Poezii Traian Dorz

DOAMNE, IATĂ…

Doamne, iată, ochii mei
Te privesc mereu mai grei
– pune-mi Tu lumina-n ei,
să Te vadă cum Tu vrei.

Şi-ncălzeşte-mi inima
să Te poarte cum ai vrea
şi să caute Faţa Ta,
cât mai poate şti căuta!

Doamne, – iată-mi tot ce-am eu
închinat lui Dumnezeu,
împlineşte-mi-l mereu
cu rod tot mai scump şi greu!

Cu cât anii trec şi vin,
să-mi am cerul mai senin,
drumul mai cu soare plin
şi cuprinsul mai divin.

Doamne, – iată-mi ce-am făcut,
şi ştiut,
– şi neştiut,
Ţi-l aduc – şi stau tăcut
şi cu sufletul temut…

Că mi-ai dat un sfânt avut
şi mi-e timpul meu trecut,
iar talantul meu plăcut,
rău mă tem că l-am pierdut!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Noi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns