Centenar Oastea Domnului

Cinstindu-l pe Părintele nostru Iosif…

”Acestea sunt momente de bucurie pentru noi, că avem prilejul să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru întâiul nostru ostaş, pentru Părintele nostru duhovnicesc, pentru cel care ne-a trezit la o viaţă nouă în Biserica Domnului. (…)

Biserica noastră ne învaţă că, odată ce sărbătorim pe cineva important în Biserică, suntem chemaţi să sărbătorim şi persoanele care au prilejuit acea sărbătoare.

Este sărbătorită Maica Domnului la Naşterea Domnului, sunt sărbătoriţi părinţii Maicii Domnului la naşterea ei… şi aşa mai departe. Îi cinstim pe sfinţii şi drepţii Zaharia şi Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul. Acum, iată, din toate acestea învăţăm şi noi că, cinstindu-l pe Părintele nostru Iosif la naşterea lui, suntem chemaţi să cinstim şi persoanele care au prilejuit această sărbătoare, în special mama Părintelui Iosif – Ana Trifa… Mama Părintelui Iosif merită o cinstire deosebită.

Îl cinstim pe Părintele Iosif cinstindu-i cum se cuvine mama, aşa cum Biserica noastră ne învaţă că, cinstindu-L, preamărindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o cinstim şi o preafericim pe Maica Domnului, Maica Lui cea sfântă.

În Evanghelia de la Luca, 11, 27-28, suntem îndemnaţi de cuvântul lui Dumnezeu să o cinstim pe Maica Domnului: «Şi când zicea El aceasta, o femeie din mulţime a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc». Sfinte Părinte Iosif, fericit este pântecele care te-a purtat şi fericit este sânul la care ai fost alăptat, fericită este mama care are astfel de copii, care are astfel de urmaşi”.

Fratele Aurel Matei (Sibiu)

spicuiri din cuvântul rostit în 25 februarie 2023, la Aşezământul rostuit în memoria Părintelui Iosif Trifa de la Certege

Anul acesta, la 3 martie, s-au împlinit 135 de ani de când a venit pe lume întâiul nostru ostaş, moţul dârz din Certegii Apusenilor

întreg cuvântul îl puteți asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=d3ZA-OSQnEA