Home GLASUL BRADULUI

GLASUL BRADULUI

GLASUL BRADULUI

Mihaela Gudană

Locul III  – Îndrăzniţi să scrieţi! – Concurs de creație literară și plastică – ediția a II –a
organizat de atelierul literar al Oastei Domnului (http://atelierliterar.oasteadomnului.ro)

Într-una din iernile cele vechi, pe când zăpezile îmbrăcau casele, așa încât ajungeau până la streșinile lor și geamurile nu se dezghețau până spre primăvară în casa unei familii, se făceau pregătirile de Crăciun. Iernile în munți sunt nemiloase, se aștern greoaie peste casele oamenilor, dar viața lor trece așa cum se poate, cu greutăți și lipsuri dar și cu bucurii mărunte aduse de poveștile spuse copiilor la gura sobei de către părinți sau bunici.

În această iarnă grea, tatăl celor trei copii dintr-o frumoasă familie avea aceeași grijă: să meargă în pădure, să taie un brad potrivit pentru casa și sărbătoarea lor. Avea să fie împodobit de copii în Ajunul Crăciunului cu câteva globulețe și nuci vopsite, legate cu ață de mama lor. Mai puneau și niște ghirlande păstrate de la un an la altul și mici capete de lumânări, prinse de crenguțele bradului. Aveau atât de puține! Dar era o bucurie imensă acest lucru, de parcă încă un suflet intra în casa lor.

– Mâine voi merge la pădure, să caut un braduț pentru copii noștri, îi spuse

bărbatul soției sale, în timp ce ea frământa aluatul pentru colăceii pe care urma să-i împartă colindătorilor.

Copiii erau fericiți, că mama lor cocea colăcei în cuptorul sobei de cărămidă, după care dormeau copiii cei mici. Aveau acolo loc pentru somnul copilăriei lor!

– Bine te-ai gândit, omule, zise femeia! Deja ninge, iar dacă se așterne zăpada mai mare, nu mai poți intra în pădure!

– Fii fără grijă! Cu sania trasă de cal pot să răzbesc și-apoi în pădure e dos și o să caut un brăduț frumos, pe care o să-l simt eu că vrea să vină la noi în casă.

– Tu știi mai bine cum trebuie să faci treburile astea, tu ești bărbat. Eu îți pregătesc acum cele de trebuință pentru drum, niște slană și pâine, că uite-acușica scot tăvile din cuptor.

Copiii au auzit cele spuse de părinții lor și tare s-au mai bucurat, că vor avea brad și în acest an!

– Haideți, la culcare ! Gata cu joaca pe azi, mâine avem mai mult de treabă și

trebuie să ne odihnim.

– Ne-aduce tata brad? întrebă Petruș, băiatul cel mic în timp ce-și așeza pernuța după sobă.

– Da! Dar să vedem, dacă vreun brăduț din pădure va dori să vină la noi, să ne

bucure sărbătorile.

Copilul se așeză pe perna gândurilor. Cum să vrea să vină bradul la noi? Dar brazii au glas? Brazii nu vorbesc niciodată! Cum va ști tata care-i bradul pentru casa noastră? Cu aceste gânduri amestecate în mintea lui, băiețelul a adormit. Somnul i-a dăruit un vis minunat, în care el a stat de vorbă cu un brad, așa cum ar fi vorbit cu un om și în timp ce glăsuia, se mișca din toate crengile, de parcă ar fi avut brațe. Chiar l-ar fi îmbrățișat pe copil!

Dimineață băiețelul se trezi înaintea părinților și se gândi la visul avut peste noapte și acum era tare bucuros că un brad i-a vorbit. Fugi în patul tatălui său să-i povestească tot ce a visat.

– Tată, tată! Am vorbit cu un brăduț! Era mai înalt decât mine, dar a fost prietenos și mi-a spus că îi place de mine pentru că sunt cuminte și ascultător și că ar vrea sa fim prieteni mai mult timp. Vrea să vină la noi acasă!

– Și cum poți fi prieten cu un brad? Crezi în asta?

– Da! El mi-a spus că vrea să creștem împreună și vreau și eu, doar așa voi fi înalt ca el și sănătos.

– Dar nu ți-a spus și ce trebuie să faci ca să rămâneți prieteni?

Copilul rămase pe gânduri! Chiar ! Cum pot rămâne prieten mereu cu un brad? Trebuie să se poată face ceva!

– Tată! Te rog! Fă tu ceva, că tu poți! Ți-am spus că bradul mi-a spus în vis

multe, mi-a vorbit ca un om, l-am auzit, era în fața mea! Mi-a spus ca daca vom fi prieteni îmi va face mult bine. O să-l găsești azi la pădure! E și el tot copil, dar e puțin mai înalt decât mine, cu crengi dese, bine crescute pe corpul lui, e drept și zâmbitor. Ca să-l recunoști, când vei ajunge aproape de el, va fluiera!

Tatăl promise fiului său că îl va căuta și sigur îl va găsi să-l aducă acasă.

După ce se îmbrăcară și femeia lui aprinse focul în sobă, el își luă traista cu merinde, pregătită de cu seară, ieși afară să înhame calul la sanie. Luă toporul din șopron și se întoarse către nevasta lui:

– Ce fac eu cu băiețașul ăsta? Cum să-i aduc eu un brad prieten? Aleg un brad, îl tai, îl aduc acasă și stă cu noi până după Anul Nou, dar apoi, se usucă și-l tăiem bucăți pentru foc. Eu nu știu cum se fac minunile astea? Oare ce-a vrut el să spună, că-i va face bradul mult bine? Cum să-l ținem mai mult lângă noi pentru băiat?

– Măi omule, măi! Da, tu nu te pricepi deloc? Minuni nu știu nici eu să fac, dar eu spun să iei din șopron și cazmaua cu tine la pădure și să scoți bradul cu rădăcină cu tot, să-l aduci acasă și să-l punem în fața casei în grădină. Doar așa va trăi mulți ani verde și sănătos, fiind prietenul pruncului nostru cel frumos!

– Doamne ! Doamne ! Bine te-ai mai gândit și bine că m-ai scos din acest impas, că eu tocmai îi promisesem fiului că-i aduc un brad prieten, dar mă frământam acuma tare de tot, că nu știam cum să fac, să nu întristez copilul. Așa voi face, măi nevastă! Aduc bradul cu rădăcină! Rămâi cu bine! Pe seară mă întorc! Bine că ține vremea cu mine ! O să mai tai si niște lemne să avem pentru foc.

– Ai mare grijă!

Ziua se anunța călduță și ningea mărunt ca într-o iarnă adevărată. Muntele era înveșmântat în alb, cu brazii împovărați de greutatea zăpezii. Imagine de vis!

Omul merse cu sania pe la marginea pădurii și găsi drumul să intre în inima ei. Coborâ din sanie, calul îl urmă la pas și se opri. Stăpânul se uită și căută niște copaci pe care să-i taie, să-i ducă acasă pentru foc și la urmă să caute bradul cel zâmbitor, așa cum îi spusese copilul că va fi cel care va vrea să-i fie prieten. Găsi câțiva copaci potriviți la grosime. El era singur și nu putea mânui copaci grei. I se făcu foame și scoase din traistă slana tăiată bucățele, mâncă cu pâine și bău și vin din sticla pusă de nevasta lui. Trebuia să continuie cea mai grea treabă: să găsească bradul vorbitor! Asculta acum atent, să audă șuieratul! Începu să se amurgească și el nici măcar nu își dădu seama cum trecuse ziua. Merse ce merse și deodată se porni un vânt puternic în fața lui, viscolind printre brazi atât de tare că trebui să-și acopere fața cu brațul.

– Uuuuuuu! Uuiiuuuiiiiuuuuuu! se auzi chiar lângă umărul său drept!

Aproape speriat se opri și deodată se opri și vântul. Un brăduț tânăr, frumos, cu crengile egale, bine crescut, cu vârful semeț ca și cum ar fi avut gânduri înalte, îl făcu să-și exprime uimirea cu voce tare, spunând:

– Ești chiar așa cum a spus copilul meu! Ești frumos și parcă ai un chip zâmbitor deși nu văd nici ochi, nici gură și nici frunte semeață!

Deodată se aprinseră două luminițe pe locul unde ar fi trebuit să fie capul lui și repede, niște ochișori clipiră în semn de aprobare. Omul se sperie puțin dar își dădu imediat seama că acesta nu era un brăduț oarecare ci unul de basm, un brăduț înțelept care pregătea ceva pentru copilul lui: mult bine !

– Te iau acasă la noi! Tu ești cel care trebuie să fii prietenul lui Petruș!

O să sap în jurul tău cu grijă, nu te va durea nimic, promit!

Brăduțul clipi din nou din ochișorii strălucitori ca două steluțe. Omul luă cazmaua și începu să sape cu grijă în jurul lui și nu dură mult și îl scoase din pământ.

Când îl așeză în sanie, peste lemne, brăduțul închisese ochii, pentru că nu mai avea luminițele dar el știa că avea să meargă acasă.

Ajunseră cu bine! În urma soțului ei, femeia rugase un vecin, să facă o groapă în fața casei unde urma să fie plantat brăduțul.

Când trase sania în curte copiii ieșiră fuga din casă, văzând crengile bradului peste lemne. Petruș strigă de la ușă:

– Asta-i bradul meu din vis! El o să fie prietenul meu de acum! O să vedeți voi ce bine ne vom înțelege !

Bucuroși că și anul acesta vor avea brad de sărbători copiii se așează la masă cu părinții. În acest timp, simțindu-se fericiți cu toții, că erau împreună, că erau sănătoși și uniți la toate, tatăl spuse:

– Draga mea, Ana ! Să ne dea Dumnezeu sănătate și putere de muncă, să

creștem copiii noștri cei buni și frumoși. Acum mai avem pe cineva în familie, prietenul lui Petruș, brăduțul lui vorbitor.

– Da, tată! O să am grijă de el, o să-l ocrotesc și o să-l îngrijesc totdeauna cu

dragoste! Într-o zi el o să mă răsplătească, știu asta!

Cu ochii plini de fericire mama privea duios spre copiii ei. Acum aveau sărbătorile întregi pentru fără brad împodobit nimic nu avea farmec.

– Nu v-ați gândit că am putea împodobi bradul în curte?

– Daaa! strigară cei trei copiii în cor! Așa o să avem brăduț de Crăciun mereu și

nu va mai merge tata să taie din pădure în fiecare an! Mâine o să-l împodobim și va fi și el bucuros alături de noi, o să vedeți!

Așa se și întâmplă! Îmbrăcați bine, a doua zi copiii au pus în brăduț globulețe și ghirlande. Numai Petruș l-a văzut zâmbind fericit și l-a strâns ușor de o creangă și i-a promis în gând prietenie și dragoste veșnică. Când și-a pregătit somnul, la locul lui lângă sobă, copilul și-a dorit să-l viseze din nou, poate să-i mai spună ceva, că doar în vis se întâmplă miracolele. Dar nu-l mai visă!

A doua zi dimineață i se plânse mamei, care îi spuse blând:

– De-acum, tu trebuie să înfăptuiești minunile voastre. El a venit la noi să îți arate cât de mult înseamnă să ai grijă de pădure, pentru că ea înseamnă aer, sănătate și viitor.

Copilul primi pe obraz un sărut cald de la mama lui, care urma să-i îndrume pașii în tot ce avea făcut în viață. Acum… era copil dar trebuia să devină omul drept ca bradul, sănătos și prietenos ca el, așa cum doar în vis i se spusese.

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *