Prin cuvântul religie înţelegem arătarea în afară, prin felurite practici, a ceea ce, de fapt, este înlăuntru. Dacă cineva, înlăuntrul fiinţei lui, are dragoste firească, drăcească, acea stare se va arăta şi în afară, prin diferite practici. Chiar şi luptele între oameni vin din dorinţe neîmplinite. Rugăciunile care se nasc din dorinţe fireşti, lumeşti, nu sunt ascultate.
Orice om venit în lume are o religie, se închină şi se roagă în religia lui, bună sau rea, după cum şi-a ales-o sau şi-a făurit-o; căci din inimă ies uciderile, curviile, preacurviile şi orice necurăţie. Şi tot din inimă se arată în afară religia cea curată, sinceră şi adevărată. Omul de afară este modelul celui dinlăuntru. Omul cu două feţe, făţarnic, se cunoaşte din umblările sale. Cel ce zice că nu are nici o religie slujeşte pântecelui, eului şi dorinţelor sale. Aceasta va fi religia lui şi din ea va culege roadele: osânda veşnică.
Religia creştină se cuprinde în:
- Biblie, Cartea lui Dumnezeu: învăţătura de credinţă despre Dumnezeu, despre lume, om, păcat, mântuire, Bise-rică, Sfintele Taine, moarte, înviere, viaţă veşnică. Lămuriri despre toate acestea găsim în «Catehism», «Învăţătura de Credinţă Ortodoxă» şi, mai pe larg, în «Dogmatică».
- Învăţătura morală despre Legi, conştiinţă, libertatea voinţei, porunci, virtuţi, datorii, cuprinsă şi lămurită în «Morala Creştină»; şi în
- Cultul creştin, rânduiala Sfintelor Slujbe şi Taine, arătate şi lămurite în «Liturgică».
Cuvântul „cult”, în înţeles religios-creştin, vine de la cuvântul latin „cultus”, care înseamnă închinarea şi cinstirea lui Dumnezeu, cultivarea simţului religios, al evlaviei faţă de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, cultul religios creştin este arătarea în afară prin cuvinte, rugăciuni, cântări, citiri, semne şi preînchipuiri (simboluri) ale religiei dinlăuntrul sufletului. Nu există închinare sinceră fără semn văzut. Cine nu face semnul sfintei cruci la rugăciune, fără să-şi dea seama, va ridica mâinile în sus, le va împreuna, va bate din palme (cum fac unii neoprotestanţi), sau va face alte semne văzute.
Cultul creştin, în cuprinsul şi forma lui actuală, îşi are începutul de la Mântuitorul Iisus Hristos, cum găsim în Sfintele Evanghelii. Mântuitorul Iisus cercetează Templul, Casa Tatălui Său, de mic copil, când avea numai doisprezece ani, la Paşte, la Praznice şi sărbători, deşi era întemeietorul Bisericii Nou-Testamentale. Deşi numai de doisprezece ani, îi pune în uimire pe învăţaţii timpului cu întrebările şi înţelepciunea Sa, care-i depăşea pe cei învăţaţi.
Mântuirea este din Dumnezeu, prin Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Este în exclusivitate din Dumnezeu şi se dă la sfârşit ca dar, ca urmare a credincioşiei în conlucrarea noastră cu Harul Divin. Dumnezeu este suveran în îndurarea Sa.
Mărturii. Când era de numai 12 ani, s-au suit la Ierusalim împreună, după obiceiul praznicului (cf. Lc 2, 42). După terminarea zilelor de Praznic, Iisus a rămas în Ierusalim (v. 43). Părinţii au mers cale de o zi, căutându-L printre rude şi cunoscuţi (v. 44). Nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute (v. 45).
Unde era Iisus şi ce lucrare săvârşea? După trei zile L-au găsit în Templu, în mijlocul învăţaţilor, ascultându-i şi punându-le întrebări (v. 46).
Cum era privit Iisus? Toţi cei ce-L ascultau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui (v. 47).
Cum tratează îngrijorarea părinţilor? Părinţii, văzându-L, au rămas înmărmuriţi. Mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Tatăl Tău şi eu Te căutăm îngrijoraţi”. Şi El a zis către ei: „De ce Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu Mi se cade să fiu” (v. 49). Ei n-au înţeles spusele Lui. S-a pogorât împreună cu ei la Nazaret şi le era supus. Mamă-Sa păstra toate cuvintele în inima ei. Şi Iisus creştea în înţelepciune, în statură, era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (v. 50-52).
Iisus face minuni în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. A zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o şi mâna i s-a făcut sănătoasă (Mc 3, 1-5).
Iisus izgoneşte pe cei ce se purtau necuviincios
în Templu
Iisus S-a suit la Ierusalim. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos. A făcut un bici din ştreanguri, i-a scos afară pe toţi din templu, împreună cu oile şi boii. A vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele (cf. In 2, 13-15).
Iisus se botează de la Ioan. Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan. În timpul botezării Lui, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt ca un porumbel S-a pogorât peste El şi din ceruri s-a auzit glas care zicea: Tu eşti Fiul Meu Preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Mc 1, 9-11).
Mărturii. „Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” (cf. Ef 4, 5). „Botezul care vă mântuieşte astăzi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin Învierea lui Iisus Hristos” (cf. I Pt 3, 21).
„Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos (cf. Gal 3, 27). Apa udă pe cel botezat numai pe dinafară, Duhul Sfânt însă botează cele dinlăuntru.”
(Sf. Chiril al Ierusalimului – „Cateheze”)
„Botezul este crucea pe care ne răstignim, după cum la Hristos a fost Crucea şi mormântul. Acelaşi fapt se petrece şi cu noi la botez. Moartea este aceasta ca şi aceea, însă nu este acelaşi subiect, căci moartea lui Hristos a fost aceea a trupului, pe când moartea noastră este aceea faţă de păcat. După cum moartea aceea a fost adevărată, tot aşa de adevărată este şi aceasta.” (Sf. Ioan Gură de Aur).
„Botezul este crucea şi împreună cu noi s-a răstignit omul cel vechi al nostru. A îngropa păcatele de dinainte de botez este rezultatul darului Său. Însă a rămâne după botez morţi faţă de păcat, aceasta este treaba noastră şi a sârguinţei ce putem cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu este botez a doua oară, iar de cumva este, apoi este şi al treilea botez şi al patrulea, căci cel dinainte pururea este desfiinţat de cel următor, iar acesta de altul şi tot aşa, la infinit” (Sf. Ioan Gură de Aur).
„Dacă eşti făţarnic, acum oamenii te botează, dar Duhul Sfânt nu te botează. Dacă te apropii cu credinţă, oamenii slujesc ritualului văzut, iar Duhul îţi dă ceea ce nu se se vede (Sf. Chiril al Ierusalimului” – „Cateheze” 17, 36).
Iisus este modelul vieţii creştine.
El trăieşte în post şi rugăciune
„A postit poatruzeci de zile şi patruzeci de nopţi” (Mt 4, 2; Lc 4, 2).
„A zis ucenicilor: Şedeţi aici, până Mă voi duce să Mă rog!” (Mt 26, 36).
„A început să se întristeze şi să se mâhnească foarte tare” (v. 37).
„El le-a zis: Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine” (v. 38).
„A căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat…” (v. 39).
„I-a mustrat, zicând: N-aţi putut să vegheaţi un ceas împreună cu Mine” (v. 40).
„Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită…” (v. 41).
„S-a rugat, zicând: Facă-se voia Ta!” (v. 42).
„S-a depărtat şi s-a rugat a treia oară” (v. 44).
„A petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu” (cf. Lc 6, 12).
„A ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul” (cf. In 17, 1). Aceasta era o rugăciune lungă, compusă din douăzeci şi şase de versete. Se pare a fi cea mai adâncă rugăciune din câte s-au rostit vreodată, adică rugăciunea scrisă de Sfântul Evanghelist Ioan, la capitolul 17.
Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
