„Iar Lot a răspuns, zicând: o, nu, Doamne, eu nu pot să fug la munte.“
După ce îngerii l-au scăpat pe Lot din Sodoma şi Gomora, i-au zis să nu se uite înapoi, nici să se oprească în câmpie, ci să scape la munte. Însă Lot a răspuns că nu poate fugi la munte. A cerut de la îngeri să-l lase să fugă în cetatea Ţoar: „Lăsaţi-mă să fug în cetatea aceasta, căci este aproape şi este aşa de mică“. Îngerii l-au lăsat, dar pe urmă Lot s-a temut să intre în ea. A intrat într-o peşteră din care diavolul, cu ajutorul alcoolului, a făcut o nouă Sodomă şi Gomoră (Fac. 19, 20-22).
Un adânc înţeles sufletesc este şi în această istorie. „Lot, scapă la munte! Suie-te la munte!“… au zis îngerii către Lot. Însă Lot nu se putea urca la munte.
Muntele şi suirea la munte au un adânc înţeles în Sfânta Scriptură şi în tainele mântuirii.
În muntele Taborului s-a petrecut schimbarea la faţă a Mântuitorului. Sus pe înălţimea Golgotei s-a petrecut răstignirea. De pe muntele Eleonului s-a înălţat Domnul la cer. Muntele predică înălţarea noastră cea sufletească, legătura noastră cu cerul, cu veşnicia.
În acest înţeles ne strigă şi psalmistul David: „La munţi, suflete, să ne ridicăm“. În acest înţeles l-au îndemnat şi îngerii pe Lot să se suie la munte.
Dar Lot n-avea nici putere, nici plăcere să suie muntele. Se amestecase cu stricăciunea şi îi slăbiseră puterile sufleteşti. Lui îi trebuia o „cetate“. Nu se putea despărţi cu gândul de viaţa şi stricăciunea cetăţilor.
Luaţi pe un beţiv şi plecaţi cu el să suiţi un munte înalt. Cu siguranţă nu va putea sui muntele, pentru că are înăduşeală căpătată din alcool. Aşa şi Lot; avea şi el o „înăduşeală“ sufletească din cauza căreia nu se putea sui la munte. Amestecul cu lumea îi slăbise puterile trupeşti şi sufleteşti.
Ah, e plină lumea de cei care „nu se pot ridica cu sufletul la cele înalte“ (Psalm 130, 1). Celor păcătoşi nu le place cuvântul lui Dumnezeu; nu pot urmări o predică pentru că s-au amestecat cu păcatul şi le-au slăbit puterile sufleteşti. Nu vă amestecaţi cu lumea şi stricăciunile ei!
Fratele meu! Mântuirea sufletului are şi azi porunca ce i-au dat-o îngerii lui Lot: „nu te uita înapoi, nu te opri în câmpie…, scapă la munte…, scapă în muntele cel sfânt al Domnului“. Ieşi din Sodoma şi Gomora acestei lumi şi scapă la munte…, suie-te în muntele cele sfânt al Evangheliei, căci numai acolo afli soare, lumină, aer, viaţă şi sănătate pentru sufletul tău…
Veniţi în muntele Domnului şi uitaţi-vă peste lumea asta aşa cum s-a uitat Avraam peste Sodoma şi Gomora. Uitaţi-vă şi veţi rămâne îngroziţi. Uitaţi-vă şi veţi vedea lumea asta ca o uriaşă Sodomă şi Gomoră ce stau gata să ia foc.
Uitaţi-vă peste lume din înălţimea Evangheliei şi veţi afla că „pământul cu tot ce este pe el va arde“ (II Petru 3, 10).
Auzi tu, fratele meu? Într-o bună zi vor arde bunătăţile acestei lumi pentru care atâţia oameni îşi dau până şi viaţa.
Uitaţi-vă din muntele cel sfânt al Evangheliei şi veţi vedea cerul încărcat cu norii cei negri ai mâniei lui Dumnezeu, pentru răutăţile lumii. Veţi afla că se apropie ziua cea mare a urgiei.
Oameni buni! Scăpaţi la „munte“! Fugiţi la „munte“, căci vine urgia cea mare! Fugiţi la „munte“, căci vine potopul cel de foc! Scăpaţi în muntele Golgotei căci acesta este singurul loc unde putem scăpa!
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Sodoma şi Gomora”
