dacă Tu stai aici, nu mă lăsa ca eu să plec! Ajută-mă să rămân lângă Tine, pentru că numai lângă Tine sunt sigur de viaţă, sunt sigur de mântuire, sunt sigur de ajutor, sunt sigur de izbăvire. Să nu uităm acest lucru!

Domnul Iisus e în mijlocul nostru. El doreşte să ne însoţească pe toţi, pe orice cale a vieţii noastre. Nu plecaţi fără El… Cel dintâi gând, când vă ridicaţi din pat dimineaţa, fie-vă gândul la Domnul: Doamne Iisuse, numai Tu ştii ce m-aşteaptă astăzi. Fii cu mine, însoţeşte-mă, dă-mi ajutorul şi sprijinul Tău. Dacă trebuie să trec prin accident, izbăveşte-mă. Dacă trebuie să trec printr-o operaţie grea, sprijineşte-mă. Dacă am de îndeplinit o muncă grea, ajută-mă. Dacă sunt pus într-o primejdie şi într-o situaţie grea, ruşinoasă, nefericită, izbăveşte-mă, fii Tu cu mine, pentru că în Tine mă pot bizui, că Tu eşti ajutorul meu.

Aceasta ar fi în timpul vieţii. Dar ce vom face în timpul morţii, că nu ştim în fiecare clipă la care pas, la care colţ de stradă, la care cotitură ne aşteaptă îngerul necruţător şi neîndurător al morţii, venit să-mi ceară sufletul, să-l ducă înaintea lui Dumnezeu. Pentru că viaţa nu e sigură pentru nimeni, dar moartea e sigură pentru toţi. Nici tinereţea, nici puterea, nici sănătatea nu sunt o garanţie. Cei mai mulţi oameni mor tineri. Puţini ajung bătrâni. Iată că tinereţea e şi mai în primejdie de moarte decât bătrâneţea. Cu atât mai mult, fiecare dintre noi să nu uităm că singurul nostru ajutor şi izbăvitor e Dumnezeu.

Noi suntem fericiţi că, în mijlocul poporului nostru, Dumnezeu a adus această Lucrare care ne-a învăţat rugăciunea, ne-a învăţat trebuinţa cea mare a prezenţei lui Dumnezeu şi a rugăciunii de cerere şi de stăruinţă către Domnul: Doamne, nu mă lăsa să merg singur, nu mă lăsa să rămân singur. Sunt ameninţat în toate privinţele de tot felul de primejdii. Rămâi lângă mine. Rămâi lângă copilaşul meu. Rămâi lângă fratele meu. Rămâi lângă soţul meu. Rămâi lângă soţia mea. Rămâi lângă prietenul meu, pentru că Tu îi poţi apăra.

Cea mai mare şi mai sigură izbândă şi fericire pentru copiii noştri este să-i încredinţăm de la început în mâna lui Dumnezeu şi să ne trăim viaţa în aşa fel cu Dumnezeu, încât El să ne binecuvânteze urmaşii noştri, pentru că este scris: „Dumnezeu Se îndură de cei care Îl iubesc până la al miilea neam”. Şi, dacă noi ne iubim cu adevărat copiii şi ne iubim poporul, şi ne iubim urmaşii, atunci trebuie să fim credincioşi, pentru că datorită credinţei noastre Dumnezeu va mântui şi va ferici şi pe copiii noştri, şi pe copiii copiilor noştri.

Domnul Iisus e în mijlocul nostru. Binecuvântăm pe Domnul că, într-o astfel de sărbătoare minunată, aceste suflete scumpe îşi încep calea vieţii lor cu Dumnezeu. Nu poate fi mai fericită şi mai sigură o viaţă şi o căsnicie, decât atunci când începe cu Domnul, cu Cuvântul Său şi cu cererea prezenţei şi însoţirii, şi ocrotirii Lui.

129. ÎNNOIREA FĂCUTĂ DE OASTEA DOMNULUI
Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Petrileni – duminică, 9 septembrie 1984
Strângeţi fărâmiturile , vol 3 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!