11. Nu cât sunt oamenii de răi trebuie să ne mirăm noi, ci cât de nespus de bun este Dumnezeu!
Nu cum pot fi oamenii de nepăsători, de vrăjmaşi, de neascultători, de vinovaţi faţă de Dumnezeu, ci cum – cu toate că sunt aşa – Dumnezeu mai are totuşi atâta bunătate, răbdare, milă şi iubire faţă de ei!
Într-adevăr, cât de nespus de bun este El!
12. În câte rânduri, până s-ajungă la aruncarea pietrelor asupra Domnului, câte cuvinte grele, uneori mai grele ca pietrele, nu I-au aruncat ei în faţă lui Dumnezeu!
De câte ori nu L-au alungat, L-au batjocorit, L au insultat şi s-au lepădat de El!
Iar El S-a întors din nou şi din nou la ei, cu o nouă iubire, cu un nou har,
cu o nouă minune şi cu noi chemări ale bunătăţii Lui,
încercând neîncetat cu dragoste să le deschidă inima!
O, cât de nespus de bun este Dumnezeu!
13. Chiar prin aceste rânduri, Hristos Se întoarce din nou şi spre tine
şi cu o nouă dovadă de iubire te cheamă să te trezeşti şi să te întorci la El, primind cu grabă, prin credinţa în El, mântuirea ta şi viaţa veşnică (Fapte 26, 18).
Vei mai zăbovi oare şi acum?
14. E poate ultima Lui întoarcere la tine. Şi este poate ultima Lui chemare pentru tine.
Nu-L respinge pe Domnul tău, pe Mântuitorul tău, şi nu căuta să ridici şi tu altă piatră contra Lui sau contra alor Lui.
Fiindcă după ce pleacă El nu-ţi mai vin decât moartea şi satana.
15. Ridică o singură piatră: piatra cea mai mare din lume, adică piatra necredinţei de peste intrarea inimii tale.
Şi lasă-L pe Domnul Iisus să intre în inima ta şi în viaţa ta cu mântuirea şi cu lumina Lui.
Căci ziua intrării acesteia a Domnului în inima ta şi în casa ta va fi cea mai fericită zi pentru tine şi pentru ai tăi, pe vecii vecilor.
Va urma…
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
