În faţa Ta plec ochii umezi,
cu suflet copleşit de drag,
Strălucitoarea Ta Frumseţe
uimit m-a-ngenuncheat pe prag.
O, eşti Frumos ca Adevărul
Strălucitor şi Minunat
ce-n limpezimea Lui e veşnic,
atotputernic şi curat!
O, eşti Frumos cum e Iubirea,
dumnezeiescul Har slăvit,
Iubirea care, ca şi Tine,
e fără margini şi sfârşit!
O, eşti Frumos cum e Nădejdea
din jertfa inimii fierbinţi,
ce, pentru-o clipă fericită,
îndură ani de suferinţi!
O, eşti Frumos cum e Credinţa
curată şi de neclintit,
mereu mai mare, mai frumoasă,
dar cea dintâi pân-la sfârşit!
O, eşti Frumos cum e Iertarea
ce-mbrăţişează pe vrăjmaş,
primindu-l frate şi făcându-l
aceloraşi comori părtaş!
O, eşti Frumos, ca Mântuirea
ce-a şters atât adânc alean
şi-arată veşnic mai frumoasă
din zi în zi, din an în an!
O, eşti Frumos cum de frumoasă
e numai Frumuseţea Ta,
mi-e sufletul pe veci, Iisuse,
robit şi fermecat de Ea!
Şi-mi uit şi zbuciumul, şi lupta,
şi-ntregul plânset dureros
şi Te privesc uimit, Iisuse,
o, eşti Frumos, aşa Frumos!
Cântarea Cântărilor mele / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
