Într-adevăr, Oastea era «cu o gură şi cu o inimă» la Sibiu.

Două bucurii mai mari am avut în trecuta lună iunie. Una a fost că am putut lua parte la marea adunare a Oştii Domnului din Sibiu. Pe când în ţară oamenii foiau cu adu­nări poruncite pentru treburi poli­tice, în care inimile rămân goale şi mintea seacă, la Sibiu se făcea scu­larea sufletească mai însemnată decât toate sculările, fiindcă era în numele Domnului, din iubirea către El şi către suflet.

Când am ajuns în Sibiu, în ziua de 5 iunie, mulţimea ostaşilor, cele peste 2000 de oameni, se mişca cucernică spre încăperea cea mare a teatrului. Era un măreţ alai, tăcut, fiindcă era mânat de gânduri care lucrau întru ascuns.

Cu ce să-l asemăn, decât cu alaiul Domnului din Betania spre Ierusalim? Numai că Domnul cu apostolii nu erau acolo, dar alaiul era tot atât de curat şi mânat de gânduri sfinte. Ba era mai curat, că nu erau între ostaşi fariseii. Iar dacă nu era Domnul în chipul văzut, fără îndoială, era nevăzut, după cuvintele: „Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. (…)

Prea bucuros că nu am sosit prea târziu, că i-am găsit pe toţi în plinul lucrului, am intrat şi eu în duioasa frăţie şi am ajuns la te­atru, şi am putut porni acolo celă­lalt lucru duhovnicesc, după cel din ajun şi cel de dimineaţă.

Eu am venit să văd care a fost sporul Oştii din anul trecut până acum. Îmi puneam şi întrebarea: Oare nu cumva vor fi slăbit inimile? Nu cumva se vor fi rărit rândurile?

Ştiu că tot anul trecut a fost an de aprigă luptă cu vrăjmaşii. Niciodată n-am văzut o înteţire mai vie împotriva Oştii ca cea de anul trecut şi cea de anul acesta. Mă gândeam că atâtea ocări şi batjocuri nu vor fi trecut fără urme peste sufletele ostaşilor.

Dar am venit, am văzut şi m-am mângâiat. Nici o inimă nu slăbise. Toţi erau hotărâţi ca în trecut. Gândul că împreună cu noi nu era şi mucenicul Părinte Iosif al nostru dădea mai multă strângere inimilor şi mai multă apropiere unuia către altul. Era jale în inimi pentru pă­rintele care zăcea bolnav. Ostaşii doreau ca acolo, departe, unde păstorul lor, cu puterea lui Dum­nezeu, se luptă pentru sănătatea lui, să-i meargă vestea mângâietoare şi tămăduitoare că Oastea e cu toată inima lângă suferinţele sale şi nu dă deloc îndărăt.

Într-adevăr, Oastea era «cu o gură şi cu o inimă» la Sibiu. Nici un rând nu era rărit, iar când s-au citit nu­merele, socotelile, s-a aflat că anul trecut ostaşii erau 60.000, iar anul acesta condicile arătau 70.000.

Ea sporea. Se înfăţişa acum cu o tipografie deplin a ei, scăpată de toate datoriile, cu ziarele ei în spor şi ele, cu tipăriturile ei nu mai puţin.

Eu de la Sibiu am plecat mângâiat şi mulţumit. M-am luptat pentru Oaste, dar am văzut că nu mă lupt degeaba. Dimpotrivă, am mai prins de acolo alte legături, cu ostaşi de care nu ştiam. Am avut bucuria de a descoperi preoţi foşti şcolari ai mei, azi luptători în Oaste (Păr. Marin Rădulescu din Stoborăşti, Teleorman). Cu Sf. Sa ne-am chib­zuit pentru o mare adunare pe care s-o ţinem în septembrie.

În aceeaşi lună, în 24, este în Suceava marele hram de la Mănăstirea Sfântului Ioan. Acolo se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi ştiam că, la o aşa zi, vin acolo mii de oameni. Deşi petrecusem două nopţi în tren, am luat asupra mea ca să mai înghit alte două nopţi pe drum, numai ca să văd valurile de închi­nători.

Am fost şi am văzut altă cucer­nicie a creştinilor. Veniseră închi­nători din Moldova, Transilvania, Bucovina. Oraşul Piatra este destul de departe de Suceava. Totuşi am găsit închinători şi din Piatra.

Veniseră ca la 15.000 de oameni. „O, e puţin!”, mi-au spus preoţii de acolo (Păr. Dr. O. Tarangul, care mă îndemnase mult să nu lipsesc de la acea zi). În alţi ani vin 30 şi 40 de mii.

Iată deci altă privelişte care în­viora sufletul şi care trebuia pomenită. Eu am scris despre ea mai amănunţit trei articole în ziarul «Epoca» şi n-am isprăvit ce mai am a scrie pe aiurea.

Dar aflându-mă în Suceava, am dorit să ştiu dacă sunt pe acolo şi ostaşi ai Domnului. Ştiam că acum trei ani erau destul de mulţi. Mi s-a spus că s-au mai risipit, pentru că preoţii n-au ştiut să grijească de ei şi să-i ţină într-un cheag, de pildă, în comuna Ipoteşti.

Cu toate acestea, am găsit. Ei şi-au ţinut vechea cucernicie, au venit la moaştele Sfântului şi m-am bucurat că i-am descoperit. Am intrat în vorbă cu ei, i-am îndemnat, am schimbat gânduri inimoase şi ne-am despărţit cu voie bună şi nădejde.

Deci luna iunie a fost binecu­vântată pentru treburile noastre du­hovniceşti. Dar eu cred că vor fi binecuvântate şi alte luni, cum şi aceasta de iulie, în care ostaşii se vor aduna, în ziua Sfântului Ilie (20 ale lunii) la o adunare de mare frăţie la căminul de la Cărămidarii de Jos, din Bucureşti, unde păsto­reşte harnicul şi prietenosul Preot Gh. Păunescu.

În septembrie vom avea cea­laltă adunare pomenită, în Teleorman, iar Vlădica Grigorie de la Arad m-a poftit la altă adunare a Oştii Dom­nului în oraşul său. Avem deci de ce ne bucura şi Dumnezeu să ne ajute!

Fraţilor, spornici la treabă! Numai aşa vrăjmaşii vor încremeni în faţa noastră.

Arhim. Scriban

«Oastea Domnului» nr. 30 / 23 iulie 1933, p. 2

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului /  Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016