Poezii Traian Dorz

NU POT SĂ TAC!…

Nu pot să tac… O sfântă pară îmi arde inima mereu,
dac-aş tăcea, aş şti că merit să mă alunge Dumnezeu.

Nu pot să tac când Adevărul să-l apăr şi să-l spun mă vrea,
puterea lui, nu-i chin, nici aur s-o-ntreacă-n conştiinţa mea.

Nu pot să tac când văd vrăjmaşul stricând Lucrarea lui Hristos,
când văd pierind nevinovaţii şi-l văd râzând pe mincinos.

Nu pot să tac văzând dreptatea călcată de-al trufiei plac,
când văd iubirea pângărită, nu pot să tac, nu pot să tac!

Nu pot să tac chiar dacă încă de mulţi sunt socotit nebun,
ştiu bine că soseşte ziua s-adeverească tot ce spun.

…O, n-am uitat cât preţ de sânge şi chin am dat că n-am tăcut,
că nu-i pe trupul meu vreo parte să n-aibă-un semn de răni făcut.

Şi n-am uitat că poate încă urzi minciuna răul plac,
ştiu calea Golgotei… şi totuşi nu pot să tac, nu pot să tac.

Că de-aş tăcea, cumplita pară a tot ce tac, deşi-am ştiut,
mi-ar arde veşnic conştiinţa, şi-aş merita, căci am tăcut.

Şi n-am să tac, ci pân’ la moarte striga-voi graiul cel ceresc,
mai greu e chinul conştiinţei ca orişicare chin lumesc.

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns