ÎNVIEREA TÂNĂRULUI DIN NAIN

Acum duminică avem la rând evanghelia cu învierea tâ­nărului din Nain pe care o mamă cernită îl petrecea plângând la groapă. Iisus a oprit convoiul, S-a atins de sicriu şi a zis: „Tânărule, ţie grăiesc, scoală-te”. Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi”. (Citiţi această evanghelie pe larg la Luca 17, 11-17)

Despre trei morţi ne spun evangheliile că i-a înviat Iisus: Fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Şi oare numai pe aceşti trei morţi i-a înviat Iisus? O, nu. Domnul Iisus a înviat şi învie milioane şi milioane de morţi – din cei morţi cu sufletul. Moartea cea adevărată e moar­tea cea cu sufletul, e moartea cea sufletească. Despre aceasta strigă toate Scripturile să ne ferim de ea. Şi vai, ce de moarte sufletească este azi în lume! E plină lumea de morţi care trăiesc (Apoc 3, 1).

Morţii pe care i-a înviat Iisus au fost toţi oameni tineri. Ce mult spune şi acest lucru! E1 ne spune că moartea cea su­fletească bântuie şi azi mai ales în rândul tineretului. Tinerimea e mai mult primejduită de a că­dea în boala şi moartea cea sufletească. Şi, o, ce grozavă este moartea aceasta!

Doi morţi. De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de o întâmplare ce se potri­veşte foarte mult cu evanghelia de duminică. Petreceam la groapă un tânăr credincios care adormise în Domnul. În drumul spre cimitir, iată o mamă ce trămăţa de fiul ei să-l ridice dintr-un şanţ unde-l doborâse patima beţiei. Era şi acesta un mort; acesta era mortul cel adevărat, căci mortul meu din sicriu adormise în braţele Dom­nului, dar mortul cel din şanţ adormise în braţele diavolului. „Mortul” meu din sicriu călăto­rea spre învierea şi viaţa cea veşnică, dar mortul cel din şanţ călătorea spre moartea şi pieirea cea veşnică.

Vai, ce de moarte sufle­tească a dat mai ales în tine­rimea de azi! Mie mi se umplu ochii de lacrimi văzându-i pe tinerii noştri pe tot locul pe unde se bolnăvesc sufletele. Pe toate drumurile îi vezi pe tinerii no­ştri cu alcoolul, cu ţigara şi cu sudalma în gură. Eroii cârciumilor, chefurilor şi păcatelor sunt mai ales tinerii. De altcum, cred că e de prisos să mai vor­besc despre răul acesta. Îl vede toată lumea. Eu mă întreb, unde sunt părinţii acestor copii care cad în moarte şi pieire sufle­tească? Pe cei trei morţi din evanghelie îi plângeau părinţii lor. Unde sunt lacrimile, rugă­ciunile şi privegherea părinţilor pentru copiii lor apucaţi în calea pierzării?

Tatăl şi copilul pierdut. De când eram la ţară, îmi aduc aminte de un om care ieşise la hotar cu un prunc mic. Tatăl – cam plăcându-i somnul – s-a pus la o umbră şi a adormit. Pruncul a rămas jucându-se. Când s-a trezit, pruncul nu mai era nicăieri. A strigat [după] el degeaba. Pe urmă, căutându-l, l-a aflat înecat într-un pârâu. În timp ce omul dormise, pruncul s-a depărtat şi, ajungând la apă, s-a înecat.

Cam aşa fac şi părinţii co­piilor de azi. Ei dorm liniştiţi, în vreme ce copiii lor umblă nopţile şi se îneacă sufleteşte în valurile stricăciunilor. Ce lucru dureros este acesta şi ce plin de răspundere sufletească!

O, ce lucru grozav e moar­tea cea sufletească! Din această moarte ne poate scăpa şi învia numai Iisus Mântuitorul. Pe morţii din evanghelie i-a înviat Iisus. Din moartea cea sufletească ne poate învia numai El, prin darul şi harul Duhului Sfânt.

Despre cum trezeşte Duhul Sfânt pe om din somnul şi moar­tea păcatelor puteţi citi pe larg în cartea Oglinda inimii omului. Aici voi spune numai atât, că orice păcătos se poate trezi şi poate învia la o viaţă nouă, dacă-l primeşte pe Dom­nul şi jertfa Lui cea izbăvitoare. În special către voi, tinerilor, se îndreaptă chemările evangheliei de duminică.

O, dragă tinere, eu te văd amestecat între cei răi… te văd cufundat în duhul acestei lumi… Te văd prin locurile cele rele, pe unde se bolnăvesc sufletele; pe la cârciumi, chefuri, petreceri… Te văd apucat în ghearele pati­milor rele… Te văd bolnav; văd boala din sufletul tău… Te văd doborât de păcate… te văd ieşind din cetatea vieţii sufleteşti… Văd cum te duc la groapă pe umerii lor societăţile şi patimile rele… Opreşte-te, dragă suflete, opreşte-te din această cale a pieirii veşnice. Iisus Mântuitorul a stri­gat la cei ce-l duceau pe tânărul din Nain: „Staţi pe loc! Opriţi-vă din calea spre cimitir”…

„Stai pe loc” – îţi zice şi ţie Evanghelia. Opreşte-te în loc şi dă-ţi seama unde eşti, încotro mergi. Opreşte-te în loc şi-i vezi pe cei ce te duc la groapă pe umeri: societăţile şi patimile cele rele. Opreşte-te în loc, sus­pină după ajutor şi harul Du­hului Sfânt îndată te va ridica. Oricât ai fi tu, dragă suflete, de căzut şi decăzut, tu poţi învia la o viaţă nouă. Duhul Sfânt poate face această minune. Se cere însă şi de la tine ceva. Du­hul Sfânt aşteaptă lacrimile tale, aşteaptă suspinul tău, aşteaptă oftatul tău: „Vai mie, sunt pier­dut! Iisuse Mântuitorule, nu mă lăsa”…

Aici voi spune că şi pă­rinţii pot ajuta învierea cea su­fletească a copiilor lor cuprinşi de păcate. Pe tânărul din Nain îl petrecea la groapă lacrimile mamei sale. Domnului I s-a făcut milă de aceste lacrimi. Domnul n-a trecut cu vederea aceste la­crimi şi a zis: „Femeie, nu plânge”. La toţi cei trei morţi pe care i-a înviat Iisus, vedem lacrimile pă­rinţilor. Rugăciunea şi lacrimile părinţilor pentru fiii lor pierduţi ajută şi ele întoarcerea lor la Dumnezeu.

Mama Sf. Augustin. Aici avem o minunată pildă din viaţa Sf. Augustin. În tinereţele sale, Sf. Augustin era un tânăr cople­şit cu totul de duhul cel rău al lumii. Patimile cele rele puse­seră stăpânire pe el.

Mama lui, Monica, o fe­meie credincioasă, se ruga ne­încetat cu lacrimi fierbinţi pentru îndreptarea lui. Dar anii treceau şi rugăciunile ei păreau zadar­nice. Monica şi-a vărsat necazul în faţa episcopului Ambrozie din Mailand.

„Femeie, nu te teme – i-a răspuns episcopul –, copilul atâ­tor lacrimi şi rugăciuni nu se poate pierde”… Un copil pentru care s-au făcut atâtea rugăciuni şi s-au vărsat atâtea lacrimi nu se poate pierde…

Şi aşa a şi fost. Din tânărul cel stricat şi pierdut, s-a ales un om mare, un sfânt. Dintr-un vas necurat, Domnul a făcut un vas ales, un sfânt.

Mare lucru, mare dar este rugăciunea părinţilor pentru co­piii lor. Câţi însă dintre părinţii de azi se roagă pentru mântui­rea copiilor lor?

„Şi s-a ridicat mortul şi a început a grăi”… Ce lucruri mi­nunate se petrec în sufletul şi viaţa unui păcătos pe care darul şi harul Duhului Sfânt l-a ridicat şi l-a înviat din adâncul fărăde­legilor! În Oastea Domnului avem atâţia şi atâţia din aceştia. În foaia aceasta se publică atâtea şi atâtea mărturisiri de la cei ce „erau odată morţi în păcatele lor” (Ef 2, 1) şi au înviat la o viaţă nouă. „Eram un vestit beţivan – ne scrie un frate ostaş – şi astăzi oamenii se miră de mine că citesc în Biblie şi ţin vorbiri. „Uitaţi-vă, măi – zic oamenii – că prăpăditul cela de ieri s-a lăsat de toate relele şi-i învaţă pe oameni din cărţi şi gazete.

Iată, şi acesta este un fel de mort ce s-a ridicat şi a în­ceput a grăi.

Suflete dragă ce dormi în păcate, de-ai şti tu ce dulce şi sfântă este clipa în care Duhul Sfânt îţi zice: „Ridică-te”! De-ai şti tu ce viaţă dulce se începe în clipa când „te-ai ridicat şi ai început a grăi”! Aceasta este viaţa cea nouă care dă inimă nouă, dă ochi noi, dă vorbe noi, dă gânduri noi, dă gusturi noi. Primeşte-L îndată pe Dom­nul, ca să dobândeşti şi tu această viaţă… ca să te ridici şi să „începi a grăi”.

Suflete dragă, eu nu-ţi spun aceste cuvinte din vânt, nici de prin cărţi, ci ţi le spun din viaţa mea şi păţania mea. Şi eu eram un mort pe care patimile şi pă­catele mă petreceau la groapă. Dar în calea pierzării mele a ieşit scumpul meu Mântuitor cu glasul Lui cel dulce: „Tânărule, îţi grăiesc ţie, ridică-te!”. Din acea clipă „m-am ridicat şi am început a grăi”; şi voi grăi mereu şi neîncetat despre minunile ce le-a făcut Domnul în viaţa mea cea sufletească şi le face în viaţa tuturor care Îl primesc pe El.

«Lumina Satelor» nr. 41 / 6 oct. 1929, p. 3

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016