Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home HARUL DE A FI PĂRTAȘ LA AJUTORAREA SFINȚILOR

HARUL DE A FI PĂRTAȘ LA AJUTORAREA SFINȚILOR

HARUL DE A FI PĂRTAȘ LA AJUTORAREA SFINȚILOR

Dumnezeu acordă o favoare omului, un har special, atunci când îi dă un gând să ajute pe cineva. A face milostenie după putere este o datorie creştinească, dar a ţi se cere să o faci peste putere este un har de la Domnul, este o atenţie deosebită pe care ţi-o acordă Dumnezeu şi de care ai parte atunci când le-ai împlinit pe toate cele după puterea ta. Este un semn al încrederii pe care Dumnezeu o are în tine, ştiind că eşti gata cu multă stăruinţă ca şi în rugăciune să-I ceri acest har.

Milostenia este, de altfel, partea din câştigurile omului care nu-i aparţin lui, ci lui Dumnezeu, Cel care i-a dat acestuia totul din belşug. E zeciuiala ce nu-ţi mai aparţine şi dator eşti să o dai înapoi Domnului, să nu foloseşti pentru tine ceea ce-I aparţine Lui. Scriptura Vechiului Testament ne arată aceasta ca pe o poruncă ce ascunde în sine recunoştinţa îndatorată pentru slujba de la Cortul Sfânt.

Sfântul Apostol Pavel menţionează acest har dăruit Bisericilor Macedoniei şi-l aduce ca mărturie când le scrie celor din Corint a doua epistolă: „Vă fac cunoscut, fraţilor, harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei” (II Cor 8, 1). Macedonia era un ţinut sărac, dar Apostolul apreciază dărnicia „după putere şi peste putere” (v. 3) a creştinilor macedoneni destinată comunităţii mai sărace din Ierusalim, pentru care Sfântul Pavel se simţea dator să o ajute şi material. În mod firesc, când ştii că cineva e mai lipsit, nu prea ai curaj să-i ceri ceva pentru nevoile Bisericii. În Bisericile Macedoniei se întâmpla însă un lucru mai presus de fire. Pentru că mai întâi „s-au dat pe ei înşişi Domnului” (v. 5), pe urmă au fost gata să se dea pe ei înşişi şi Apostolilor, cu multă rugăminte cerându-le favoarea de „a lua şi ei parte la ajutorarea sfinţilor” (v. 4). Extraordinar! Cel care îşi predă viaţa lui Dumnezeu se roagă apoi să primească şi el harul de a ajuta pe sfinţi. „Cu multă rugăminte” înseamnă un dor de a face milostenie clocotindu-ţi în inimă şi abia aşteptând să ţi se ofere ocazia şi favoarea de a ţi-l ostoi.

Am ajuns oare, cititorule, să ne bucurăm când ni se cere să ajutăm pe cineva, ca şi cum Dumnezeu ne-ar fi acordat o mare favoare cinstindu-ne cu încrederea că-L vom asculta şi aşteptând bogăţia dărniciei noastre? Acum, la început de an, mi-aduc aminte de fratele Androne Aurică, cunoscut de altfel în toată Frăţietatea, neuitată fie-i memoria. În fiecare sfat frăţesc ne aducea aminte de datoria fiecăruia de a ajuta „sfinţii” din Ierusalimul Oastei. Să punem ceva deoparte în fiecare săptămână pentru Sibiu, parcă-i aud şi acum ecoul nestins al glasului său inconfundabil. „Mă uit la donaţii în foaie şi nu stăm bine”, spunea adesea întristat. El vedea şi din aceste ajutoare cât ne-am predat noi Domnului. Sau, dimpotrivă, cât de mult folosim pentru nevoile noastre din cele ce-I aparţin Domnului din sărăcia sau din bogăţia noastră. Vedea zone întregi care nu apăreau la rubrica Donaţii, dar care se arătau atât de obosite şi tulburate pe calea mântuirii şi nu putea fi altfel. Era o constatare empirică, atât de simplă şi uşor de înţeles, dar care revela atât de profund nivelul credincioşiei noastre faţă de Hristos. Da, cred că şi această dorinţă fierbinte de „a lua parte la ajutorarea sfinţilor” este o treaptă spre unitatea şi părtăşia noastră în Hristos. O treaptă atât de neatinsă în anii din urmă. Ori prea batjocorită şi nesocotită deseori.

Cititorule, te-ai rugat vreodată lui Dumnezeu să te facă şi pe tine părtaş la ajutorarea sfinţilor? Sau când Dumnezeu ţi-a dat harul ca cineva să-ţi bată la uşa inimii, i-ai oferit cu putere şi peste putere partea din câştigurile tale ce-I aparţine lui Dumnezeu? Am vrut să te ajut să-ţi cunoşti inima, cât de adevărat este predată Domnului. Ca nu cumva să trăieşti o viaţă înşelându-te că eşti credincios, dar lipsind biserica din parohia ta de ceea ce-i aparţine din casa ta, lipsind Lucrarea de ceea ce eşti dator să-i întorci recunoscător, mai ales pentru marele bine că te-ai născut la o viaţă nouă în braţele ei duhovniceşti, lipsind pe Lazării porţii tale de ceea ce le aparţine din fărâmiturile mesei tale.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *