Mărturii Meditaţii Traian Dorz

Fericit credinciosul care ştie una: Iisus, şi care rămâne numai la El

9. Fii tare deci, ca să nu-ţi pierzi cumpătul tău li-niştit,
să nu-ţi pierzi nădejdea ta în izbândă
şi să nu-ţi pierzi încrederea ta în Dumnezeu tău,
– până trece şi asta. Căci şi aceasta trece.
Roagă-te ca să rămâi curat cât vei sta în faţa lor
şi mai ales să te întorci curat de la ei.

10. Dacă vă interesează Iisus, stăm de vorbă toată viaţa, oricât vreţi şi oriunde vreţi.
Dar dacă nu vă interesează El, atunci n-avem ce să mai vorbim nici două minute împreună, niciodată.

11. Fericit credinciosul care ştie una: Iisus,
şi care rămâne numai la El, oricât şi oricând ar fi întrebat.
Înţelept este acela care are un astfel de răspuns, fiindcă acela, rămânând la Iisus, va fi biruitor.
Cine ştie de acest singur Nume şi rămâne mereu numai la el, acela va scăpa totdeauna cu bine şi cu sufletul curat de oriunde.
Acela nu va rămâne nici de ruşine, nici de pagubă niciodată.

12. Dacă L-ai cunoscut pe Domnul şi vindecătorul tău Iisus Hristos, atunci ţine-te întruna numai de El. Şi apoi să nu mai ştii nimic altceva, niciodată şi nicăieri – mai ales în vremile grele – decât de Iisus.
Dacă vorbeşti cu cineva, vorbeşte cumpătat şi numai despre Iisus.
Iar dacă vei fi luat la întrebări după aceea pentru Numele Domnului Iisus, atunci ţine-te numai de una: IISUS.
Răspunde ce se cuvine despre aceea una şi despre Acela Unul.
Răspunde numai cum se cuvine, cui te-ntreabă
şi răspunde numai cât se cuvine, când eşti întrebat.
Dar ţine-te până la sfârşit numai de aceea una care ai spus-o la început, călăuzit de gândul: „Eu una ştiu.“ Orice ţi-ar face.
Şi fii sigur că atunci Hristos te va izbăvi curat şi biruitor.
Cu cât vei arăta că ştii mai puţin, cu atât mai bine.

13. Nu te băga niciodată în lucrurile străine de Hristos
şi nu te amesteca niciodată în alte discuţii decât despre El.
Nu te opri niciodată unde se vorbeşte despre altceva decât despre Domnul Iisus
şi nu lua parte deloc, cu nici un om şi la nici o acţiune cu scopuri străine de Domnul Iisus Hristos.
Atunci nu vei suferi pentru deşertăciuni

11. ARĂTAREA ŞI ASCUNDEREA

Avuţia sfântului moştenitor / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005

Lasă un răspuns