Poezie Traian Dorz

O, fraţii mei

O, fraţii mei de astăzi, voi greu puteţi pricepe
înştiinţarea gravă pe care-o tot repet,
vă amăgiţi cu gândul că nici nu va începe
vârtejul prăbuşirii, fiindcă vine-ncet!

Voi numai mâine, poate,
sau mai târziu, departe,
veţi înţelege bine tot ce v-am spus acum…
Mă tem c-atuncea însă veţi fi un pas de moarte,
iar casa voastră scumpă
mă tem că va fi scrum.

Voi m-ascultaţi acuma, dar vă gândiţi că nu e
de partea mea întreaga dreptate-n ce vă spun
– vrăjmaşul se pricepe să-nşele şi să spuie
uşurătăţii voastre că am ajuns nebun.

Mă rog numai ca mâine
sau mai târziu,
departe,
când veţi putea-nţelege tot ce v-am spus acum
să nu fiţi voi atuncea ajunşi un pas de moarte,
nici casa-n întregime să nu vă fie scrum!

Nu m-ascultaţi pe mine
nici unul,
niciodată,
dar ascultaţi cu toţii de Adevărul treaz!
– Căci când veţi fi-n lumina
şi-n faţa lui curată

voi veţi afla acolo şi tot ce-am spus eu az’!

Traian Dorz, din ”Cântările Roadelor”

1 Comment

  • Petru Giurgi 26 ianuarie 2015

    Cat adevar „transpira” din poezia asta a fratelui Traian Dorz, scrisa cu profund iz profetic, amintind de Cuvantul Domnului Iisus, rostit in insasi cetatea Sa, Nazaretul, orasul copilariei si tineretii Sale, acolo unde „si pietrele de pe drum Il stiau bine”: „Nici un profet nu este bineprimit [pretuit] in patria sa”!… (Luca 4, 24). Ieri, unora li se parea ca fratele Traian prea inclina balanta spre trairea invataturii Bisericii noastre Stramosesti, si nu accepta „vaslirea in ape tulburi”… Azi – si nu numai azi! – unora li se pare ca el, Poetul si Martirul, n-a avut de partea lui intregul adevar, intreaga dreptate in ceea ce spunea si scria SI TRAIA!… Dar cred ca mai devreme sau mai tarziu va veni vremea unui al doilea „7 Noiembrie 1976” cu acel istoric Sfat Fratesc de la Poiana Brasov, in care va trebui sa-si precizeze pozitia FIECARE OSTAS, „incepand cu cel de langa usa si pana la cel DE DUPA MASA”: CAT din gandirea fratelui Traian Dorz (si a celor din vremea lui!) trebuie sa pastram cu sfintenie? Cel mult 99,9%? Sau nenegociabilul SUTA LA SUTA?… Altfel se pare ca am primit si primim rand pe rand soapta vrajmasului „care se pricepe sa-nsele si sa spuie USURATATII NOASTRE ca a ajuns […] nebun”! Acceptand ca a scris intr-adevar poezie frumoasa, „care gadila urechea”, dar ca fiind „doar” un autodidact a mai spus si scris pe ici pe colo si „lucruri prea de tot”, pe care e mai bine fie sa le facem uitate, fie sa le contrazicem cu autosuficienta noastra de „oameni mari”… Fratii mei, intocmai cum scrie fratele Traian mai sus, s-apropie „vartejul prabusirii”, chiar daca „vine-ncet”!… Si daca nu ne facem cercetarea CUM STAM fatza de aceasta intrebare, s-ar putea sa ne trezim doar cand vom fi ajunsi „la un pas de moarte” si „casa” noastra scumpa invaluita nu doar in flacari, ci mult mai grav: IN „SCRUM”… O, „Dumnezeul Puterilor, intoarce-Te iarasi, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a facut-o Dreapta Ta si o desavarseste… ca arsa e cu foc si scormonita!…” (Psalmul 79/80, 14-16)

Lasă un răspuns