Iubirea mea, Iisuse, era atât de sus,
că soarele ei dulce părea că n-are-apus,
că cerul ei cel tânăr pe veci va fi aşa…
– de ce-a putut o clipă să-i fie-atât de grea?
Ce scump e vasul unic cât este-ntreg şi sfânt,
dar ce preţ să mai aibă când zace spart şi frânt?
Priveşti amar la cioburi, cu sufletul zdrobit…
– de ce-a putut o clipă să-i pună-aşa sfârşit?
Ce plin mi-era seninul de aur străveziu
când dulce Porumbelul venea în zbor zglobiu,
purtând frunzuţa verde spre unde-L aşteptam…
– de ce-a putut pe-o clipă să piardă sfântul ram?
O, zbor frumos, cum oare te-ai frânt deodată-aşa?
O, tânără Lumină, ce-i noaptea asta grea?
O, unică Iubire, de ce te-am prăbuşit?
– Mai vindecă-le-odată, Cuvântule Dorit!
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
