O, fraţii mei

1 Comment

• 

  Petru Giurgi 26 ianuarie 2015

  Cat adevar „transpira” din poezia asta a fratelui Traian Dorz, scrisa cu profund iz profetic, amintind de Cuvantul Domnului Iisus, rostit in insasi cetatea Sa, Nazaretul, orasul copilariei si tineretii Sale, acolo unde „si pietrele de pe drum Il stiau bine”: „Nici un profet nu este bineprimit [pretuit] in patria sa”!… (Luca 4, 24). Ieri, unora li se parea ca fratele Traian prea inclina balanta spre trairea invataturii Bisericii noastre Stramosesti, si nu accepta „vaslirea in ape tulburi”… Azi – si nu numai azi! – unora li se pare ca el, Poetul si Martirul, n-a avut de partea lui intregul adevar, intreaga dreptate in ceea ce spunea si scria SI TRAIA!… Dar cred ca mai devreme sau mai tarziu va veni vremea unui al doilea „7 Noiembrie 1976” cu acel istoric Sfat Fratesc de la Poiana Brasov, in care va trebui sa-si precizeze pozitia FIECARE OSTAS, „incepand cu cel de langa usa si pana la cel DE DUPA MASA”: CAT din gandirea fratelui Traian Dorz (si a celor din vremea lui!) trebuie sa pastram cu sfintenie? Cel mult 99,9%? Sau nenegociabilul SUTA LA SUTA?… Altfel se pare ca am primit si primim rand pe rand soapta vrajmasului „care se pricepe sa-nsele si sa spuie USURATATII NOASTRE ca a ajuns […] nebun”! Acceptand ca a scris intr-adevar poezie frumoasa, „care gadila urechea”, dar ca fiind „doar” un autodidact a mai spus si scris pe ici pe colo si „lucruri prea de tot”, pe care e mai bine fie sa le facem uitate, fie sa le contrazicem cu autosuficienta noastra de „oameni mari”… Fratii mei, intocmai cum scrie fratele Traian mai sus, s-apropie „vartejul prabusirii”, chiar daca „vine-ncet”!… Si daca nu ne facem cercetarea CUM STAM fatza de aceasta intrebare, s-ar putea sa ne trezim doar cand vom fi ajunsi „la un pas de moarte” si „casa” noastra scumpa invaluita nu doar in flacari, ci mult mai grav: IN „SCRUM”… O, „Dumnezeul Puterilor, intoarce-Te iarasi, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a facut-o Dreapta Ta si o desavarseste… ca arsa e cu foc si scormonita!…” (Psalmul 79/80, 14-16)