Împăratul Cerurilor asemănatu-S-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui, iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi, trimiţând împăratul oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Şi a zis slugilor sale: Nunta este gata, cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi chemaţi-i la nuntă.
Marele plan al lui Dumnezeu este acela ca să pregătească nuntă Fiului Său Unul Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii şi din Sfânta Fecioară Maria. Din Tată fără mamă şi din Mamă fără tată, prin umbrirea Duhului Sfânt, ca să întemeieze o Împărăţie veşnică în a cărei slavă să cuprindă omenirea întreagă. Chemarea Sa este intimă. Domnul Iisus S-a logodit cu Biserica pe care a câştigat-o cu Scump Sângele Său – prin Jertfă, Moarte şi Înviere – şi urmează să aibă loc marea sărbătoare a nunţii. Evenimentul este foarte potrivit, chemarea prielnică. Toate sunt gata şi ar fi foarte greşit să nu apară nimeni la ea. Cererea este ca mesele să fie pline de oaspeţi.
Cea dintâi chemare a dat greş. A fost adresată poporului iudeu, dar ei n-au fost dispuşi să o primească. Iată că şi copiii părinţilor credincioşi, în mare parte, refuză să dea urmare invitaţiei divine. La fel fac şi unii din vechii noştri ascultători.
- Invitaţia n-a fost primită nu pentru că ar fi dat naştere la dureri, necazuri sau suferinţe. Era o invitaţie la nuntă, la bucurii, la care erau poftiţi cu toţii. Nu se pune problema că nunta nu era bine pregătită. Nunta e gata! Invitaţia a fost făcută la timp. Erau invitaţi cu toţii. Ei însă nu erau vrednici de marea şi minunata bucurie. Nu erau credincioşi. Nu iubeau pe Fiul Împărătesc. Nu iubeau relaţiile Sale nobile. Erau preocupaţi de propriile lor interese şi s-au purtat rău şi cu cruzime faţă de trimişii Împăratului. De aceea au fost nimiciţi. Aspră-i pedeapsa iadului! Nimicirea nu înseamnă sărbătoare. Pedeapsa nu înseamnă prilej de bucurie. Dragostea trebuie să domnească. Îndurarea şi mila să se arate în toată strălucirea lor. Hristos-Domnul să Se arate milostiv în legăturile Sale cu oamenii, şi ei să fie bucuroşi şi să primeas-că marea şi minunata Sa invitaţie, ca o sărbătoare a dragostei şi milei divine.
- Şi Domnul lărgeşte invitaţia: „Duceţi-vă!” Unde să mergem? Pe drumuri, invitaţie atotcuprinzătoare: Pe cine-l găsiţi, la toţi aceia pe care îi veţi găsi. Publicul trebuie căutat şi oamenii câştigaţi. Şi au ieşit la răspântii. Lucrarea lui Dumnezeu, în esenţă, este o lucrare individuală. Câte doi sau câte unul să fie invitaţi să vină. Oastea Domnului este Asociaţie Misionară Ortodoxă. Ca în prima eră a creştinismului, cheamă la sânul Bisericii Domnului Iisus pe toţi aceia care rătăcesc departe de casa părintească. Să vină cu toţii la nunta Fiului Împărătesc.
Robii care au scăpat cu viaţă au pornit din nou să invite. Alţi robi, care n-au fost prima dată au păşit cu bucurie în sluj-ba chemării divine. La răspântii, pe toţi cei întâlniţi, spre un singur punct central, pe toţi pe care i-au găsit. Această binecuvântată însărcinare este dusă până astăzi. Şi Domnul va purta grija ca prin robii Săi devotaţi să ducă până la capăt buna vestire.
- Bunăvoinţa şi dărnicia Împăratului Luminii trebuie să fie cunoscute în toată lumea. Cele mai mari pagube vor suferi aceia care resping îndurarea, iertarea şi mântuirea oferite în dar. Participarea cu toată bucuria la Nunta Mielului este fericire de negrăit. Gustarea celor mai alese mâncăruri duhovniceşti provoacă slavă mulţumitoare, ospăţul nunţii divine fiind măreţ, minunat, grandios.
- Nelegiuiţii pierd şansa veşnicei mântuiri din pricina mizerabilului mic dejun al acestei lumi. Pierd strălucita Cină a Nunţii Mielului (cf. Apoc 19, 9), unde se-ntâlnesc: un praznic desăvârşit, timpul bun şi prielnic spre slava şi bucurie eternă, veşnicia; un loc bun, cerul; o societate bună, sfinţii; o ospătare bună, strălucirea.
Diavolul nu iubeşte predicarea Evangheliei pe stradă. Oamenii iubesc o formă de evlavie în comoditate, o sală mare şi plăcută, scaune căptuşite, comode, un amvon frumos… Dar unde-i râvna mea, dacă nu le calc pe toate sub picioare, atunci când e vorba de mântuirea unui suflet? Unde-i dezbrăcarea eului, când e vorba de vestirea Evangheliei în biserica neîncălzită sau pe strada geroasă?
Sala ospăţului de nuntă se umple cu cei adunaţi de pe la garduri, răscruci şi uliţe vestite prin sărăcia şi goliciunea lor. Cei săraci cu duhul ascultă chemarea Evangheliei şi se căiesc de vina păcatelor lor. Munca de evanghelizare să fie dusă mai ales în locurile de petreceri, pe stradă şi în vizite familiare, cum făcea în anii trecuţi Oastea Domnului, oferind pământ virgin pentru sămânţa binecuvântată a Sfintelor Evanghelii, care nu poate fi asemuit cu nimic. De acolo, din mijlocul vâlvătăii demonice, sute şi mii de suflete au fost salvate din neagra noapte a întunecimii sale diavolul.
Veniţi cu toţii la cina Nunţii Mielului cu inimile pline de bucurie, şi la sfârşitul biruitor să vă bucuraţi de răsplata Slavei veşnice, amin.
Să fim activi în râvna noastră spre cei pierduţi şi salvarea lor, iar în adunările noastre frăţeşti, plini de încredere pentru renaşterea duhovnicească a ortodoxismului românesc, pentru întoarcerea sufletelor robite de patimi şi de necredinţă la Domnul Iisus Hristos Mântuitorul şi singura speranţă a fericirii umane în eternitate.
Domnul Iisus este Cap Bisericii (cf. Ef 5, 23), iar Biserica Dumnezeului Celui Viu este stâlp şi temelie a adevărului (cf. I Tim 3, 5).
Fie de la Domnul să urmărim pacea şi sfinţirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (cf. Evr 12, 14; I Pt 3, 11).
Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
