„Înainte de toate, mereu mă gândesc la Sf. Ap. Pavel, care aproape în fiecare epistolă începe cu un cuvânt de mulţumire. Şi mereu mi-am zis că e cel mai frumos lucru, cel mai frumos început. De aceea Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem în locul acesta, şi spunem şi noi, ca Părintele Iosif, la 10 ani de Oaste: Eben ezer!
Mulţumim Domnului că ne-a ajutat să ajungem în locul acesta şi la anii aceştia, la 100 de ani de Oaste. Şi mi-a plăcut un cuvânt al fratelui Traian, din Zile şi Adevăruri isotrice, unde spune că pentru a putea privi bine înainte, trebuie să priveşti bine înapoi. Şi ne uităm înapoi, în urmă cu 100 de ani. Fraţii au spus să ne oprim puţin asupra războiului văzut al cugetelor nevăzute. Şi apoi despre duhurile patimilor. Şi le vom lua pe rând.
Războiul văzut al cugetelor nevăzute. Este un război, iar dacă este un război, atunci sunt două tabere. Încă de la începutul lumii aşa a fost: a fost Dumnezeu de o parte, şi satana de cealaltă parte. Şi a fost Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, împreună cu îngerii, cu stăpâniile, începătoriile, cu toţi slujitorii şi cu toţi îngerii Lui. Şi de partea cealaltă, diavolul, cu toată puterea lui, puterea întunericului. Şi el, cu începătoriile, cu stăpâniile, cu toate duhurile răutăţii. Şi aceasta este ce nu se vede, ceea ce se gândeşte în ascuns. Şi apoi urmăm noi, oamenii, cei care avem trup şi ne putem vedea unii cu alţii. Şi pe lumea aceasta se dă acest război văzut, între fiii Luminii, fiii lui Dumnezeu, şi fiii întunericului, fiii diavolului. Şi fiecare dintre noi ne aşezăm ori de partea Luminii, de partea Adevărului, ori de partea întunericului, de partea minciunii, a înşelăciunii, a amăgirii, a diavolului. Şi fiecare dintre noi face, conştient, această alegere.
În urmă cu 100 de ani, Părintele Iosif Trifa, văzând că acest război al întunericului câştigă tot mai mult front din partea diavolului, luminat de Duhul lui Dumnezeu, a început această Oaste a Domnului. Şi ne-a chemat, sub acest steag, pe toţi înapoi. (…)
În lumea aceasta, diavolul ne întinde capcane. Şi ne-au pus fraţii înainte mai multe patimi. În partea întunericului sunt două părţi: unii care sunt fii ai întunericului şi luptă împotriva fiilor Luminii, şi unii care sunt doar prinşi de război. Cei mai mulţi oameni sunt doar prinşi de război. Sunt puţini cei care luptă făţiş împotriva lui Dumnezeu. Dar aceşti puţini îi îndrumă şi pe ceilalţi să fie sub tabăra lui satana. Ca să ieşi din robia patimilor, Domnul intervine atunci când chiar îţi doreşti cu toată inima!”
Fratele Gabriel Arghire (Iveşti, Galați )
din cuvântul rostit la Adunarea de Tineret pe Țară – Sibiu, 22 aprilie 2023
întreg cuvântul poate fi ascultat aici: OasteaDomnuluiTV