Când Asiaticul citeşte Evanghelia lui Hristos, zice: Este un om de-al nostru, El este Asiaticul cel postitor, rugător, înţelept şi făcător de minuni.
Când Europeanul citeşte Evanghelia lui Hristos, spune cu tărie: Este un om de-al nostru, El este Europeanul, învăţător isteţ, grabnic ajutător al oamenilor, binefăcător, vindecător, ocrotitor, umanist şi activist.
Ce este, aşadar, Hristos? Este oare Asiatic sau oare European? Oare Răsăritean, sau oare Apusean? Cu-adevărat, e şi una şi alta. Este Răsăritean, într’un înţeles mai înalt, şi Apusean, într’un înţeles mai în-alt. Este Răsăritean mai presus de Orient şi Apusean mai presus de Occident. Al Său este Pământul, şi toate laturile acestuia. Transcendenţa este trăsătura Răsăritului, naturalismul este trăsătura Apusului – Răsăriteanul, cu picioarele încrucişate, cugetând la cele veşnice; Apuseanul, cu picioarele ostenite, alergând după cele trecătoare. Care dintre aceştia este mai aproape de Hristos? Amândoi sânt de-parte. Hristos stă mai presus de Răsărit şi de Apus. Răsăritul se afundă într’atât în cugetare că nu are timp pentru lucru. Apusul într’atât lucrează că nu are timp pentru cugetare. Însă amândouă sânt cuprinse în Domnul Iisus Hristos, şi aceasta într’o măsură deplină şi desăvârşită, care covârşeşte Răsăritul şi Apusul. El stă mai presus de Răsărit şi de Apus. Răsăritului politheist îi este greu să creadă în om. Apusului materialist îi este greu să creadă în Dum-nezeu. Iisus Îl închipuie pe om, Hristos pe Dumnezeu. Două firi – un ipostas. Apusul Îl primeşte cu uşurinţă pe omul Iisus şi Îl aşează în „Pantheonul” marilor săi oameni, Răsăritul Îl primeşte cu uşurinţă pe Dumnezeul Hristos, dar pe omul Iisus nu-L simte de trebuinţă. Cu toate acestea, Mântuitorul lumii este şi Om, şi Dumnezeu. Iisus Hristos stă, aşadar, mai presus de Răsărit şi de Apus. Când vorbim de-spre Răsărit, ne gândim la o casă împărţită în sine, ne gândim la două adunări de noroade care nu se aseamănă: la mahomedani şi la brahmano-buddhişti. Locurile lor sfinte sânt Mecca, Benaresul şi Tibet-ul. Aceste două adunări arată esenţa Răsăritului şi sărăcia sa de căpătâi. Iar când vorbim despre Apus ne gândim tot la o casă împărţită în sine: în papistaşi şi-n antipapistaşi (cu feluritele chipuri ale protes-tantismului). Acestea sânt cele două căi principale ale omenirii Apusene, amândouă greşite. Ele arată rătăcirea şi sărăcirea Apusului. Hristos stă cu mult deasupra unui astfel de Răsărit şi de Apus.Niciodată vreun înţelept Asiatic nu a putut supune Apusul. Un singur om născut în Asia a supus tot Apusul, adică întreaga Europă şi America cu insulele, şi anume Domnul Iisus Hristos – singurul Răsăritean îndrăgit în Apus.Şi niciodată vreunul dintre învăţătorii şi ide-ologii Apuseni n’au putut cuceri Asia, nici măcar vre-melnic. Un singur Apusean a reuşit-o – un Apusean nu după naşterea cu trupul, ci prin puterea Sa asupra Apusului. Acesta este Iisus Hristos, născut în Asia. Puterea Lui s’a răspândit asupra Asiei Centrale şi, într’o măsură, mai departe, asupra Asiei celei Mari, precum şi a Egiptului şi a Abisiniei. Răspândirea Creştinismului în Răsărit a fost împiedicată de Is-lam, această sectă Iudeo-Creştină rătăcită. Islamul s’a pus de-a curmezişul, ca nişte metereze, între Asia Creştină şi India. Dar acest lucru nu este fără pronia lui Dumnezeu, care hărăzeşte oricum biruinţa lui Hristos asupra întregului Răsărit, pentru vremurile ce vor să vină.
Mai presus de Rasarit si de Apus
Autor: Sf. Nicolae Velimirovici
