Fratele Lavu Vasile s-a născut în comuna Cărpiniş din judeţul Sibiu, la 12 aprilie 1924.
De copil, a plecat ca muncitor la minele din Petrila, judeţul Hunedoara, unde a învăţat meseria de lăcătuş, lucrând cu hărnicie şi multă pricepere în aşa fel, încât a câştigat de la început preţuirea şi dragostea superiorilor săi. S-a căsătorit în 30 august 1950 cu sora Florica.
În timpul acesta, atât în Petrila, cât şi în Petroşani, precum şi în multe din satele din jur, activa puternic Lucrarea Oastei Domnului, care avea frumoase şi regu-late adunări atât în biserica din Petrila, cât şi în alte părţi, pe la casele fraţilor de acolo.
Fratele Vasile şi cele două surori ale lui s-au predat Domnului în anul 1944, la una dintre acele frumoase adunări unde se propovăduia cu multă putere Cuvântul lui Dumnezeu.
Încă din familia lor, atât fratele Vasile, cât şi cele două surori ale sale, aveau darul cântării cu care aduceau multă slavă Domnului şi bucurie fraţilor. Unele dintre cele mai frumoase melodii la cântările din jurul anului 1944 şi de după acest an au fost puse şi cântate de fratele Vasile şi de cele două surori ale lui, Paraschiva şi Viorica.
De la începutul predării sale în slujba Domnului, el a căutat să lucreze cu multă râvnă prin adunările Oastei Domnului Iisus, atât în Petrila şi în Petroşani, cât şi în toate localităţile din jur, pe valea Cernei şi până departe, spre Hunedoara şi Haţeg. Împreună cu fratele Capătă, cu Cornel Rusu, cu fratele Radu şi cu alţi mulţi fraţi, el era nelipsit din lucrul Domnului, unde făcea multă bucurie fraţilor şi tineretului Oastei. Cu fratele Popa Petru şi cu alţi tineri, el a cutreierat neobosit mulţi ani, semănând sfânta sămânţă al Cuvântului Ceresc.
O mare lucrare de binefacere începuse acolo la Petrila prin râvna unor fraţi şi surori care şi-au înţeles de la Domnul ca pe una dintre marile lor datorii ajutorarea fraţilor mai lipsiţi şi sprijinirea Lucrării Domnului. Această lucrare de milostenie şi ajutorare din Petrila era una dintre cele mai cunoscute în privinţa aceasta, de o hărnicie sfântă care nu obosea în facerea binelui. Multe mulţumiri s-au ridicat cu lacrimi către Domnul în anii aceia din partea multora dintre cei care s-au bucurat şi s-au mângâiat cu binefacerile dragostei lor.
Aceasta a fost şi pricina pentru care prin anii 1950 s-a pripăşit prin adunarea lor un mare înşelător, anume Hocevar Iosif, care, prefăcându-se frate ostaş şi profitând de bunătatea şi dărnicia lor, a făcut totul să le câştige încrederea. După aceea, prefăcându-se că e bolnav şi nu poate munci, stătea toată vremea prin familiile lor, mai ales la unele surori care aveau soţii la serviciu, iar ele stând mai mult acasă, aveau mai mult timp să asculte cuvintele vicleniei lui. Astfel, încet-încet, el le-a strecurat învăţături străine şi rătăcite, iar bietele surori, credule, au început să-l urmeze pe acest înşelător în rătăcirea lui. Când s-au trezit fraţii că el lucrează în ascuns şi cu viclenie – pentru unele surori era prea târziu.
La adunarea de cercetare şi lămurire a lor, vreo şase, şapte surori dintre cele mai bune şi mai râvnitoare s-au declarat deschis de partea înşelătorului, împotriva fraţilor. Au urmat nişte ani foarte grei, de neînţelegeri şi dezbinări. Dar o parte dintre cele mai alese suflete s-au pierdut pentru totdeauna. Unele dintre acele surori s-au despărţit şi de soţii lor – şi apoi s-au pierdut de tot. Iată ce roade blestemate are înşelătorul strecurat printre fraţi cu răstălmăcirea Bibliei şi cu învăţăturile străine. Să fie aceasta ca o învăţătură amară şi pentru alţii.
Prin toate acestea, fratele Vasile a luptat cu toată tăria să apere adevărul şi cea mai mare parte a adunării din Petrila a fost salvată.
În 1959, în timpul marilor arestări la care au fost supuşi unii dintre fraţii cei mai buni din ţară, a fost arestat şi el, cu lotul fraţilor hunedoreni. A fost condamnat la 7 ani închisoare. În timpul procesului ca şi în timpul închisorii, fratele Vasile a avut o comportare demnă şi vrednică de frate şi credincios adevărat.
După eliberarea din închisoare, în timp ce era sufe-rind acasă, el a fost chemat de către conducerea servici-ului său – ca unul dintre cei mai pricepuţi meşteri în meseria lui – să aşeze un mare cazan-rezervor într-o poziţie potrivită într-un loc săpat adânc.
În timp ce cazanul-rezervor atârna sus legat în lanţuri, iar el îi aşeza jos temeliile potrivit planului de amplasare – lanţul care ţinea uriaşul cazan s-a rupt, iar acesta a căzut peste el, zdrobindu-l pe loc. Era 11 iunie 1964.
În urma lui au rămas soţia şi trei copii ai lor numai în grija Domnului Iisus.
La înmormântarea sa s-au adunat sute de fraţi din toate părţile, petrecându-l la mormânt cu toată dragos-tea lor şi cu multe lacrimi.
În inimile noastre ale tuturor, fratele Vasile Lavu a rămas ca o pildă frumoasă şi neuitată de frate harnic, priceput la toate, cu o inimă plină de dragoste faţă de Domnul şi faţă de fraţi. Cu o mână totdeauna deschisă pentru binefacere faţă de oricine avea nevoie de un aju-tor.
Pentru noi, cei care am suferit alături de el prin închisori, el a lăsat cele mai frumoase amintiri, ca un frate gata oricând să ajute şi să-i mângâie pe fraţi. Domnul să-l odihnească şi să-l răsplătească în Împărăţia Lui pentru toată osteneala şi credincioşia sa.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
