din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Petrileni – duminică, 9 septembrie 1984
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
E un moment de neuitat momentul acesta minunat şi cred că este cel mai însemnat din tot decursul nunţii, când mirele şi mireasa vin în mijlocul nuntaşilor, aducându-ne, prin aceasta, aminte de făgăduinţa şi de adevărul cel mai scump pentru noi, cuprins în Sfânta Scriptură, cuprins în învăţătura Sfintei noastre Biserici, cuprins în nădejdea cea dulce şi scumpă a mântuirii sufletelor noastre: adică momentul venirii Domnului Iisus cu sfinţii Săi îngeri, cu suita Lui cerească, pentru ridicarea Bisericii Sale de pe pământ, cu Biserica Triumfătoare din ceruri, pentru ridicarea Bisericii Luptătoare de pe pământ.
Binecuvântat să fie Domnul, Care, în miezul Sfintei Liturghii, a lăsat taina aceasta minunată, pentru ca totdeauna să ne aducă nouă aminte de această dulce şi sfântă, şi veşnică nădejde a Bisericii şi a credincioşilor Săi care, de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei, au aşteptat tremurând de dragoste şi lăcrimând de dor venirea Mirelui iubit – Care este Mântuitorul şi Dumnezeul nostru –, pentru a aduce făgăduinţa Lui sfântă, care este viaţa veşnică şi fericirea veşnică, tuturor celor ce au crezut în Numele Lui, care L‑au iubit şi L-au aşteptat în curăţie pe Hristos şi care şi-au dat toate silinţele, prin toate încercările, să rămână credincioşi legământului pe care l-au făcut cu El. [Aceasta este] făgăduinţa lui Dumnezeu dată celor dintâi oameni şi păstrată până la cei din urmă: venirea Domnului Iisus cu toată oştirea îngerilor Lui, ca să aducă mântuirea tuturor celor ce-L aşteaptă şi să împlinească astfel, pentru Biserica Sa, sfânta Sa făgăduinţă, care trece ca un fir roşu prin toate Scripturile (care sunt Cuvântul lui Dumnezeu), de la cel dintâi verset până la cel din urmă; de la cel dintâi verset din Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „La început, Dumnezeu…”, şi până la cel din urmă verset, care spune: „Iată, Eu vin curând. Amin. Vino, Doamne Iisuse”. Toate versetele Sfintelor Scripturi vorbesc despre El, Care este Lumina, Care este nădejdea, Care este viaţa, Care este puterea Bisericii şi nădejdea vieţii, şi nădejdea morţii, şi nădejdea învierii fiecăruia dintre cei care cred în Numele Său şi care pentru acest Nume Sfânt au fost în stare să renunţe la tot ceea ce putea fi fericire şi bucurie, şi promisiune pământească, trecătoare şi deşartă în viaţa aceasta.
Domnul Iisus ne-a lăsat nouă unele dintre cele mai minunate cuvinte, pline de îmbărbătare şi de lumină, când a zis: „Oriunde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor”. Sau cea din urmă făgăduinţă, lăsată sfinţilor Săi apostoli la înălţarea Lui la cer, că El Se duce la Tatăl să le pregătească un loc; şi, după ce le va pregăti un loc, Se va întoarce, să-i ia cu El, pentru ca acolo unde este El să fie şi ei. Cea mai scumpă făgăduinţă după această dulce şi fericită promisiune a Lui a fost: „Mergeţi în toată lumea, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”.
De aceea, oriunde şi oricând doi sau trei inşi, douăzeci sau treizeci, două sute sau trei sute, două sau trei mii sau oricâte mii de mii de credincioşi s-ar aduna, începând de la doi şi până la oricât de mare număr, Mântuitorul nostru iubit – Adevărul lui Dumnezeu, Fiul Său preaiubit, Cel care a spus numai Adevărul, pentru că El Însuşi este Adevărul – Îşi împlineşte făgăduinţa Sa, pentru că ce-a spus El cu sfintele Lui buze Îşi împlineşte totdeauna faţă de toţi ai Săi. De aceea, preaiubiţi fraţi şi surori, trebuie să ne fie plină de bucurie inima noastră şi plină de credinţă în această clipă când, cu ochii sufletului nostru limpezi şi deschişi, privind în mijlocul nostru, Îl vedem pe Domnul şi Mântuitorul nostru preaiubit. Pentru că tot ce-a spus El este întocmai aşa cum a zis. El este în mijlocul nostru. Orice cuvânt pe care-l auzim este rostit de gura Lui, de Duhul Lui, prin cei care vor vorbi. Orice cântare, orice rugăciune, orice gând sfânt – ascultând cântările, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu – prin Duhul lui Dumnezeu le simţim în inimile noastre, de la El vin, de la Duhul Său vin.
Când ochii noştri se umezesc de o lacrimă din dragoste pentru Dumnezeu, Duhul Său ne trimite această binecuvântare. Când în sufletul nostru vine un gând, un fior, o săgeată caldă, dulce, sfântă de iubire pentru Dumnezeu, de la Duhul Domnului Iisus vin. Când cineva se ridică aici şi spune un cuvânt inspirat din Cuvântul Său şi din îndemnul Său, ascultaţi-l, că de la Domnul Iisus vine, pentru că este scris: „Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, zice Domnul. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte. Şi cel ce Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. Indiferent cine vorbeşte aici… Că se ridică un copilaş şi spune o poezie cu glasul lui îngeresc, din inima lui nevinovată, din buzele lui curate vorbeşte Hristos, Duhul Său cel Sfânt. Primiţi în inimă cuvântul care vi se adresează, pentru că de la Domnul Iisus vine, nu de la el. Când cineva cântă o cântare şi un fior sfânt vă pătrunde inima, primiţi-l, faceţi-i loc în sufletul dumneavoastră şi daţi-vă toate silinţele să împliniţi cu fapta îndemnul care vă vine în inimă prin el, pentru că de la Domnul vine şi are ca ţintă mântuirea şi curăţirea sufletelor noastre, în vederea zilei celei mari în care va veni El să-i ia pe toţi ai Lui care cred în Numele Său şi care aşteaptă şi iubesc în curăţie venirea Domnului.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
