Mă voi retrage într-un sat de munte.
Vreau linişte să am, singurătate…
mi-e inima ca iernile cărunte
şi tot mai obosită-n piept îmi bate.
Departe-oi fi de zgomote deşarte.
În liniştele-albastre şi preasfinte
Citi-voi cu nesaţ a firii carte
De Domnul scrisă, fără de cuvinte.
Voi adormi pe un covor de flori,
Visând pierdutu-mi rai – copilăria.
Ai amintirii reaprinşi fiori
Şi-or cerne peste mine bucuria.
Vor răsuna pe harfa mea deplin
Iar melodiile de altădată,
Al sufletului cer mi-o fi senin
Şi-mi voi trăi copilăria înc-o dată.
Voi hoinări prin câmp, ori prin pădure,
De Dumnezeu eu fi-voi mai aproape
Şi farmecul naturii-o să ă fure,
Iar fericirea nu-mi va mai încape.
Aici aş vrea apoi, ca-ntr-o baladă,
În plâns de flori, de codri, de izvoare,
Să-mi fie ultima măreaţă sărbătoare,
Când steaua vieţii mele o să cadă…
Fratele Ghiţă PRECUPESCU
(Iisus Biruitorul nr. 38 / 12-18 septembrie 2005)
