Poezie Traian Dorz

EU BINECUVÂNT DUREREA

Eu binecuvânt Durerea, căci în sfântul ei cuptor
mi-am primit, trimis din ceruri, cântecul nemuritor
şi numai arzând acolo mi-am împreunat divin
inspiraţia cu harul, prin furtuni către senin.

Eu îi mulţumesc Durerii că m-a învăţat s-aştept
vremea care-aduce-odată răsplătirea celui drept
ca şi vremea ce-l zdrobeşte pe-ngâmfat şi mincinos
şi să ştiu că vremea asta n-o întârzie Hristos.

Eu voi mulţumi de-a pururi Dumnezeului Slăvit
că în felul cel mai crâncen mi-a fost dat tot ce-am primit,
că-n văpaia cea mai albă mi-a-mbrăcat al Slavei In,
căci doar ce-am creat acolo poartă-n el ceva divin.

Dumnezeule-al Durerii, – ştiu că pentru orice har
trebuie un preţ de jertfă cât mai ’nalt şi mai amar;
cere-mi-l şi dă-mi puterea să-l pot da cât mai frumos,
ca tot ce-Ţi dau şi eu Ţie să-Ţi dau vrednic de Hristos.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns