Tatăl Ceresc este Atotbun. El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită. Nici în cer, nici pe pământ nu s-a auzit o veste mai mare de dragoste decât aceasta: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel unul născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci“ (Ioan 3, 16). Dar însemnaţi-vă bine un lucru: Tatăl Ceresc ne iubeşte prin această dragoste, ne iubeşte prin jertfa cea scumpă a Fiului Său.
Tatăl Ceresc nu este numai Atotbun, ci este şi Atotdrept. Dreptatea Lui nu poate suferi păcatul. Dreptatea Lui cere pedepsirea păcatului. De sub pedeapsa şi osânda aceasta ne-a scos Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.
Ei, şi dacă lucrurile stau aşa, atunci de ce am ajuns sub urgia cerului de sus? De ce Domnul Dumnezeu vorbeşte cu noi şi se judecă cu noi ca şi cu nişte „fii ai urgiei“? Pentru că noi nu-L avem cu adevărat pe marele Mijlocitor, pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui. Am ieşit de sub aripile Crucii, aşa cum puii ies de sub aripile găinii şi cum oile ies din turma păstorului.
Prin unele părţi din Brazilia cea caldă, în anumite ceasuri din zi soarele arde atât de tare, încât oamenii nu pot suferi săgeţile lui. Dar, spre noroc, în alte ceasuri din zi, iese regulat un nor, sub scutul căruia oamenii pot ieşi la lucru. Îndată ce trece norul, oamenii fug iarăşi în umbrele pădurilor şi ale stâncilor.
Aşa e şi cu noi. Soarele dreptăţii cereşti ne arde pentru păcatele noastre… ne arde pentru că noi am ieşit de sub norul ce ne apără… am ieşit de sub umbra Crucii… am ieşit din umbra stâncii Golgotei.
Stăm descoperiţi în focul cerului de sus, Domnul Dumnezeu ne vede descoperiţi şi El nu poate suferi păcatul. De aceea mânia Lui se revarsă asupra pământului; de aceea în loc de pâine, ne dă piatră şi în loc de peşte, şarpe (Matei 7, 9-10). În loc de fii iubiţi ai Tatălui Ceresc, am ajuns „fiii urgiei“.
Din urgia vremilor de azi o singură cale de scăpare avem: să alergăm sub braţele Crucii. Să scăpăm sub braţele Crucii. Urgiile vremilor noastre strigă spre noi să alergăm degrabă sub braţele Crucii. Să-L rugăm pe scumpul nostru Mântuitor să ne împace iarăşi cu Tatăl Ceresc. El singur ne poate împăca cu Tatăl Ceresc. El este marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu (I Tim. 2, 5).
Rugăciune
Iisuse, scumpul nostru Mântuitor! De ani de zile ne urmăreşte urgia cerului de sus. Tatăl Ceresc s-a mâniat pe noi pentru nesfârşitele noastre fărădelegi şi păcate.
Doamne Iisuse, suntem bătuţi de nevoi şi răniţi de păcate. Sângele curge din rănile noastre trupeşti şi sufleteşti.
Fie-Ţi milă de noi, Iisuse Doamne, căci pierim în această osândă. Tu singur ne poţi ajuta; Tu singur ne poţi scăpa. Plângând, cădem în faţa Ta şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: împacă-ne iarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-ne prin Jertfa Ta cea mare şi sfântă. Singura noastră nădejde de mântuire este Jertfa Crucii Tale. Mântuieşte-ne, Doamne, şi ne scapă mai înainte de a ne sfârşi.
Trăim vremuri biblice / preot Iosif Trifa. – Ed. a 3-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2000
