16. Cât de scurtă este totuşi o zi! Şi cât de măsurate sunt marginile ei şi ceasurile pe care le are ea!
Priveşte ceasul şi ascultă bătăile lui, ca să vezi ce neînduplecat şi nemaiîntors îţi trece cu ele fiecare minut şi fiecare an din viaţa ta – şi din ocaziile tale!
Grăbeşte-te, căci se poate, peste o zi, să fie prea târziu – pe veşnicie.
Pentru mulţi care puteau veni ieri – astăzi s-a sfâr¬şit totul.
17. Cât de lungă şi cât de scurtă este totuşi o zi!
Cât de mult şi cât de puţin poţi face totuşi în ea!
Cât de mult, când este vorba de rău,
şi cât de puţin, când este vorba de bine!
Cât de mult, când este vorba de viaţă,
şi cât de puţin, când este vorba de moarte!
18. Ce mare preţ are o zi pentru mântuirea şi fericirea noastră veşnică
şi totuşi pe ce nimicuri vinovate,
şi pe ce deşertăciuni pierzătoare,
şi pe ce scopuri nelegiuite
ne-o aruncăm prea mulţi dintre noi
şi prea multe dintre zilele noastre!
19. Nu sunt oare numărate ceasurile dintr-o zi?
Nu sunt numărate oare zilele dintr-o viaţă?
De ce atunci oare ne purtăm cu ele ca şi cum ar fi nenumărate?
20. Nici din ziua noastră nu ştim câte ceasuri mai putem avea şi nici din viaţa noastră, câte zile.
De ce atunci să nu cugetăm cu seriozitate la acest lucru?
De ce nu învăţăm să ne numărăm bine ceasurile zilelor şi zilele vieţii,
spre a căpăta o inimă înţeleaptă, cu care să le folosim mântuitor, în locul inimii nebune care ni le risipeşte în nevrednicie (Ps 90, 12)?
O, Dumnezeule al Înţelepciunii, nu ne lăsa să trăim ca şi cum nimic din ce se întâmplă n-ar fi adevărat!
Grăbeşte-ne şi nu ne lăsa să zăbovim niciodată.
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
