
Curând va trebui să vezi
tot ce nu vrei acum să crezi,
că moartea nu e un Sfârşit
ci-un Început nemărginit.
Şi ce uşor, şi ce uşor
puteai avea Mântuitor –
şi ce frumos, şi ce frumos
puteai fi-n veci lângă Hristos!
Curând va trebui răspuns
de tot ce crezi acum ascuns,
de tot trecutul dezgolit
ce-ţi va striga nepotolit.
Curând va trebui gustat
veninul negrului păcat
şi vei vedea cât e de-amar
nestinsul conştiinţei jar.
Fiinţele ce le-ai ucis
te vor împinge spre abis,
sfinţenia ce-ai pângărit
îţi va fi focul nesfârşit.
Va trebui plătit din greu
tot ce-ai lovit în Dumnezeu,
nevinovaţii schingiuiţi
îţi vor fi viermii neadormiţi.
Curând va trebui, curând,
să tot plăteşti în veci gemând –
şi cât te-a tot chemat mereu,
dar L-ai respins pe Dumnezeu…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
