Despre cum Se arată Dumnezeu oamenilor

Întrebarea primă:

De ce nu Se arată Dumnezeu oamenilor în chip văzut?

Ucenicul Sundar întreabă:

– O Doamne, Izvorul vieţii, de ce nu ne împărtă­şeşti din bucuria vederii fiinţei Tale?… De ce nu Te arăţi şi oamenilor de azi în chip văzut?

Domnul răspunde:

– Fiule, fe­ricirea adevărată nu atârnă de ceea ce desluşim cu ochii noştri. Fericirea atârnă de ceea ce noi desluşim cu duhul şi cu inima noastră. Mii de oameni Mă vă­zură cu ochii în Palestina, dar ei nu fură totuşi mai fericiţi decât cei care nu M-au văzut; ei Mă vă­zură, dar nu se mântuiră!

Dumnezeu cel nemuritor şi du­hurile cerului nu pot fi zărite de ochii de lut ai făpturii. Cum pu­tea-veţi voi, de pildă, să vedeţi pe Cel Care a zidit sufletul vostru, când voi nu vă puteţi vedea propriul vostru suflet?

Numai când vi se vor deschide ochii duhului vostru veţi putea vedea pe Cel Care este Duh (In 4, 24). Acum tu Mă vezi, dar Mă vezi cu ochii spiritului, nu cu cei ai trupului. Dacă atâtea mii de oameni Mă văzură în Palestina, crezi tu oare că acea­stă vedere le deschise ochii cei sufleteşti?… Sau că prin aceasta Eu Mă făcui un om muritor? Eu M‑am întrupat în omenire ca să răscumpăr păcatele lumii; şi, când se sfârşi această lucrare de mân­tuire a pă­cătoşilor (In 19, 30), ceea ce era pie­ritor în Mine se pre­făcu în viaţă veşnică. De aceea, după învierea Mea, numai a­ceia Mă putură vedea, care a­veau o vedere spirituală (Fap­­te 10, 40-41).

În lumea aceasta sunt oameni care ştiu multe lucruri despre Mine, dar care nu Mă cunosc, adică oameni care n-au nici un fel de legătură personală cu Mine. Ei nu au o credinţă ade­vărată în Mine şi nu Mă soco­tesc ca Domn şi Mântuitor. Ei sunt ca nişte orbi din naştere. În zadar îi spui unui orb cât sunt de frumoase culorile. El nu e în stare să-şi dea seamă despre ele şi frumuseţea lor. El va putea să-şi dea seama despre fru­mu­seţea lor numai după ce i se vor deschide ochii­.

Aşa sunt şi cei orbi cu duhul. Numai când un om va avea o vedere spirituală va putea să Mă cunoască, să-Mi vadă slava Mea şi să înţeleagă că Eu sunt Dumnezeu cel întrupat. Cultura nu ajută nimic aici.

Sunt mulţi credincioşi care simt prezenţa Mea în inimile lor şi ei dobândesc astfel viaţa şi pacea lăuntrică. Ei nu pot să Mă vadă direct, dar simt lucra­rea Mea în fiinţa şi viaţa lor şi această simţire le dă putere şi bucurie.

Limba şi mâncările dulci ne folosesc ca pildă pentru acea­sta. Nici dulceaţa mâncărilor, nici simţul dezvoltat al limbii, prin care recunoaştem gustul lor, nu sunt lucruri văzute. Eu le dau fiilor Mei mana cea de taină (Apoc 2, 17) care le dă viaţă şi bucurie. Este aceasta o taină pe care n-o cunosc nici lumea, nici filozofii.

De multe ori boala strică gustul. Oricât de gustoasă ar fi mâncarea, bolnavului nu-i mai place.

Aşijderea e şi cu boala păcatului. Ea aduce în om o schim­bare de care se îmbolnăveşte inima omului. Şi atunci şi pre­zenţa Mea, şi cuvântul Meu pierd pentru el orice farmec. În loc să se împărtăşească de binecu­vântarea lor, el bârfeşte şi vede numai metehne pretutindeni.

Copilul şi mama

O femeie se ascunse în grădină, între copacii stufoşi, şi copilul ei o căuta plângând. El străbătu toată grădina, fără să-i dea de urmă. O slugă îl încuraja pe copil să nu plângă, îmbiindu-l să-şi ia poame plăcute şi să cu­leagă flori frumoase. Voia, prin asta, să-l facă să-şi uite de mama sa şi să nu o mai caute­.

Însă copilul striga înainte: Nu, nu! Eu vreau să găsesc pe mama! Vederea ei mi-e mai dulce decât toate fructele; şi iu­birea ei, mai plăcută decât mi­reasma tuturor florilor. Eu vreau să găsesc pe mama!

Mama asculta toate acestea din ascunzătoarea ei; ea ieşi îndată, luă copilul în braţe, îl sărută şi grădina deveni pentru copil un adevărat rai. Tot aşa, nici copiii Mei nu se pot lăsa în­şelaţi de nici una dintre ademenirile sau dintre poamele pe care le îmbie grădina lumii; ei trebuie să Mă găsească pe Mine. Ci Eu, Emanuel, voi fi totdeauna cu ei şi Mă voi descoperi lor (In 14, 21).

Buretele şi apa

Buretele e în apă şi apa e în burete. Acestea sunt două lu­cruri deosebite. Tot aşa, copiii Mei rămân în Mine şi Eu în ei. Acesta nu e panteism, căci Îm­părăţia lui Dumnezeu se poate găsi în inima oricui trăieşte în lume (Lc 17, 21). După cum apa e în burete, tot aşa Eu sunt pretutindeni, în fiecare lucru, dar Eu nu sunt lucrurile acestei lumi.

Cărbunele şi focul

Spălaţi o bucată de cărbune de lemn şi el nu-şi va pierde negreala, dar daţi-i foc şi ne­greala va pieri. Tot aşa, Sfântul Botez îl spală pe păcătos de ne­greala păcatului şi-l preface în lumină a lumii (Mt 3, 11 şi 5, 14).

După cum focul e în căr­bune şi cărbunele în foc, tot aşa Eu sălăşluiesc în fiii mei şi ei în Mine şi, prin ei, Eu mă descopăr altora. ­

Sadhou Sundar Singh
La picioarele Stăpânului meu, Ediţia a IV-a

Traducere de prof. dr. Gr. Cristescu şi Preot Iosif Trifa

Apare cu binecuvântarea IPS Sale Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului

Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010