PILDA CU CEL CE NU ERA ÎM­BRĂCAT ÎN HAINĂ DE NUNTĂ

Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicân­du‑le:

Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.

Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.

Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor che­maţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele în­grăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.

Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria sa.

Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjo­corit şi le-au ucis.

Şi, auzind împăratul de aceasta, s-a umplut de mânie şi, trimiţând oştile sale, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.

Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.

Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.

Şi, ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi, şi buni; şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.

Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă.

Şi i-a zis lui: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.

Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor;

Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi (Mt 22, 1-14).

Plină de învăţătura mântuirii este această pildă. Împăratul din pildă este Dumnezeu, iar nunta este Împărăţia lui Dumnezeu, la care sunt chemaţi toţi oamenii. Dar, pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, se cere pregătire sufletească. Viaţa noastră trebuie să fie o neîncetată pregătire sufletească pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Omul din pilda Evangheliei intrase la nuntă fără nici o pregătire. În mijlocul celor care veniseră îmbră­caţi de sărbătoare, el s-a trezit că n-avea haină de nuntă. Intrase în haine murdare şi rupte. În faţa mustrării împă­ratului, l-a cuprins ruşinea şi tăcerea… A fost amarnic mustrat şi pedepsit.

Acest om nesocotit îi închipuie pe cei care îşi trăiesc viaţa în nepăsare de cele sufleteşti… Îi închipuie pe cei care nu au nici o grijă de sufletul lor. Pilda lui este pusă în faţa noastră cu un strigăt de întrebare: Cum staţi cu viaţa voas­tră cea sufletească, cum staţi cu haina sufletului vostru?…

Prin taina botezului, ni s-a dat o haină sufletească nouă şi curată. Dar această haină n-a rămas şi nu rămâne tot curată. Păcatul murdăreşte, păcatul rupe şi zdren­ţuieşte haina sufletului nostru. Ea trebuie îngrijită mereu, spălată şi înnoită. Ştii tu, cititorule, cu ce se spală şi se înnoieşte haina sufletului tău? Se spală cu lacrimile cele calde de căinţă pentru păcate şi mai ales se spală cu sângele Mântuitorului, cu Jertfa cea sfântă a Crucii de pe Golgota. „Sângele Lui… ne curăţeşte de orice păcat“ (I In 1, 7). Evanghelistul Ioan spune că i-a văzut în vedeniile sale pe cei drepţi şi credincioşi îmbrăcaţi în Ziua Judecăţii în haine albe şi pe un înger care i-i arăta, zicând: „Aceştia sunt cei ce… şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului“, adică în Jertfa lui Iisus (Apoc 7, 13). Ţi‑ai spălat şi tu, cititorule, haina sufletului tău în Jertfa cea sfântă a Crucii de pe Golgota?

Eu te întreb, iubite cititorule, cum este îmbrăcat su­fletul tău? Eu te întreb cu Apostolul Pavel: în Ziua cea mare a Judecăţii, oare vei fi aflat îmbrăcat, sau gol? (II Cor 5, 3). Eşti tu gata de „nuntă“? Adică ai haine sufle­teşti pentru împărăţia lui Dumnezeu? Ia seama că vine moartea şi atunci nu te mai poţi îmbrăca. Ia seama omule, că „sluga“ împăra­tului, care cheamă la „nuntă“, umblă printre noi (e moartea) şi… ce ştii? Trimisul împăratului poate să te cheme la noapte sau mâine noapte, în săp­tămâna aceasta sau în cealaltă, anul acesta sau celălalt. Ai tu hainele gata de nuntă? Dezbra­că‑te, omu­le, dez­bracă-te repede de omul cel vechi, dimpre­ună cu faptele lui şi te îmbracă în omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul lui Dumnezeu (cf. Col 3, 9-12).

O, ce mare dar este să fii totdeauna „gata de nuntă“, adică să-ţi ai curată şi curăţită de păcate haina sufletului tău! Sunt însă atât de puţini – mai ales azi – acei care se îngrijesc de haina sufletului lor. În zilele noastre este la modă fala de haine lumeşti. Mătăsurile acopăr zdrenţele sufleteşti. Sufle­te bolnave, urâte, schilode şi schilave umblă căptuşite în mătăsuri şi haine făloase. O, dacă sufletele oamenilor ar putea lua înfăţişare văzută, ar fi plină lumea de pocituri îmbrăcate în zdrenţe murdare.

De când eram preot la ţară, mi-aduc aminte de unul care în toată viaţa lui şi-a murdărit şi sfârtecat mereu haina sufletului cu fel de fel de păcate. Pe patul morţii îmi apucase patrafirul cu atâta putere, încât abia l-am putut smulge din mâinile lui. Sărmanul, ce om! Se simţea gol şi zdrenţos de haine sufleteşti şi, în clipa din urmă, căuta în grabă ceva acoperământ sufletesc, dar era prea târziu. „Fericiţi cei ce spală veşmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii…” (Apoc 22, 13-14).

Uită-te bine, cititorule, la imaginea acestei pilde. Aşa vor sta păcătoşii în Ziua Judecăţii, cum stă omul din ima­gine. „Omule, unde ţi-s hainele cele sufleteşti? va întreba Dumnezeu. Eu am trimis pe Fiul meu să te îmbrace în haină nouă… tu n-ai cunoscut pe Fiul Meu?“ Atunci Iisus va zice: „Tată şi Doamne, de atâtea ori am voit să-l îmbrac pe omul acesta, şi el n-a primit haină nouă… De atâtea ori l-am îmbiat cu haină nouă şi el n-a voit să primească darul Meu… De atâtea ori mi-am pus sângele Meu înaintea lui şi i-am zis: pune-ţi hainele în sângele Meu şi mai vârtos decât zăpada se vor albi, dar el n-a voit. Inimă nouă şi duh nou am voit să pun în cele dinlăuntru ale lui, dar el n-a voit… vrednic este de judecată şi de osândă“…

Primeşte-L, dragă cititorule, primeşte-L îndată pe Cel ce poate curăţi haina sufletului tău. Primeşte-L pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă. Primeşte-L îndată, căci altcum şi tu vei păţi ca acel ce nu era îmbrăcat în haină de nuntă: în Ziua Judecăţii vei sta mut şi ruşinat în faţa Împăratului Dumnezeu.

Rugăciune

Preabunule Părinte şi Tată Ceresc! O dulce chemare mă cheamă şi pe mine la nunta Fiului Tău… Mă cheamă să intru şi eu la „ospăţul“ mântuirii mele sufleteşti. Însă eu, nebunul, nu mă pot dezlipi de ispitele şi plăcerile acestei lumi păcă­toase. Aud chemarea Ta cea dulce, dar ispitele lumii nu mă lasă să intru. Sufletul meu mă îndeamnă să intru, însă, vai, haina mă vădeşte că nu sunt gata de nuntă. Haina cea mân­dră pe care mi‑ai dat-o (botezul), am rupt-o, am zdrenţuit-o de mult în păcate şi fărădelegi. Totul am rupt, totul am zdrenţuit. Ca şi fiul cel pierdut din Evanghelie, am ajuns un biet suflet gol şi zdrenţăros. Păcatul m‑a dezbrăcat şi nu m-a lăsat să mă îmbrac.

Într-o vreme trăiam în credinţa că sufletul meu este îmbrăcat în haină gata de nuntă. Îmi ziceam: „N-am omo­rât pe nimeni, n-am aprins, n-am furat“… Însă, vai, pe urmă am aflat că toată lauda mea era o cârpă murdară îna­intea Ta. Voiam şi eu să mă îmbrac cu frunze, ca oarecând Adam în grădina Edenului.

Iisuse, bunule Doamne! Tu singur mă poţi îmbrăca în haină de nuntă. Tu singur poţi spăla şi înnoi haina sufle­tului meu. Îmbracă-mă cu dragostea Ta şi mă spală cu scump sângele Tău. „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd îm­podobită şi haine nu am ca să intru într-însa. Luminează haina sufletului meu…“

Duhule Sfinte! Întreabă-mă neîncetat cum stau cu haina sufletului meu. Adu-mi aminte neîncetat că numai Iisus Mântuitorul mă poate îmbrăca şi poate albi haina su­fletului meu. Adu-mi aminte că Adam a încercat să se îm­brace cu frunze, să nu încerc şi eu a mă îmbrăca cu o cre­dinţă goală. Duhule Sfinte, ajută-mă, cu darul şi harul Tău, să mă îmbrac în omul cel nou, în  făptura cea nouă.

Adam a încercat să se îmbrace cu frunze

Despre Adam ne spune Biblia că, după ce a păcătuit, a aflat că e gol şi a căutat să se îmbrace cu frunză de smo­chin (Fac 3, 7). Dar cu această îmbrăcăminte n-a cutezat să dea faţă cu Dumnezeu. Se simţea tot gol. Dumnezeu i-a făcut haină de piele (Fac 3, 21).

Şi noi încercăm adeseori să ne îmbrăcăm sufleteşte cu frunze, încercând să ne scăpăm de grija şi mântuirea sufle­tului cu fel de fel de nimicuri. Dar această îmbrăcăminte n‑ajunge nimic. Numai Domnul ne poate îmbrăca, iar îmbră­cămintea cea adevărată este cea care iese din Jertfa cea mare a Mântuitorului, aşa cum „haina de piele“ iese din jertfirea unei vieţuitoare.

Preot Iosif Trifa, din ”Din pildele Mântuitorului”
– Ed. a 5-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2000