Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LÃRGEȘTE-MI, DOAMNE, INIMA CU DRAGOSTEA DIN PRIVIREA TA!

LÃRGEȘTE-MI, DOAMNE, INIMA CU DRAGOSTEA DIN PRIVIREA TA!

LÃRGEȘTE-MI, DOAMNE, INIMA CU DRAGOSTEA DIN PRIVIREA TA!

Se pare că postmodernitatea a născut un nou idol: încrâncenarea. Nu doar în societatea românească, ci se evidenţiază din ce în ce mai clar ca un curent general uman în care fiecare apare închis în propria autosuficienţă, crede că ştie el cum stau lucrurile în toate direcţiile, că e vorba de politică, religie, legislaţie, economie, cultură şi, nu în cele din urmă, ecologie (vezi cazul Greta Thunberg). Oamenii s-au dezvăţat să îşi mai pună propriile judecăţi sub semnul întrebării. Propria părere este proiectată în absolut şi nimeni şi nimic, nicio autoritate, nici măcar evidenţa, nu o mai pot clinti.

Îndeobşte, formatorul de opinie, atitudine, păreri şi credinţe este televizorul; precum şi internetul. Dacă în vechime preotul, mai apoi învăţătorul, mai târziu omul cultivat, a cărui valoare intelectuală şi probitate morală erau incontestabile, fiecare pe rând erau formatori de atitudini şi caractere, în prezent mijloacele media l-au acaparat pe om cu trup şi suflet, l-au prins în tentaculele lor seducătoare, dar distrugătoare, şi setea de absolut cu care omul se îndrepta spre cer şi spre spiritualitate a învăţat să şi-o îngroape în relativismul propriilor judecaţi.

Acestea ni se întâmplă nouă tuturor, am primit cumva pe ochiul minţii, cu şi fără voia noastră, o lentilă deformatoare înspăimântătoare: avem convingerea nestrămutată că ştim, am înţeles, lucrurile stau aşa cum ştim noi, cum ne-a convins televizorul, internetul, fără să ne punem întrebarea dacă sunt de fapt ale noastre cu adevărat acele convingeri, dacă nu cumva am căzut în plasa întinsă de nişte manipulatori de conştiinţe, de nişte inginerii mentale iscusite al căror principal scop este să ne încrânceneze unii împotriva altora, să ne facă să vedem duşmani în vecini, în colegii de serviciu, chiar printre casnicii noştri. Ne-a învăţat să judecăm totul, de obicei radical, fără cruţare, mergând uneori până la neantizarea adversarului.

Din nefericire, chiar şi noi, cei care vrem să fim ai lui Hristos şi să rămânem în Biserică, ne încrâncenăm împotriva a tot felul de lucruri pe care le simţim agresive, pe progresiştii sexomarxişti, pe ecologiştii panteişti idolatri, pe înşelătorii new-age. Şi această supărare şi împotrivire este, fără doar şi poate, până la un anumit punct, perfect legitimă şi de dorit. Dar uităm să facem un pas înapoi şi să îi vedem pe oamenii prin care ne vin aceste agresiuni, identificăm acţiunea lor cu ei înşişi şi uităm că ei sunt, ca şi noi, persoane – chip al lui Dumnezeu, că Hristos stă ţintuit pe cruce pentru fiecare dintre ei.

Într-un cuvânt, uităm de iubire şi alunecăm nedeclarat, dar evident, în ură, chiar dacă este într-o formă „soft” (iertaţi barbaria). Adică e vorba de judecată, etichetare şi absolută distanţare, fără ca nici măcar să ne mai treacă prin cap, cu atât mai puţin prin inimă, că ei sunt noi, că s-ar putea ca poarta Raiului să nu ni se deschidă dacă în inima noastră nu vor apărea şi ei, cu numele şi durerea lor.

Aşadar, cred că marea provocare contemporană este cea a lepădării de încrâncenare şi alegere a iubirii. Să-i purtăm în rugăciunea noastră pe toţi cei rătăciţi în curentele anti-creştine ale acestor vremi, progresişti, lgbt-işti, atei şi ce vor mai fi ei. Durerea şi revolta lor să o privim cu milă şi iubire şi aceasta nu vom putea-o decât dacă îi vom privi prin ochii lui Hristos. El ne-a arătat şi o face şi acum că singura soluţie adevărată e iubirea, iubirea înţelegătoare, iertătoare, iubirea agapé, fără de care Raiul va rămâne pecetluit pentru noi. Nu ne rămâne decât să ne smulgem lentila deformată a autosuficienţei şi să-I cerem Domnului să ne împrumute privirea Sa, e suficient să vrem şi să-L rugăm, ne va răspunde în modul Lui surprinzător, copleşitor şi mai ales eliberator. Vom simţi că ne cad cătuşele de pe inimă şi ea se va lărgi cât să cuprindă tot Adamul, cu toată zguduitoarea lui durere.

Protos Atanasie PALEU

din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”

Anul XXX, nr. 46 (1231) 11-17 NOIEMBRIE 2019

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!