E ceru-n sãrbãtoare cand înc-un pãcãtos
ascultã si-mplineste dorinta Lui Hristos
si-ntoarce de la felul si drumul lui pierdut
si Tatãl îl sfinteste cu dulcele-I sãrut.
Dar cand pierdutu-acesta în loc sã stea smerit
si-ascultãtor sub Crucea prin care-a fost primit
se-ngamfã cu trufie cãlcand Cuvantul Sfant
– întregul cer l-îngroapã sub cel mai greu mormant.
O, cît de multi odatã cu lacrimi s-au predat
si corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat
apoi curand, cand primul pãcat l-a prãbusit
cu ce durere cerul în doliu l-a jelit!
Cand doar pentru un suflet e-atata jale-n cer
ce trebuie sã fie cand mii si sute pier?
Dacã-i atîta cantec cand vine-un pãcãtos
si-apoi cand iarãsi cade – cat sufere Hristos!
…O, fericiti voi care pe îngeri bucurati
rãmaneti pînã-n ceruri statornici si curati
cãci vai de cel ce cade
– al lui pãcat spre Har
nu-l va plãti nici chinul cel vesnic si amar.
Traian Dorz -Eternele poeme vol 11
