Cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei la Cluj-Napoca se organizează Concertul din pricesne și conferința cu titlul „Demnitate şi smerenie în suflet creştin”.
Tineri din Oastea Domnului îl vor slăvi pe Dumnezeu prin cântări duhovniceşti şi ne vor bucura inimile, provocându-ne la îmbinarea pocăinţei şi smereniei cu verticalitatea şi demnitatea de copii, mărturisitori ai lui Dumnezeu.
Pr. Amfilohie Brânză, ucenic al pr. Iustin Pârvu, a sărit din cabina avionului militar MIG-21 în chilia călugărească de la Mănăstirea Sihăstria, în braţele marelui duhovnic Sfantul Ilie Cleopa, primul duhovnic. Părintele Amfilohie este un preot-duhovnic cu vocaţie, cu chemare, cu patos şi curaj creştin, un patriot înflăcărat, un ostaş, la propriu şi la figurat, un neînfricat al Domnului nostru Iisus Hristos. De cum îl vezi, simţi lucrarea Duhului Sfânt în el, vezi flacăra luminii dumnezeieşti, auzi vocea lui Hristos.
Hotărât, ferm, tăios în vorbe, mărturisitor în fapte, luminător prin cuvânt, plin de curaj şi cu spirit de jertfelnicie. Simpla lui prezenţă te face sa tresari, să-ţi măreşti atenţia, să ai o stare de trezvie.
La Casa de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, vă aşteptăm cu familia și prietenii, în 1 aprilie, de la ora 18.00, la o seară pentru suflet.
Intrarea este liberă!
Evenimentul este organizat de Mitropolia Clujului, Asociaţia Oastea Domnului, Parohia Sf. Ierarh Alexandru și Casa de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca.
