„Iată că suntem la o zi de aniversare. O zi mare. Ştiţi cu toţii locul acela unde Gamaliel le zice celorlalţi evrei, saducheilor şi fariseilor care îi prigoneau pe primii creştini: Băgaţi de seamă! Dacă lucrarea aceasta este de la Dumnezeu, va rămâne, nu veţi putea să o nimiciţ Dacă nu e de la Dumnezeu, se va risipi singură. Iată că Oastea Domnului prin asta îşi dovedeşte faptul că e de la Dumnezeu: că a rămas. Dar acum, eu aş pune o întrebare. La noapte intrăm în cel de-al doilea secol pe care Oastea Domnului îl prinde. Şi dacă cineva, din afara Oastei, s-ar întreba: Merită să intru eu în Oastea Domnului? Ce avantaje am eu dacă intru în Oastea Domnului?, ce i-am răspunde?
M-am gândit la lucrul acesta şi în mintea mea am găsit cel puţin două răspunsuri. În primul rând, un mare-mare avantaj pe care eu l-am găsit la Lucrarea Oastei Domnului, este faptul că ea înfrăţeşte pe oameni. Pe oameni care, dacă nu ar fi fost această Lucrare, niciodată nu s-ar fi cunoscut. (…)
Vă daţi seama ce lucru minunat este acesta? Un alt mare avantaj pe care eu îl găsesc este acela că Oastea Domnului este ca un fel de staul. Eşti în siguranţă dacă rămâi în el. Pe oaia care merge singură, e pericol să o prindă lupul, să o mănânce. Dar cea care este în staul, însuşi gardul staulului o păzeşte. Întotdeauna mersul împreună, mersul în coloană pe calea mântuirii a fost salvator, a fost sigur. E cineva care să te tragă de mână şi să-ţi spună: Vezi că nu e bine cum mergi. E un lucru extraordinar! Şi ştiţi pentru cine este extraordinar? Pentru copiii noştri. Copiii noştri, care au cu cine să crească, au cu cine să se ia, nu se simt singuri.
În lumea asta în care cei credincioşi sunt din ce în ce mai puţini, turma mică, o mână de oameni, ce mare este lucrul acesta! Iată un alt mare avantaj al Lucrării acesteia.
Când eram în seminar, unii colegi mă întrebau de ce a fost nevoie ca noi să ne numim aparte, să ne numim Oastea Domnului. Şi nu am ştiut ce să le răspund pe moment. Colegii îmi ziceau: Uite, şi duhovnicii noştri mari au oameni credincioşi care îi urmează. După aceea, vorbind cu un părinte, care e ostaş, mi-a zis: Da, aşa este! De cele mai multe ori însă lucrarea acelor duhovnici moare odată cu ei. Ceea ce a făcut Părintele Iosif, nu mai moare! Iată, a trecut suta de ani. Ştiţi de ce? Mă folosesc de expresia aceea: Nu îi da un peşte omului care e flămând. Învaţă-l să pescuiască. Părintele Iosif ne-a învăţat să pescuim, dragii mei! Să pescuim în apele Bibliei, în învăţătura Bisericii, ne-a apropiat de Hristos, de Biserică, ne-a pus Biblia în mână”.
Ierom. Pimen Lupu (Certege)
spicuiri din cuvântul rostit la Sibiu cu ocazia Centenarului Oastei Domnului – 31 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023
