Un bolnav s-a apropiat de mine astă vară întru-un sat. Nu tuşea acest bolnav, nu şchiopa şi nici un altfel de beteşug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beţia. „Am cercat să mă las de beţie, domnule părinte, şi nu pot, mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea din «Lumina Satelor», am ţinut-o până la un loc, dar după o vreme şi mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?…“
Ca răspuns, eu am deschis Testamentul Nou şi am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, pe care o dăm aici. I-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie.
Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut“ care îl chinuia şi îl „arunca în foc şi în apă“. A doua oară, că părinţii lui l-au adus la Iisus. A treia oară, că i-a fost mai rău când s-a apropiat Iisus de el şi a patra oară, că s-a tămăduit deplin.
„Vezi, omule, i-am zis bolnavului, şi tu trebuie să treci prin aceste patru stări ca să te poţi mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut“ din evanghelie sunt păcatele şi patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voinţa omului ce le primeşte. Şi tu eşti stăpânit de puterea «duhului mut» care, atunci când te cuprinde, te aruncă în focul beţiilor şi în noroiul… păcatelor“.
„De la început diavolul păcătuieşte“ (I Ioan 3, 8 ) şi, de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beţia, sudalma, mânia, desfrânarea etc.), diavolul prinde putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi şi din această stare trebuie să fugim, trebuie să scăpăm; şi altă scăpare n‑avem decât la Iisus, Mântuitorul nostru, Care a venit să nimicească lucrurile şi puterea diavolului (I Ioan 3, 8). Ca şi copilul din evanghelie, aşa trebuie să ne apropiem şi noi, cu bolile sufleteşti, de Iisus Mântuitorul şi Tămăduitorul bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti.
Doctorul şi Izvorul tămăduirii bolilor noastre sufleteşti este Iisus Mântuitorul. Fără de El noi nu putem face nimic. Însă cei mai mulţi nu se ştiu apropia aşa cum trebuie de acest Izvor şi de aceea îi auzi plângându-se: „Am cercat, dar nu pot“… „Mi-am pus în gând să mă las de ceea şi ceea, dar n-am putut“… N-au putut pentru că au încercat să facă acest lucru prin puterile lor, iar Domnul Iisus a spus răspicat că fără de El nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Cei ce spun că „nu pot“ au luat o hotărâre fără Hristos, iar o astfel de hotărâre n-are putere.
Să scapi de chinurile patimilor şi păcatelor înseamnă mai întâi să-ţi faci o legătură vie cu Mântuitorul şi să alergi în braţele Lui mântuitoare. Să scapi de patimi şi de năravuri urâte înseamnă să te hotărăşti la o viaţă nouă şi să primeşti un Stăpân nou: pe Mântuitorul Iisus Hristos; şi să începi o viaţă nouă cu El. Peste această hotărâre se coboară apoi de sus darul, harul şi puterea Duhului Sfânt, care face din tine o „făptură nouă“, un „om nou“, un „om duhovnicesc“ care biruie firea cea păcătoasă şi patimile rele.
Semnul şi dovada că te apropii cu adevărat de Mântuitorul şi mântuirea ta sufletească trebuie să fie starea a treia prin care a trecut copilul din evanghelie, adică aceea când i s-a făcut mult mai rău, când l-a scuturat pe el diavolul, după ce s-a apropiat de Iisus. Când te apropii şi tu cu adevărat de Mântuitorul, ţi se face şi ţie „mai rău“, adică diavolul se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios şi de aceea umblă cu toate meşteşugurile să nu te scape din prinsoarea lui.
Până când petreci în fărădelegi, diavolul şade liniştit şi mulţumit de felul traiului tău, dar îndată ce vrei să o rupi cu păcatul şi să te apropii cu adevărat de Iisus, ţi se face şi ţie „mai rău“, adică diavolul începe şi el a lucra.
Unul dintre cei ce s-au hotărât împotriva păcatelor şi a intrat în Oastea Domnului îmi scrie: „Am ţinut hotărârea până la un loc, dar de la o vreme şi mai tare s-a aprins pofta băuturii în mine şi m-am îmbătat şi mai rău“. Altul, de altă parte, mi se plânge: „De când m-am hotărât, nu mai am pace cu oamenii ăştia, că tot strigă după mine că-s pocăit, pentru că după biserică nu mă bag cu ei la crâşmă să beau“. Iată, aceasta e starea a treia: când omul se hotărăşte pentru Domnul şi se apropie de Dumnezeu, diavolul, pe de altă parte, pune foc mai mult în patimile omului şi scoate în calea lui fel de fel de batjocuri şi de „prieteni“ care îl trag de mânecă să se dea iarăşi la roată cu lumea, adică să se întoarcă iarăşi în mocirla din care a ieşit.
Dragă cititorule! Când satana te chinuie după ce te‑ai hotărât împotriva păcatelor şi te-ai apropiat de Mântuitorul şi de mântuirea ta cea sufletească, să nu te sperii: este cea din urmă zvârcolire a lui. Tu nu te teme, stai drept, ca un bun ostaş al lui Hristos, în faţa meşteşugirilor lui, mai înaintează câţiva paşi în credinţă, în încredere, în alipire faţă de El şi ai câştigat lupta, trecând în starea a patra a fiului din evanghelie: tămăduirea şi mântuirea ta cea sufletească.
Acestea sunt cele patru stări şi trepte ale mântuirii noastre sufleteşti şi toţi care vor să intre cu adevărat în Oastea Domnului vor trece prin ele.
Părintele Iosif Trifa
din “Adânciri în Evanghelia Mântuitorului“
