„…Aş vrea să vă spun un gând, o meditaţie de a mea personală la pilda fiului risipitor, de mâine. Spune în pildă că fiul risipitor a plecat în ţara aceea îndepărtată şi a venit o foamete, iar el nu a mai avut bani, nu a mai avut ce mânca şi a sărăcit, bineînţeles. Greutatea aceea l-a făcut oarecum să se gândească: Câţi argaţi ai tatălui meu nu sunt îndestulaţi de pâine! Pâinea era un lucru de lux, între ghilimele spus, pe vremea aceea. Mai ales, pâinea albă. Deci, dacă argaţii erau îndestulaţi de pâine, vă daţi seama, fiul celălalt, fratele lui, cum se hrănea! Şi se întoarce spre casă. Dar stăteam şi mă gândeam: oare, dacă nu ar fi venit seceta în ţara aceea, el s-ar mai fi întors? Nu putem şti asta, dar un lucru ştim şi vă zic asta şi din experienţa mea personală că lipsa tatălui tot ar fi simţit-o. Nimic n-ar fi putut umple lipsa tatălui şi lipsa simţământului de a fi acasă. Oricâte bogăţii ar fi avut, oricâte plăceri ar fi avut. Mă uitam aşa, în viaţa noastră a fiecăruia, dacă cumva ne îndepărtăm de Tatăl Ceresc, ne îndepărtăm de Casă, pe nesimţite, chiar dacă nu ne ducem aşa, într-o ţară îndepărtată, dar cumva îmi place mie să zic expresia aceasta: ne luăm miniconcedii şi ne lăsăm un pic pe tânjală de la cele duhovniceşti. O lăsăm mai moale, permitem oarecum comodităţii să intre între noi şi Dumnezeu. Ştiţi ce se întâmplă? Se întâmplă un lucru tare uimitor. Deşi, la prima vedere, lucrul acesta nu e ceva grav, totuşi, la un moment dat, simţi lipsa Tatălui. E ca atunci când ai un balon în faţă plin cu aer şi vrei să-l spargi. Ai cel puţin două variante: îl străpungi cu un cuţit şi se sparge deodată, sau iei un ac foarte subţire şi numai un pic îi faci o împunsătură. Nu se sparge deodată balonul, ci treptat se dezumflă. Aşa am simţit şi eu câteodată. Când mă depărtam de Dumnezeu, când mă lăsam furat de valul plăcerilor, de valul lumii, simţeam atunci lipsa iubirii lui Dumnezeu. Nu El Se îndepărta de mine, ci eu mă îndepărtam de El. Plăcerea, păcatul, orice lucru care este în afară de Dumnezeu se face ca un zid între noi şi Dumnezeu, un zid de gheaţă, care, uneori, poate să fie într-un mod brutal, adică cum sunt păcatele grosiere, dar poate să fie şi într-un mod foarte subtil, foarte subţire. Nu ştiu dacă s-a întâmplat să vedeţi vreodată oameni care se izbesc de uşi de sticlă. Nu le văd bine, că sticla este perfect curată, şi dau cu fruntea în uşa aceea şi atunci fac un cucui mare. Ei, aşa face uneori păcatul cu noi…”
din cuvântul Părintelui Ierom. Pimen LUPU (Certege): de la adunarea din 28 februarile de la Certege, leagănul dulce al pruncuţului Iosif Trifa şi colţişorul de Rai al Oastei Domnului…
