Biblia nu ne spune mai amănunţit ce fel de lume era înainte de potop. Ne spune numai atât că se înmulţiseră oamenii şi se stricaseră foarte. Cu siguranţă însă se poate spune că înainte de potop a trăit o lume foarte înaintată. Însăşi corabia lui Noe – cea clădită cu mare meşteşug – este şi ea o dovadă despre ştiinţa şi înaintarea oamenilor din acele vremuri. Lumea dinaintea potopului era plină de bogăţie, de luxuri, de cultură şi de ştiinţă. Dar, vai, toate acestea nu erau de nici un folos, pentru că toate erau otrăvite cu otrava păcatelor şi stricăciunilor sufleteşti (şi oare azi nu e tot aşa?)
Lumea dinaintea potopului va fi fost plină de ştiinţă şi de oameni învăţaţi, aşa cum e şi cea de azi. Dar ştiinţa şi învăţaţii n-au dat nici o importanţă lui moş Noe şi predicilor lui.
Ce trecere ar fi putut avea moş Noe, un om neînvăţat din popor, în lumea învăţaţilor? „Gazetele“ din acele vremuri vor fi scris în batjocură despre cum s-a ivit un bătrân „superstiţios“ ce predică un potop. Ştiinţa va fi râs, spunând că un astfel de potop este o „prostie“; el este contra „legilor naturale“. Ploile îşi au legile lor naturale.
Şi oare ce se va fi întâmplat când au început ploile potopului? Toată lumea „cultă“ din acele vremuri se va fi îndreptat spre părerile ştiinţei, ale meteorologie. Ştiinţa aceasta se va fi grăbit să
explice oamenilor cauza ploilor. Gazetele vor fi fost pline de părerile specialiştilor de la Meteorologie. Învăţaţii de acolo se vor fi înfundat cu capul în cărţi şi îşi vor fi tremurat ochelarii pe nas să explice oamenilor „cauzele naturale“ ale ploilor (aşa cum se vede în chipul de mai sus).
În toate părţile vor fi răsunat telefoanele şi telegramele aducătoare de veşti.
„Alo, Egipt!… Alo, China!… ce maximum de umiditate e pe acolo?
„Pe aici – vor fi răspuns cei întrebaţi – plouă de 15 zile. Toate semnele arată că acesta e maximum de umiditate. Barometrul cedează… ploile vor înceta“…
După astfel de vorbiri şi ocoşeli, gazetele vor fi ieşit cu ştiri aducătoare de linişte: „În Egipt şi China apele scad… meteorologia spune că a fost o generală rupere de nori. De la Ecuator s-a abătut un curent aducător de ploi torenţiale ce în curând vor înceta“.
Cititorii se vor fi culcat liniştiţi la cap cu înştiinţările oficioase ale Institutului Meteorologic. Dar ocoşelile ştiinţei nu le-au fost de nici un folos. Apele au crescut şi pe toţi i-au înecat, împreună cu cei învăţaţi.
Ştiinţa de pe timpul potopului vedea numai ploaia, dar nu vedea mâna şi mânia lui Dumnezeu dinăuntrul ploilor. Ştiinţa râdea de potopul lui Noe. Potopul nu încăpea în socotelile ştiinţei. El rupea „legile naturale“; el aparţinea credinţei, iar ştiinţa nu prea are credinţă.
Aşa e şi azi. Ştiinţa se sileşte să explice le toate numai prin puterile ei şi pe „cale naturală“. Într-o carte am citit „studiul“ unui învăţat care spune despre potopul lui Noe că a fost o „revărsare a mărilor“, un „lucru natural“.
De ani de zile, viaţa noastră este plină de fel de fel de semne şi arătări cereşti. Chiar şi mersul vremii este parcă o arătare cerească. Avem ierni cu revărsări de ape şi veri cu uragane, grindine, secete etc. De la o zi la alta, vremea se schimbă cu totul. Ştiinţa pe toate se sileşte să le explice pe cale naturală. Despre schimbarea vremii spune că „s-au ivit pete în soare“ şi de aici furtunile şi vijeliile. De-i spui că-s de la Dumnezeu, te râd învăţaţii şi zic că eşti „superstiţios“ şi „prost“.
Preot Iosif Trifa, din ”Corabia lui Noe”
– Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
