Nainte de-al Tău Nume Sfânt nimic n-a fost, Iisus…
n-a mai fost nici un răsărit, n-a fost nici un apus,
ci Numele Tău Sfânt a fost, Iisuse, primul grai,
Cuvântul Tu erai, Iisus, Lumina Tu erai!…
A răsunat Numele Tău – şi foc de mii de sori,
ţâşnind, a inundat genuni cu raze şi culori,
s-au despărţit nemărginiri din haos infinit,
s-au rânduit învâlvorări în cântec strălucit.
A răsunat Numele Tău crescând şi descrescând,
din el ieşind apoi măreţ ce-i sus şi jos, cântând;
din orice sunet – alt cuprins şi alte împliniri,
în mii de forme cununând mii de perechi de miri.
A răsunat Numele Tău – şi-acel vrăjmaş de-un ceas
s-a prefăcut un praf uitat pe-un drum cu veşnic pas,
şi har cu har s-a-mpreunat, şi zări cu zări s-au strâns,
şi dor cu dor s-au sărutat în al iubirii plâns.
Va răsuna Numele Tău… şi noi, cu câte sînt,
vom deveni din El mereu alt cer şi alt pământ
şi-n veci – tot noi – alt răsărit din orice alt apus,
din infinit spre infinit un nesfârşit Iisus…
Traian Dorz, din “Piatra Scumpã”
