La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul.
Acestea sânt primele cuvinte ale Sfintei Scripturi a lui Dumnezeu.
Aceasta este prima revelație făcută lui Moise de către Îngerul Domnului. Aceasta este și ultima revelație făcută Sfântului Ioan Theologul, care a văzut lumea cerească și a auzit din ceruri lauda adusă Ziditorului prin aceste cuvinte: „Vrednic ești Doamne a lua Slava, și Cinstea, și Puterea, că Tu ai zidit toate, și pentru voia Ta sânt, și s’au zidit.” /Apoc. 4:11/
Dumnezeu a făcut cerul și pământul;
a făcut îngerii din ceruri și fiecare lighioană de pe pământ,
a făcut soarele, luna și stelele,
a făcut noroadele și fiecăruia i-a dat un loc al său,
a creat sufletul omului,
a creat tot ce este înlăuntru și înafară,
a creat timpul și veacurile,
toate acestea sânt vestite și întărite de Sfânta Scriptură a Domnului de la început până la sfârșit /Fap. 7:50; 17:24-26; 4 Împ. 19:15; Apoc. 4:11; Ps. 32:6; 124:6; Pilde 8:27; Num. 16:22; Deut. 26:19; Ier. 38:16; Lc. 11:40; Evr. 1/
Toate lucrurile de pe pământ, prin însușirile lor și prin legăturile dintre ele, sânt mărturia unei unice creații și a unui unic Creator, din care au purces toate. Iată douăsprezece revelații ale întregii creații, care
prin puterea lor lăuntrică Îl arată pe Cel mai Lăuntric,
prin instinctul lor neșovăitor pe Cel mai Copleșitor,
prin alcătuirea lor inteligentă pe Cel mai Inteligent,
prin milostivirea față de ai săi pe Cel mai Milostiv,
prin pregătirile sale pentru supraviețuirea zilei de mâine și a neamului său pe Cel mai Departe-Văzător,
prin țelurile neprihănite pe Soarele centru al tuturor razelor țelurilor,
prin frumusețea sa pe Cel mai Frumos,
prin setea sa neostoită de viață pe Cel fără de moarte și Dătător de viață,
prin simbolurile sale exterioare ale realității interioare pe Singurul Real, pe Cel mai Real,
prin cântarea sa de bucurie sau de durere pe Cel mai cântat și Cel mai slăvit,
prin legăturile dintre ele pe Cel mai independent și de care toate depind,
prin ființarea sa pe Cel Fiitor veșnic și absolut.
Cele șase zile ale zidirii
Este de netăgăduit ordinea Creației pe care sfântul Înger al lui Dumnezeu i-a revelat-o lui Moise. Iar noi trebuie să socotim o mare fericire faptul că ni s’a dat și că putem să citim Cartea Facerii a lui Moise.
În haos și pustiu, în întuneric și deasupra prăpastiei, Dumnezeu a zis să se facă lumină, și s’a făcut lumină. Ce bucurie și ce frumusețe! Ca și când în noaptea adâncă se aprinde o făclie, care face să dispară toate nălucile și umbrele.
Și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.
Și tot așa până la a cincea zi. Și ce s’a întâmplat până în a cincea zi? Până în a cincea zi, lumina s’a numit zi, și întunericul noapte. Nici ziua nu însemna o anumită durată, și nici noaptea, ci doar lumina a fost numită zi, iar întunericul – noapte. Pentru că încă nu erau unități de măsură a timpului; nu erau încă Soarele, Luna și nici stelele, ca să despartă ziua de noapte și să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele și anii. Abia după aceea a început să se învârtă roata vremii, succesiunea neîntreruptă și regulată a zilelor și nopților, cum s’a întâmplat mai târziu de-a lungul veacurilor și a mileniilor. Întrebarea este dacă imediat de atunci au început zilele și nopțile să aibă acea durată pe care o știm și o calculăm acum; atunci, imediat, sau mai târziu? Asta nu ne este dat să aflăm, pentru că de asta nu avem nevoie pentru mântuire. Atât cel care ar ști, cât și cel care nu ar ști nu s’ar afla mai aproape sau mai departe de Împărăția lui Dumnezeu. Dacă această cunoaștere ar fi fost absolut necesară pentru mântuirea omului, Dumnezeu ne-ar fi dezvăluit nu doar despre zile și nopți, ci și despre minute și secunde, așa cum ne-a dezvăluit legea morală până în cele mai mici detalii, încât gura omenească să rămână închisă pentru orice întrebare, căci nu a mai rămas nimic de întrebat.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Episcopul Ohridei și Jicei
TÂLCUIRI
Traducere din limba sârbă de Ruxandra Lambru
