Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”.

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”.

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”.

 

Să ne ruşinăm noi de Dumnezeu? Să ne fie teamă a-L mărturisim? Să ne în­spăimântăm noi de nişte oameni, când Domnul Iisus ne face o aşa de mare făgăduinţă, că în orice clipă El este cu noi? Când El ne spune să fim plini de îndrăzneală şi ne îmbărbătea­ză prin atâtea şi atâtea făgăduinţe, noi să ne ruşinăm? O, nu, niciodată nu. În veac nu ne vom ruşina. Dumnezeu, Care, în iubirea Lui pentru noi, n-a cru­ţat nici pe Fiul Său, să fie părăsit? De dragul oamenilor, să tăcem şi să nu spunem că suntem ostaşii lui Iisus? Când El ne-a răscumpărat cu Însăşi preţul vieţii Sale, noi să-L tăgăduim? Să ne despărţim noi de Cel ce ne-a mântuit prin crucificarea vieţii Sale? Să ne lepădăm noi de cel mai mare Binefăcător al nostru? Să ne fie ru­şine a-L mărturisi în faţa oamenilor?

Putem noi să ne despărţim de Cel ce este însăşi viaţa noastră? Pentru niş­te prietenii omeneşti, să jignim iubirea fără margini a Domnului Iisus? Să as­cultăm noi de glasul celor ce-L prigo­nesc pe Domnul? Să ne facem noi una cu cei ce-L răstignesc prin nepă­sarea şi ura lor? Să urmăm noi sfatul celor ce se poartă ca vrăjmaşi ai Cru­cii lui Iisus? Mai bine să se despice pă­mântul şi să ne înghită în această clipă, mai bine să curgă din noi şi­roaie de sânge şi acelaşi pământ al ţării întregi să se înroşească cu sân­gele Oştirii lui Iisus, decât să păcătuim aşa de greu!…

Dumnezeu a dat totul pentru noi şi noi să-L vindem pentru gusturile capri­cioase ale oamenilor? Iisus a dezbrăcat slava Dumnezeirii Sale pentru noi şi noi să fim robi ai slavei deşarte? Iisus a luat chip de rob şi noi să aler­găm după deşertăciunile lumii? Iisus a suferit prigoană, ură şi dispreţ, iar noi să primim slavă de la oameni? Ii­sus S-a încununat cu spini, iar noi să aşteptăm cununi de trandafiri? Iisus a fost străpuns de suliţă şi noi să fim mângâiaţi cu laudele oamenilor? Iisus a fost înconjurat de ură şi vicle­nie din partea oamenilor, de batjocoră şi ruşine, iar noi să aşteptăm altceva? O, nu, doar nu este sluga mai mare decât stăpânul. Şi aceasta Însuşi Iisus ne-o spune: „Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Oamenii vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate cu nuiele în bisericile lor. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dre­gătorilor şi înaintea împăraţilor… Fra­tele va da la moarte pe frate-său şi tatăl pe copilul lui. Copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omo­rî. Veţi fi urâţi de toţi din pricină că purtaţi Numele Meu; dar cine va răb­da până la sfârşit va fi mântuit” (Mt 10, 16-23). „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voas­tră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu sun­teţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor pri­goni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor fa­ce toate aceste lucruri din pricină că purtaţi Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis” (In 15, 18-21). Şi atunci, dacă astfel s-au purtat oamenii cu Stăpânul nostru, cu noi oare se vor purta altfel? Desigur că nu! Dar tocmai pentru aceea şi Ii­sus ne-a avertizat din vreme, ca noi să fim gata a primi în orice clipă aceeaşi cruce a suferinţei (Mt 16, 24). Noi ne-am adunat aici mânaţi de iubirea lui Iisus (II Cor 5, 13), care ne îndeamnă să spunem lumii întregi ceea ce Însuşi Domnul ne-a încredinţat: „propovăduirea crucii”. Fiecare dintre noi putea fi în această clipă în altă parte, deoarece fie­care avem rosturile noastre. Fiecare dintre noi putea fi la căminul lui, cu pă­rinţii, cu soţul sau soţia, îngrijindu-se de ale sale. Dragostea lui Iisus însă ne-a descătuşat de noi înşine şi ne-a pus în slujba altora. În ceea ce mă pri­veşte personal, de n-ar fi iubirea lui Iisus, pe cât sunt de istovit şi suferind, în această clipă ar trebui să stau tolă­nit pe iarba verde, îngrijindu-mi sănă­tatea. Iubirea lui Iisus însă m-a făcut să uit de mine şi toţi ai mei. Dimpre­ună cu mine, acelaşi lucru fac toţi cei ce-au înţeles darul mântuirii în Iisus şi, ca voluntari în Oaste, s-au înrolat. Suntem gata pentru orice jertfă. Vrem să murim alături de Iisus. Şi. în mijlo­cul suferinţelor grele, gustăm din plin fericirea credinţei în Iisus (Flp 1, 30). În măsura în care vom suferi, vom ară­ta că suntem ucenicii lui Iisus. Şi apoi, suferinţele din viaţa aceasta nu se pot compara cu bucuriile din veşnicie (Rom 8, 18), pe care Domnul Iisus le-a pregătit cu jertfa vieţii Sale (I Cor 2, 9). Noi, stăpâniţi de iubire, nu putem pricinui supărări şi nici nu putem aduce tulburare cuiva. Dimpotrivă, noi îi iubim pe toţi îi respectăm pe toţi şi-i preţuim pe toţi, căci toţi sunt fraţii noştri. „Dra­gostea vine de la Dumnezeu. Oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeş­te n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu» şi urăşte pe fratele său este un minci­nos… Cine iubeşte pe Dumnezeu trebuie să iubească şi pe fratele său (I In 4, 7; 4, 20-21).

Pentru aceea, de crede cineva că noi l-am supărat cu ceva, suntem gata a cere iertare până şi celui mai mic co­pil, numai să se plece sub steagul lui Iisus. Iubirea ne îndeamnă la orice jertfă, când este vorba de mântuirea unui suflet. Iubirea ne-a chemat la Oaste, cu iubirea ne-am adunat, prin iubire trăim şi în aceeaşi iubire vrem să rămânem. Fiind că Dumnezeu e cel ce ne-a iubit întâi (I In 4, 19) şi din iubire a dat ca jertfă de ispăşire pe unicul Său Fiu (I In 4, 10); tot din iubire şi noi vrem să rămânem ascul­tători până la capăt. Dar a tăcea şi să nu-L mărturisim pe Domnul, aceasta n-o putem face. Vrea cineva să ne lege? Suntem gata. Vrea cineva să ne loveas­că, stăm neclintiţi. Vrea cineva să ne răstignească alături de Iisus, întindem singuri mâinile fără împotrivire. Vrea cineva să guste din sângele nostru, îl dăm cu toată inima. Vrea cineva să zdrobească trupul nostru muritor, sun­tem cei mai fericiţi, că ni se grăbeşte întâlnirea cu Domnul. Noi nu ne te­mem de cei ce ucid trupul (Mt 10, 28); căci Domnul este cu noi (Mt 10, 30).

În lume de trăim, nu avem decât ne­cazuri, iar de trecem la Domnul vom avea numai bucurii. Cine ne va des­părţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul?… Strâmtorarea… prigonirea, foametea, lipsa de îmbrăcăminte… pri­mejdia… sabia?… O, da, suntem prigo­niţi… suntem urâţi şi dispreţuiţi; dar tocmai în acestea noi ne bucurăm. Chiar de-ar fi să înroşim pământul cu sângele nostru şi încă nu ne înfrico­şăm şi nici nu ne speriem. Prin Iisus, noi suntem continuu nişte biruitori. Iubirea lui Iisus ne acopere ca o man­tie şi nimic rău nu ne poate atinge, atâta timp cât vom rămâne sub ocroti­rea Lui.

Pentru aceea, ca unul care am gus­tat din bucuriile Domnului, declar hotărât că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoa­re, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea pe care ne-a arătat-o Dumnezeu în Hristos Iisus Dom­nul nostru.

Noi suntem ostaşi hotărâţi; şi trăim ostăşeşte, ca fii supuşi şi credincioşi ai Sf. noastre Biserici Ortodoxe. Şi-atunci, dacă Iisus este al nostru Comandant, de cine ne vom înfricoşa?

Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine
culegere şi prezentare:Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *