Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Eu – foarte probabil…, poate – n-aş fi ajuns preot dacă nu cunoşteam Oastea Domnului

Eu – foarte probabil…, poate – n-aş fi ajuns preot dacă nu cunoşteam Oastea Domnului

Eu – foarte probabil…, poate – n-aş fi ajuns preot dacă nu cunoşteam Oastea Domnului

”Ce legături sfinte pot fi între părinţii şi copiii credincioşi, chiar şi după trecerea lor la Domnul! Însăvedem că, de multe ori, participând la înmormântări, copiii nici nu îşi plâng părinţii, deoarece au fosto povară pentru ei. Iar asta se întâmplă deoarece nu Îl au pe Hristos. Trăim, aşadar, într-o lume care este marcată de o subcultură a urii şi a păcatului şi, iată, vorbim de naţiune, vorbim de 100 de ani de Românie Mare, dar oamenii n-au esenţa. Simţi că totul este artificial, deoarece lipseşte esenţa unirii care marchează viaţa unui popor. Avem atâtea lucruri în comun pe care trebuie să le preţuim. Oastea Domnului a simţit nevoia să facă acelaşi lucru, Pr. Iosif a simţit să vindece acest lucru. Prin harul lui Dumnezeu s-a făcut o ţară unită, dar erau rănile păcatului nevindecate. Oastea Domnului a venit să aducă normalitatea, ceea ce vrea Dumnezeu şi Duhul Sfânt să lucreze în viaţa tuturor. Şi aceasta schimbă totul şi în viaţa familiei, iar mama şi tata au altă responsabilitate faţă de copii când sunt credincioşi. Părinţii noştri ne-au lăsat un lucru mare, de valoare, iar acesta este trăirea lor în autenticitate a credinţei noastre. Este moştenirea scumpă pe care o avem de la părinţi. În Oastea Domnului am învăţat că pentru Credinţă trebuie să fim gata să plătim orice preţ, asta fiind, de fapt, calea Sfinţilor. Şi această cale au urmat părinţii noştri, ei au înţeles cât de importantă este credinţa lor în Hristos, cât de important este să îi înveţe pe copiii lor această cale, nu altă cale. Dar există calea lumii, a compromisului, a fugirii de prigoană, însă este calea morţii. Noi am fost învăţaţi calea vieţii şi de aceea suntem aşa de recunoscători înaintaşilor noştri.

Eu – foarte probabil…, poate – n-aş fi ajuns preot dacă nu cunoşteam Oastea Domnului, care m-a învăţat ce important este să Îl cauţi pe Domnul, să aprofundezi viaţa creştină şi să Îl cunoşti pe Domnul îndeaproape. Un om credincios trebuie să Îl cunoască pe Domnul, având moştenirea înaintaşilor. Să nu socotim că suntem mai buni ca ceilalţi, că suntem buni numai să dăm lecţii altora, nu, ci în permanenţă trebuie să Îl căutăm pe Domnul şi cu cât căutăm mai mult, vedem cât de puţin ştim şi am făcut, şi cât de mult avem de făcut în timp aşa scurt, căci viaţa trece… Şi dacă ne uităm în urmă, agonisirea noastră este aşa de săracă.

Acum este timpul nostru pentru Domnul şi trebuie să fim foarte serioşi la modul nostru de lucru. Să depăşim starea în care suntem. Când vedem ceva bun la alţii să ne dorim şi noi să facem şi mai bine. Noi avem pildele acestea minunate ale înaintaşilor. Cum le urmăm noi?

Asta să ne dorim, să ajungem la starea părinţilor noştri şi să-i aducem pe copiii noştri la această stare. Lucrarea Domnului este minunată, cerească, ne face fericiţi, ne dă sare vieţii, ne arată un mod de a trăi care este înalt şi frumos şi care tinde spre tot mai sus şi care nu se mulţumeşte niciodată cu lucruri amestecate, ci caută lucruri cereşti, lucruri adevărate”.

Pr. Prof. Vasile Mihoc, Sibiu

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *