Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Fraţilor, surorilor, să nu vă îndoiţi de Lucrarea asta niciodată! Domnul a pus peste ea Numele Lui.

Fraţilor, surorilor, să nu vă îndoiţi de Lucrarea asta niciodată! Domnul a pus peste ea Numele Lui.

Fraţilor, surorilor, să nu vă îndoiţi de Lucrarea asta niciodată! Domnul a pus peste ea Numele Lui.

Să ne întoarcem la dragostea dintâi! La credinţa frumoasă a părinţilor noştri. Să respectăm tot Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu fie o seară când să ne culcăm fără rugăciune; să nu fie o dimineaţă când să ne sculăm fără rugăciune. Să nu fie un drum la care să pornim fără rugăciune. Câte primejdii şi pericole aşteaptă acum… cum se-ntâmplă, mai ales în călătorii, pe toate drumurile.

Odată mergeam cu un şofer cu un autobuz încărcat cu oameni. Şi era zi de piaţă; şi erau atâtea căruţe şi oameni pe drum şi omul se grăbea, că întârziase… şi umbla printre oameni… Şi i-am zis: „Domnu’ şofer, dumneata te-ai rugat azi lui Dumnezeu? Îţi dai seama în ce primejdie eşti acuma, că în fiecare clipă poţi să omori un om? Ce se întâmplă apoi cu familia, cu omul, cu… tot?”. Omul a început să tremure, se pare că şi-a dat seama de pericol. I-am zis: „Noi ne-am rugat. Mergi liniştit şi fii cu credinţă că… a fost cineva aici care s-a rugat”.

Uite, aşa este… Noi suntem slabi şi Lucrarea Domnului este slabă şi, de multe ori, pierdem curajul (…). Între noi sunt atâtea slăbiciuni… Şi cei mai buni dintre noi sunt slabi. Suntem slabi şi în rugăciune, suntem slabi şi în cuvânt. Şi totuşi, aceasta este Lucrarea lui Dumnezeu. Când Moise (ştiţi cei care aţi citit Biblia) se pregătea să moară, poporul era aproape de Canaan. Trebuia să ajungă în Canaan. Şi Domnul i-a zis:

– Moise, vino tu, să vezi Canaanul pentru care ai luptat de patruzeci de ani. Dar tu n-ai să intri în el.

– Doamne, a zis Moise, patruzeci de ani am luptat prin pustiul acesta, cu toţi oamenii aceştia. Am dorit şi eu… am flămânzit, am lucrat, am suferit, am muncit… Şi acuma eu… chiar pe mine, Doamne, să nu mă laşi Tu să intru?…

– Nu! Pentru că tu ai păcătuit, Moise!

– Doamne, e adevărat că am păcătuit. Că atunci când m-ai chemat să mă trimiţi la Faraon, am zis: „Doamne, nu mă duc. Trimite pe altul! Că eu sunt neputincios, sunt gângav, nu ştiu să vorbesc”. N-am avut încredere în Tine, Doamne. E adevărat că am păcătuit.

– Ai păcătuit tu atunci, păcat mare a fost ăla. Dar alt păcat, şi mai mare, ai făcut, Moise.

– Doamne, a zis Moise, e adevărat că am sfărâmat tablele Legii într-o clipă de mânie. Dar Tu ştii că m-am întristat pentru necredinţa poporului Tău şi am trântit, am sfărâmat tablele Tale.

– Nu! Alt păcat şi mai mare ai făcut încă.

– E adevărat, Doamne, că la apele Meriba m-am îndoit de Tine şi de lucrarea Ta.

– Alt păcat şi mai mare ai făcut tu, Moise, îi zice Domnul.

– Doamne, ce păcat am făcut, că nu mă laşi să intru eu în Canaan din cauza păcatului aceluia?

– Ai făcut un păcat mare că te-ai îndoit de poporul Meu. Ai zis: „Poporul acesta este un rău, un necredincios, un tâlhar, un stricat”. Şi Eu Mi-am pus Numele peste poporul acesta şi tu n-ar fi trebuit să te îndoieşti niciodată de poporul peste care Eu Mi-am pus Numele. Ăsta este păcatul cel mare pe care l-ai făcut tu. Şi pentru ăsta n-ai să intri cu poporul acesta în Canaan.

M-am gândit şi eu de multe ori, când am văzut că şi adunările noastre sunt slabe, că fraţii noştri sunt adeseori neputincioşi, că unii cad într-un fel, că alţii cad în altul, m-am gândit: „Doamne, într-adevăr, e Lucrarea Ta; poartă Numele Tău Oastea Ta, sfânt Numele Tău. Şi totuşi, iată ce slabi suntem”… Şi când erau în jurul nostru, că ne ameninţau tot felul de uriaşi ca Goliat de puternici, uneori poate că ne-am îndoit şi noi şi am zis: „Doamne, într-adevăr… Am ajuns ca în psalmul acela în care David spune: «Mă uit la munţi! De unde-mi va veni ajutorul meu?». Că munţii ăştia uite ce mari sunt şi se pot năpusti şi ne nimicesc. Cine suntem noi faţă de aceşti munţi mari?”. Aşa erau vrăjmaşii noştri, ca nişte munţi. Şi unii poate că ne-am îndoit, crezând că: „Nu mai duce Domnul la biruinţă… Nu mai capătă libertate Lucrarea aceasta… Nu se mai înmulţeşte adunarea noastră. Ne prăpădim! Părinţii bătrâni nu-şi mai aduc copiii la adunare. Bătrânii mor, adunarea va rămâne goală… S-au dus fraţii noştri cei buni şi rămânem noi, cei slabi, şi Lucrarea aceasta se va prăpădi”. Mulţi au zis.

Am fost în locuri în care acum patruzeci de ani mergeam la adunări. Şi erau acolo suflete care au spus: „Mai este Oastea Domnului? Noi nu mai ştim nimic, de patruzeci de ani. Ne-am îndoit că mai este cineva…”. Şi am spus: „Iată ce păcat facem noi…”. Domnul a rânduit Lucrarea aceasta şi El a pus peste numele ei Numele Lui. Este scris: „Din pricina Numelui Meu te voi izbăvi. Să nu te îndoieşti!”. Noi nu cunoaştem câţi sunt credincioşi. Şi profetul Ilie, dacă aţi citit în Biblie, aţi văzut că, la un moment dat, s-a îndoit: „Doamne, am rămas numai singur. Nu mai am pe nimeni”. Ilie era profetul Domnului, omul sfânt. Şi el nu ştia că mai erau şapte mii aproape de el. Numai Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui. Adunarea Domnului e plină de suflete binecuvântate de Dumnezeu. Surori ca cele care s-au rugat şi ca cele care au cântat aici şi ca cele care poartă în inimă dragostea lui Dumnezeu, sau fraţi simpli, care nici nu se ridică să predice, noi nu ştim ce valoare au în faţa lui Hristos. Ilie nu-i cunoştea pe cei şapte mii pe care-i avea Dumnezeu. Nici noi nu cunoaştem. Nici Moise n-a cunoscut câţi oameni binecuvântaţi se aflau în poporul lui Dumnezeu. Moise, la un moment dat, a crezut că numai el este singurul profet. Şi Domnul îi spune: „Ai păcătuit că te-ai îndoit de poporul Meu”.

Fraţilor, surorilor, să nu vă îndoiţi de Lucrarea asta niciodată! Domnul a pus peste ea Numele Lui. Iată, sunt cincizeci de ani de când Părintele Iosif, cel care a pornit-o în Numele Domnului, nu mai e în viaţă. Când eram cu el în ultimele lui clipe era aşa de bolnav… şapte operaţii avea, dintre care două nu se vindecaseră. Era înconjurat mereu în vată şi-n pansamente. Ajunsese de 33 de kilograme, că nici nu ştiam de unde să-l prindem când îl mutam de pe un pat pe altul să-l pansăm şi să-l schimbăm. Dar omul acesta niciodată nu s-a văicărit, nici nu s-a plâns. Un martir al lui Dumnezeu care a trecut prin atâtea suferinţe cum numai Mântuitorul şi sfinţii martiri au trecut. Dar niciodată nu s-a îndoit de puterea lui Dumnezeu. A zis: „Eu mă bucur că sunt în starea aceasta, pentru ca să vadă toţi că Lucrarea aceasta minunată a Oastei Domnului nu-i lucrarea (…) unui om, ci-i lucrarea lui Dumnezeu. Eu mă voi duce…”; şi s-a şi dus. Sunt cincizeci de ani de-atunci. Noi am rămas în urma lui nişte copii. Copii eram şi trupeşte, şi sufleteşte; şi puţini. Eram cu fratele Marini şi cu Titus, băiatul Părintelui Iosif. Şi cei din jurul nostru erau ca munţii uriaşi, ca Goliat ne ameninţau. Şi a zis Părintele: „Voi să nu vă temeţi. După ce vor termina cu mine – şi cu mine termină curând! – vor începe cu voi. Dar să nu vă [temeţi]. Dumnezeu va fi cu voi şi vă va da biruinţă”.

Şi, iată, copii eram şi puţini eram atunci… acum cincizeci de ani, când el a trecut la Domnul. Şi am fost purtaţi în toată lumea şi în toate părţile. Şi uriaşi ca munţii s-au prăbuşit asupra noastră. Ei s-au nimicit şi noi am [fost izbăviţi]. Lucrarea Oastei Domnului nu numai că nu a pierit, cum au zis unii. Ea s-a întins în toată lumea. Ascultaţi emisiunile de radio şi vedeţi din câte părţi vorbesc cu respect şi cu cinste despre Lucrarea aceasta. În toate părţile lumii, în toate continentele lumii sunt fraţi de-ai noştri din Oastea Domnului. Şi-n Japonia, şi-n Suedia, şi-n Noua Zeelandă, şi-n Africa de Sud. Dumnezeu a răspândit-o aşa cum răspândeşte vântul florile de păpădie, că umple un câmp întreg cu fulgi care se lasă şi aduc roadă… şi vezi florile. Dumnezeu, Vântul cel Ceresc, a răspândit această Lucrare.

Şi aşa cum noi ne bucurăm în noaptea aceasta aici, în toate neamurile şi ţările lumii avem fraţi de-ai noştri care, în ceasul acesta, Îl laudă pe Domnul ca şi noi; şi se roagă pentru noi, cum ştiu ei că şi noi ne rugăm pentru ei.

Să vă rugaţi şi să ne rugăm pentru această Lucrare. Să ne rugăm ca Domnul să ridice tineret ascultător, talentat, harnic, plin de putere şi de dar, din care să-Şi aleagă El mai departe lucrători. Şi Domnul Îşi alege. Lucrarea Domnului va trăi! Noi vom merge, rând pe rând, că aşa am venit şi aşa trebuie să ne ducem. Dar Lucrarea va rămâne pentru totdeauna biruitoare şi sfântă. Dacă noi vom fi credincioşi şi vom aduce la Domnul pe cât mai mulţi, Domnul poate grăbi venirea zilei fericite când tot poporul nostru va veni şi toată Biserica noastră va fi plină de toţi cei care astăzi sunt departe, dar mâine vor fi toţi aici. Dacă noi lucrăm, Dumnezeu poate să grăbească, cât mai repede să se umple Biserica Lui. Dar dacă noi întârziem, Domnul tot o va umple; numai că mântuirea multora dintre noi şi a multora pe care i-am fi putut noi ajuta e pierdută. Domnul ar fi putut scoate poporul din robie, să nu stea patru sute de ani acolo, după moartea lui Iosif, până a venit Moise. Dar n-a fost unul credincios şi toţi s-au lepădat de Domnul, până când s-a împlinit măsura păcatelor în suferinţă. Moise L-a întrebat atunci pe Domnul:

– Doamne, dar până când va trebui să sufere poporul acesta? Şi Domnul i‑a răspuns:

– Până când suferinţa lui va întrece păcatele lui.

Aşa e şi cu noi. Fiecare păcat are plata lui de suferinţă. Cu cât e păcatul mai mare, cu atâta suferinţa e mai mare. Şi să nu vă miraţi, şi să nu vă întristaţi când Dumnezeu, din cauza greşelilor noastre, mai îngăduie să vină şi suferinţa peste noi. Prin suferinţa aceasta, răbdată cu credinţă şi cu smerenie, Dumnezeu ne ajută să ne ispăşim greşelile făcute.

Se spune că odată, când a stat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pe munte, Moise L-a întrebat pe Domnul:

– Doamne, de ce, în lumea aceasta, celor buni le merge rău şi celor răi le merge bine? De ce cel credincios are parte numai de suferinţe şi de multe necazuri, iar celui care e împotriva Ta şi-i răufăcător îi merge totdeauna bine, n-are nici un necaz?

– Moise, Moise, zise Domnul, omul nu trebuie niciodată să întrebe pe Dumnezeu: „De ce, Doamne?”. Pentru că omul trebuie să ştie că Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Căci Dumnezeu lucrează cu înţelepciune. Dar pentru că M‑ai întrebat, iată, îţi spun. Într-adevăr, şi celor buni le merge rău. De ce li se întâmplă asta? Pentru că nu este om, cât de bun, să nu aibă şi el vreun păcat, vreo slăbiciune, vreo greşeală. Şi, pentru puţinele greşeli pe care omul cel bun le face pe pământ, Dumnezeu îi trimite ori muncă grea, ori viaţă aspră şi suferinţă. Pentru ca el să plătească greşelile pe care le face aici. Şi pentru multele fapte bune îl va răsplăti Dumnezeu în cer, pentru că i-a rânduit viaţa veşnică. Dar pentru că şi cei răi mai fac câte-o faptă bună (căci sunt oameni răi care fac câte o faptă bună: dă şi el la biserică, îl ajută pe un sărac, cumpără şi el… face şi el ceva), pentru faptele astea bune pe care le fac cei răi pe pământ, Dumnezeu le dă satisfacţie aici. Să nu spună că Dumnezeu nu le-a dat… Le dă o viaţă liniştită, nu-s bolnavi, le merge bine, au locurile cele înalte… Dumnezeu are milă şi le plăteşte aici. Pentru toate faptele bune pe care le face cel rău, Dumnezeu îl plăteşte aici. Pentru ca atunci când trece dincolo, pentru toate faptele lui şi neascultarea lui, să-i dea pedeapsa veşnică.

Atunci Domnul le face dreptate la toţi. Cel credincios va zice: „Doamne, într-adevăr, am suferit eu, dar Tu eşti bun şi mi-ai păstrat mie bucuria pentru totdeauna”. Dumnezeu vrea să le facă dreptate la toţi, dar întâi le face la cei răi, pentru că de ei Se desparte la moarte pentru totdeauna. Şi apoi celor buni, că pentru ei are Domnul vreme să-i despăgubească în viaţa veşnică.

Aşa este cu tot ce se întâmplă. Să nu cârtim niciodată împotriva lui Dumnezeu. Să ne ferim de păcat. Iar dacă greşim şi mai vine câte-o suferinţă, să sărutăm nuiaua Tatălui ceresc, căci ne mustră ca să ne facă bine. Şi să ne întoarcem atunci spre Domnul cu lacrimi de pocăinţă. Că atunci când vom plăti prin suferinţă greşeala pe care am făcut-o, Dumnezeu într-o clipă ne vindecă şi ne întoarce iarăşi seninul. Parcă nouă ne-a fost numai tot rău? Ne-a fost şi bine! Parcă numai în bine să trăim? Ne va fi şi greu. Dacă noi veghem când avem vreme: să ne îmbărbătăm în credinţă, să ne zidim din Cuvântul lui Dumnezeu, să venim în Casa Domnului şi să ne întărim şi să ne zidim duhovniceşte, ca să ne ferim de păcat, Dumnezeu ne fereşte de suferinţă. Dar dacă noi nu ne ferim de păcat, vine şi suferinţa. Şi atunci, slăvit să fie Domnul că ne pedepseşte aici, ca să fim scăpaţi după aceea. Când suferinţa noastră întrece măsura păcatelor, totdeauna [vine izbăvirea]. Aşa [se întâmplă cu] indivizi, cu familii, cu generaţii, cu popoare întregi. Când poporul păcătuieşte în întregime, în întregime ispăşeşte. Şi atunci ispăşeşte şi cel nevinovat din mijlocul poporului, căci atunci ispăşeşte tot poporul. Când o familie păcătuieşte, Dumnezeu pedepseşte toată familia; şi atunci suferă şi cel nevinovat, copilul, pentru păcatele tatălui sau ale bunicului.

De aceea, feriţi-vă, să nu păcătuiţi. Din cauza că Dumnezeu ne scapă pe noi, trebuie să plătească copiii noştri şi urmaşii noştri, căci estre scris: „Părinţii mănâncă aguridă şi la copii li se strepezesc dinţii”. Vedeţi dumneavoastră, [poate] în satul sau în oraşul de unde sunteţi aţi cunoscut oameni care au trăit în păcat şi au făcut mult rău… Eu nu spun cu nume, dar la noi, în satul nostru, au fost câţiva pe care-i ştiu de când eram copil că umblau numai cu înşelăciuni şi cu minciuni. Nici locul unde au fost casele lor nu se mai cunoaşte!… În câţiva ani, Dumnezeu i-a înlăturat. Şi, dacă suntem cu băgare de seamă, în fiecare loc e câte unul [aşa]. (…)

HOTARUL DINTRE TIMPURI
din vorbirea fratelui Traian Dorz, de la adunarea de la Poienii de Sus – revelion 1989
Strângeţi fărâmiturile, vol. 6 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010-

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!