Poezie Traian Dorz

DOAMNE, NU-MI LĂSA VREODATĂ

Doamne, nu-mi lăsa vreodată,
nici în cea mai mică parte,
viaţa-mi, lui Hristos predată,
chipul lumii să-l mai poarte.

Nu-mi lăsa pe-nfăţişare
nici o urmă ce-aminteşte
cu ruşine chipu-n care
umblă lumea şi vorbeşte.

Nu-mi lăsa peste cuvinte
în vreun fel să se cunoască
urma rea de mai nainte
din vorbirea păgânească.

Nu-mi lăsa peste cântare
felul vinovat al firii
ce dezgustă cu-ntristare
duhul tainic al iubirii.

Nu-mi lăsa umblării mele
nici vreo urmă ce arată
că mai am vreun semn din cele
ce le-aveam pe calea lată.

Nu-mi lăsa pe nici vreo parte
chip ce seamănă a lume,
ca fiinţa-mi să nu poarte
spre osândă Scumpu-Ţi Nume.

Cântările din Urmă / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007