Dă-mi, Doamne, iarăşi starea din dragostea dintâi,
că nu-s comori mai scumpe în lume decât ea.
O, de ştiam odată să mor, dar să rămâi
în starea ei divină ce n-o mai pot avea…
Privesc spre înălţimea de unde am căzut
şi inima se strânge ca de-un ţepuş amar;
– cu câte lacrimi, Doamne, mi-aş plânge ce-am făcut,
de-aş şti că pot odată s-ajung acolo iar!
Spre poala Crucii Tale mă târâi, scump Iisus,
cu ultima nădejde al celui muribund;
priveşte-mă-n ce stare păcatul m-a adus
şi nu lăsa, Iisuse, să cad şi mai afund.
Desprinde-Ţi mâna, Doamne, din cuiul ruginit
şi strânge-mă la Sânul Iubirii Tale iar,
căci numai cu-al Tău Sânge mai pot fi curăţit,
nimic nu-i alta-n stare să-mi stingă-al meu amar.
Ridică-mă, Iisuse, la starea cea dintâi
care-o aveam cu Tine ’nainte de-a cădea,
căci hotărât sunt astăzi să mor, dar să rămâi
nedespărţit de Tine şi de iubirea mea!
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
