Despre facerea de minuni, despre post și alte virtuți mai mari decât acestea

Cuvânt al Sf. Ioan Gură de Aur

Extras din Omilia XLVI

… Dacă doisprezece oameni au plămădit toată lumea, gîndeşte-te cît de păcătoşi şi de răi sîntem noi, cînd nu putem aduce la credinţă pe cei ce au rămas, deşi sîntem atît de mulţi, deşi sîntem destul aluat pentru a plă­mădi mii de lumi.

III

Mi s-ar putea însă spune:
− Aceia au fost apostoli!
− Şi ce-i cu asta? N-au trăit şi ei cum trăieşti şi tu? N-au crescut şi ei în oraşe? Nu s-au bucurat de aceleaşi lucruri? N-au avut şi ei cîte o meserie? Erau, oare, îngeri? S-au pogorît din cer?
− Nu, dar au făcut minuni!
− Nu minunile i-au făcut pe ei minunaţi! Pînă cînd vom întrebuinţa minunile făcute de apostoli ca scuză pentru trîndăvia noastră? Uită-te la ceata sfinţilor. Nu strălucesc datorită minunilor. Mulţi au izgonit demoni, dar pentru că au săvîrşit fărădelegi, n-au ajuns minunaţi, ci chiar au fost pedepsiţi.
− Atunci, ce i-a făcut mari pe apostoli?

− Dispreţul averilor, dispreţul slavei, despărţirea de toate grijile şi afacerile lumeşti. Dacă n-ar fi făcut asta, ci ar fi fost robii patimilor, chiar dacă ar fi înviat mii de morţi, n-ar fi avut nici un folos, ci ar fi fost socotiţi nişte şarlatani. Aşa că viaţa omului îl face pe om strălucit. Ea atrage ha­rul Duhului. Ce minune a făcut Ioan Botezătorul, cel care a adus la pocăinţă atîtea oraşe? Că n-a făcut nici o minune, ascultă-1 pe evanghe­list: „Ioan n-a făcut nici o minune”[1]. Prin ce a ajuns Ilie minunat? Nu prin îndrăznirea lui faţă de împărat? Nu prin rîvna lui faţă de Dumnezeu? Nu prin sărăcia lui de bunăvoie? Nu datorită cojocului, peşterii şi munţi­lor? Minunile le-a făcut după toate acestea! L-a văzut, oare, diavolul pe Iov făcînd minuni şi s-a minunat? Nici o minune. Dar Iov avea o viaţă strălucită şi o răbdare mai tare ca oţelul. Ce minune a făcut David, pe cînd era încă tînăr, ca să spună Dumnezeu despre el: „Am găsit pe David, fiul lui lesei, bărbat după inima Mea”[2]? Ce mort au înviat Avraam, Isaac sau Iacov? Ce lepros au curăţit? Nu ştii că minunile ne vatămă de multe ori dacă nu sîntem treji la minte? Din pricina asta mulţi corinteni s-au dezbi­nat între ei[3]; din pricina asta mulţi romani s-au mîndrit[4]; din pricina asta Simon Magul a fost scos din rîndul creştinilor[5]; din pricina asta n-a fost primit în rîndul ucenicilor cărturarul care dorea să meargă după El şi a auzit din gura Domnului: „Vulpile au vizuini, iar păsările cerului cuiburi”[6]. Fiecare din aceştia au căzut şi au pierit pentru că doreau să-şi agonisească de pe urma minunilor unul averi, iar altul slavă. Sîrguinţa de a duce o viaţă curată, dragostea de virtute nu numai că nu dau naştere la o dorinţă ca aceasta, ci chiar o stîrpesc dacă este. Ce le-a spus Hristos ucenicilor Săi cînd le-a dat porunci? Le-a spus: „Faceţi minuni ca să vadă oamenii!”? Deloc! Dar ce? „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”[7]. Lui Petru nu i-a spus: „Dacă Mă iubeşti, fă minuni!”, ci: „Paşte oile Mele”[8]. Totdeauna Hristos îl preferă pe Petru împreună cu Iacov şi cu Ioan înaintea tuturor celorlalţi ucenici. Spune-mi, pentru ce îi preferă pe aceştia? Din pricina minunilor făcute de ei? Nu! Pentru că toţi apostolii la fel au curăţit leproşi, au înviat morţi şi tuturor la fel le-a dat aceeaşi putere. Din ce pricină, dar, aceşti trei apos­toli erau mai presus de ceilalţi? Din pricina virtuţii sufletului lor! Vezi, dar, că totdeauna este nevoie de viaţă curată şi de arătarea ei prin fapte. „Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei”[9], spune Domnul.

IV

În ce constă viaţa noastră? Oare în facerea de minuni sau într-o vie­ţuire virtuoasă? Negreşit că într-o vieţuire virtuoasă. Minunile aici îşi au originea şi la aceasta duc. Omul cu viaţă virtuoasă atrage asupra lui harul facerii de minuni; iar cel care primeşte acest har, pentru aceea îl primeşte ca să îndrepte viaţa altora. Că şi Hristos pentru aceasta a făcut minunile acelea, ca prin ele să fie vrednic de credinţă, ca să-i atragă la El pe oameni şi să-i facă să ducă o viaţă virtuoasă. De aceea şi Hristos vorbeşte mai mult de viaţa virtuoasă. Şi nu Se mărgineşte numai la minuni, ci ameninţă cu iadul, făgăduieşte Împărăţia Cerurilor, pune acele legi minunate şi face totul pentru viaţa virtuoasă, ca să facă pe oameni îngeri. Dar pentru ce spun că Hristos face totul în acest scop? Spune-mi, dacă ţi s-ar da să alegi între a învia morţi în numele Lui şi a muri pentru numele Lui, ce ai alege? Nu-i aşa că ai alege moartea pentru numele Lui? Pentru ce? Pentru că învierea morţilor e minune, pe cînd moartea pentru Hristos, faptă. Dacă ţi s-ar da să alegi între puterea de a preface paiele în aur şi puterea de a dispreţui averile, cum dispreţuieşti paiele, n-ai alege, oare, puterea de a dispreţui averile? Şi pe bună dreptate, că pe oameni puterea aceasta îi uimeşte mai mult. Dacă oamenii ar vedea că se pot preface paiele în aur, ar dori şi ei, ca Simon Magul, să aibă această putere şi ar creşte în ei şi mai mult dragostea de averi; dar dacă ar vedea că toţi nesocotesc şi dispre­ţuiesc aurul ca pe paie, ar scăpa de această boală.

Vezi, dar, că viaţa virtuoasă ne este de mai mult folos? Şi eu nu numesc viaţă virtuoasă postul, nici îmbrăcatul cu sac şi nici culcatul pe cenuşă, ci dispreţul averilor – aşa cum trebuie dispreţuite -, milos­tenia, împărţirea pîinii tale cu cel sărac, înfrînarea mîniei, alungarea slavei deşarte, stîrpirea invidiei. Aşa ne-a învăţat şi Hristos: „învăţaţi de la Mine, ne spune El, că sînt blînd şi smerit cu inima”[10]. N-a spus: „Că am postit”, deşi putea spune, că a postit El patruzeci de zile[11], dar n-o spune, ci spune: „Că sînt blînd şi smerit cu inima”. Şi iarăşi, cînd i-a trimis pe apostolii Săi la propovăduire nu le-a spus: „Postiţi!”, ci: „Mîncaţi tot ce vi se pune dinainte!”[12]. Cînd însă a fost vorba de bani, le-a cerut multă purtare de grijă, spunînd: „Să nu aveţi aur sau argint, nici aramă în cingătorile voastre”[13]. Nu spun acestea, defăimînd postul, – Doamne, fereşte! -, ci lăudîndu-l foarte. Dar sufăr cînd vă văd că neglijaţi toate celelalte virtuţi şi socotiţi că postul vă este de ajuns pentru mîntuire; şi doar postul este cea mai mică parte din corul virtuţilor. Cea mai mare virtute este dragostea, bunătatea, milostenia. Aceste virtuţi depăşesc chiar virtutea fecioriei. Deci, dacă vrei să fii egal cu apostolii, nimic nu te împiedică! E de ajuns numai să săvîrşeşti virtutea dragostei şi nu eşti întru nimic mai mic decît apos­tolii. Nimeni, dar, să nu umble după minuni! Demonul suferă cînd este izgonit din trup, dar cu mult mai mult suferă cînd vede sufletul scăpat de păcat. Că păcatul este marea lui putere. Pentru aceasta a murit Hristos, ca să-i sfărîme această putere. Păcatul a adus pe pămînt moartea. Din pricina păcatului toate se întorc pe dos. Ai stîrpit păcatul? Ai tăiat tăria diavolului, i-ai strivit capul, i-ai zdrobit toată puterea lui, i-ai împrăştiat oastea lui şi ai făcut o minune mai mare decît toate minunile. Cuvintele acestea nu sînt ale mele, ci ale fericitu­lui Pavel. După ce Pavel a spus: „Rîvniţi harurile cele mai bune şi vă arăt o cale încă şi mai înaltă”[14], n-a vorbit de facerea de minuni, ci de dragoste, rădăcina tuturor virtuţilor. Aşadar dacă săvîrşim această virtute şi toată filozofia pe care ea o cuprinde, nu vom avea nevoie deloc de minuni. După cum dacă ne lipseşte dragostea, nu cîştigăm nimic cu facerea de minuni.

Gîndindu-ne, dar, la toate acestea, pe temeiul cărora apostolii au ajuns mari, să le rîvnim viaţa. Prin ce au ajuns apostolii mari? Ascultă-l pe Petru, care spune: „Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie! Ce va fi, oare, nouă?”[15]. Ascultă-L şi pe Hristos, Care spune: „Veţi şedea pe douăsprezece tronuri”[16]; şi: „Oricine a lăsat casă sau fraţi sau tată sau mamă va primi însutit în veacul acesta şi viaţă veşnică va moşteni”[17].

Dezlipindu-ne, dar, de toate cele lumeşti, să ne afierosim lui Hristos ca, după cuvîntul Lui, să ajungem egali cu apostolii şi să ne bucurăm de viaţa veşnică, pe care, facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobîndim cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.

[1] Ioan 10, 4.
[2] I Regi 13, 14; Fapte 13, 22.
[3] I Corinteni 1, 10-12.
[4] Romani 2, 1-5.
[5] Fapte 8, 9-23.
[6] Matei 8, 20.
[7] Matei 5, 16.
[8] Ioan 21, 15.
[9] Matei 7, 16.
[10] Matei 11, 29.
[11] Matei 4, 2.
[12] Luca 10, 8.
[13] Matei 10, 9.
[14] I Corinteni 12, 31.
[15] Matei 19, 27.
[16] Matei 19, 28.
[17] Matei 19, 29.

Sursa: Sf. Ioan Gură de Aur, ”Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei”, PSB 23, EIBMBOR, București, 1994